![](https://newsbuzau.ro/wp-content/uploads/2024/10/univers-paralel-in-care-timpul-curge-invers-600x469.jpg)
O echipă de fizicieni cuantici de la Universitatea din Toronto a publicat recent rezultatele unui studiu ce ar putea revoluționa modul în care înțelegem timpul.
După șapte ani de cercetări intense asupra comportamentului fotonilor, particulele elementare ale luminii, oamenii de știință au observat un fenomen neașteptat: timpul negativ.
Experimentul, menit inițial să analizeze fenomenul de excitație atomică, a presupus trecerea fotonilor printr-un nor de atomi ultrareci.
În mod normal, fotonii absorbiți de un material experimentează o întârziere, denumită „întârziere de grup”, înainte de a ieși din acesta, datorită interacțiunilor cu atomii din material.
Spre uimirea cercetătorilor, timpul de tranzit al unor fotoni prin atomi s-a încheiat înainte ca excitația atomică să se fi terminat. Această descoperire incredibilă sugerează că fotonii au ieșit din material înainte de a intra în el, demonstrând existența timpului negativ.
Deși pare un paradox, Aefhraim Steinberg, un membru important al echipei de cercetare, explică faptul că experimentul a necesitat o perioadă pozitivă de timp pentru a demonstra că fotonii pot crea iluzia că atomii petrec o perioadă negativă de timp în starea excitată.
Josiah Sinclair, un alt membru al echipei, a comparat descoperirea cu un ceas cuantic ce ar măsura timpul petrecut de atomi în starea excitată. În anumite circumstanțe, acul acestui ceas s-ar mișca înapoi, indicând un timp negativ.
Deși descoperirea nu are încă aplicații practice imediate, ea pune sub semnul întrebării o serie de studii anterioare legate de fotoni și optică, subliniind în același timp natura misterioasă a lumii cuantice.
SURSE: Spaceweather, NASA, Universitatea din Toronto, Incredibilia