
Ieri seară, într-un cadru select dominat de reprezentanții elitei muzeografiei europene, în prezența Excelenței Sale Ambasadorul României în Cipru, domnul Sorin-Dan Mihalache, a doamnei ministru a culturii din Cipru și a Alteței Sale Prințesa Sibilla a Luxemburgului, Muzeul Județean Buzău a fost desemnat finalist al European Museum Awards/2024. Premiul DASA din acest an merge la Muzeul de Arheologie din Alicante (Spania), colegi pe care îi felicităm atât pentru obținerea prestigiosului premiu, cât și pentru programele pe care le dezvoltă pentru publicul lor!
“Prezența noastră la acest eveniment reprezintă un moment important în istoria instituției buzoiene, o confirmare a activităților de valorificare muzeală pe care le organizăm pentru publicul nostru și o certificare a calității acestora!
Vă mulțumim tuturor celor care ne-ați sprijinit și ne-ați împins de la spate să fim tot mai buni zi de zi! Această nouă pagină din istoria muzeului buzoian îmbogățește patrimoniul cultural-istoric al Buzăului și demonstrează, nouă și tuturor celor apropiați nouă, că la Buzău avem un muzeu care contează, un muzeu puternic și valoros, un muzeu demn de elita europeană!”, aprecizat Dr. Daniel Costache, manager al MJB si participant la eveniment.
I.G.
