
În ultimele 24 de ore, poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău au continuat activităţile de prevenire şi combatere a principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, au aplicat 61 de sancţiuni contravenţionale şi au reţinut 10 permise de conducere ca urmare a abaterilor rutiere constatate.
Tot ieri, poliţiştii rutieri care au acționat în județ au depistat 16 şoferi care au depăşit limitele legale de viteză, iar dintre aceştia 4 au predat permisele de conducere pentru următoarele 90 de zile.
Cu cea mai mare viteză – 125 km/h –a fost înregistrat de aparatele radar, autovehiculul unui șofer de 42 de ani, din Breaza, ce rula pe DN1B, în afara localităţii Dealul Viei, tronson limitat la 70 de km/h.
Alte 6 permise de conducere au fost reţinute de poliţişti pentru conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului, pentru nerespectarea semnificației culorii roșii a semaforului, pentru efectuarea neregulamentară a manevrei de depășire sau pentru neacordarea priorității de trecere.
Unul dintre șoferii care au predat permisele de conducere un bărbat de 56 de ani, din Zărnești, șoferul unui microbuz școlar, în cazul căruia aparatul din dotare a înregistrat o valoare de 0,14 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Pasagerii au fost relocați într-un alt mijloc de transport pentru a ajunge în siguranță la destinație, iar șoferul a fost sancționat contravențional conform O.U.G 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și i-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce pentru 90 de zile.
De asemenea, 8 sancțiuni contravenționale au fost aplicate șoferilor ce nu au purtat centura de siguranță, dar și 12 de sancțiuni pentru alte abateri în trafic.
Valoarea totală a sancţiunilor aplicate a fost de peste 25.000 de lei.
Poliţiştii recomandă tuturor participanţilor la trafic să respecte cu stricteţe semnificaţia indicatoarelor şi îndrumările agenţilor de circulaţie care în fiecare dimineaţă sunt la datorie.
Fluidizarea traficului ne ajută pe fiecare dintre noi să ajungem în timp util şi în siguranţă la destinaţii!
