În urma unui angajament luat față de Comisia Europeană, România va înlocui sobele tradiționale pe lemne cu soluții mai ecologice până în 2030. Mediul rural va fi cel mai afectat de această măsură.
Ministerul Energiei din România a anunțat că, în conformitate cu angajamentele față de Uniunea Europeană, va renunța treptat la sobele tradiționale pe lemne, în special în mediul rural, până în 2030. Această decizie face parte dintr-un plan amplu de reducere a emisiilor de carbon, care include măsuri pentru decarbonizarea sistemelor de termoficare din mediul urban și promovarea surselor de energie regenerabilă (SRE).
Guvernul a lansat deja programul „Rabla pentru sobe”, care le va oferi românilor posibilitatea de a înlocui sobele pe lemne cu soluții mai eficiente din punct de vedere energetic, cum ar fi pompele de căldură și sistemele bazate pe biomasă durabilă.
„Este prevăzută creșterea ponderii SRE în consumul final brut de energie la 38,3%, față de 36,2% în versiunea anterioară a Planului Național Integrat Energie-Climă (PNIESC)”, potrivit unui document obținut de Profit.ro.
În plus, România își propune să introducă biometanul în sistemul național de transport de gaze naturale (SNT), cu o pondere de 5% până în 2030, o altă măsură menită să contribuie la reducerea emisiilor de carbon.
Tranziția de la sobele pe lemne la soluții ecologice
Documentul precizează că înlocuirea sobelor tradiționale pe lemne este o prioritate, în special în mediul rural.
„Implementarea proiectelor bazate pe sisteme de încălzire-răcire cu emisii reduse de carbon, cum ar fi pompele de căldură și biomasă durabilă, este esențială pentru atingerea țintelor stabilite de Comisia Europeană”, se arată în raport.
Ministrul Energiei, Mircea Fechet, a precizat că lemnul de foc rămâne totuși o resursă regenerabilă viabilă în anumite regiuni, mai ales acolo unde nu există sisteme de gaze naturale.
„Sunt comunități care se încălzesc cu lemne de sute de ani. În zonele unde accesul la rețeaua de gaze este dificil sau imposibil, lemnul rămâne o opțiune logică și eficientă”, a precizat acesta.
SURSE: Gandul.com, EuroFocus, Gov.ro