Scandal in mediul rural, furt de verigheta si hoti de pepeni – infractiuni meltene la zi!

Turbulenți reținuți de polițiști 
Polițiștii din cadrul Secției de poliție rurală Berca au reținut pentru 24 de ore,  doi tineri de 20 și 22 de ani, din Scorțoasa, pentru săvârșirea infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice și lovirea sau alte violențe.
Fapta a fost sesizată în aceeași zi de către administratorul unei societăți comerciale.
Din primele cercetări a reieșit că, în urma unui conflict spontan, doi tineri de 25 și 32 de ani, din aceeași localitate, ar fi fost agresați de către bănuiți.
Față de cei doi tineri de 20 și 22 de ani, poliţiştii au luat măsura reţinerii pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice și lovirea sau alte violențe.

Bănuit de furt depistat de polițiști

Polițiștii din cadrul Secției de poliție rurală Pogoanele au depistat bănuitul în cazul unui furt, un tânăr de 18 ani.
Fapta a fost sesizată în aceeași zi de către persoana vătămată, un bărbat în vârstă de 33 de ani, din Pogoanele.
Din cercetări a reieşit că, în ziua de 29 septembrie a.c, bănuitul ar fi profitat de faptul că persoana vătămată se afla în timpul unui meci de fotbal și i-ar fi sustras verigheta dintr-un ghiozdan.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea întregii activităţi infracionale.

Depistat în flagrant delict de către polițiști!

Oamenii legii din cadrul Secției de poliție rurală Râmnicelu au depistat în flagrant delict un bărbat de 64 de ani, din Balta Albă, la scurt timp după comiterea infracțiunii de furt.
Din cercetări s-a stabilit că bănuitul s-ar fi deplasat cu atelajul hipo, pe terenul agricol ce aparține unui bărbat de 50 de ani, din aceeași localitate, și ar fi sustras aproximativ 400 de kilograme de pepeni.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea întregii activități infracționale a bănuitului.

Roxana F.

Scroll to Top