Cum poți circula legal cu trotineta electrică? Puțini oameni știu aceste reguli

Trotinetele electrice au devenit rapid un mijloc de transport popular, promițând o alternativă ecologică și eficientă pentru deplasările pe distanțe scurte. În acest context,  având în vedere necesitatea prevenirii implicării conducătorilor de trotinete electrice în accidente de circulaţie, a fost adoptatăOrdonanța de urgență 13/2020pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

Lege circulație trotinete electrice

Conform legii, trotineta electrică reprezintă vehiculul cu două sau trei roți, echipat cu ghidon, destinat transportului unei singure persoane și care nu prezintă un  loc șezând convențional al cărui punct de şedere de referinţă se află la o înălţime de maxim 540 mm pentru modelele cu două roți și maxim 400 mm pentru cele cu trei roți.

Acestea au o viteză de construcție care depășește 6 km/h, dar sunt limitate la o viteză maximă de 25 km/h.

Mai departe, trotinetele electrice sunt exceptate de la cerințele de înmatriculare sau înregistrare.

Ordonanța stabilește un cadru clar pentru circulația trotinetelor electrice. În situațiile ideale, unde există piste dedicate pentru biciclete, utilizatorii de trotinete electrice sunt obligați să folosească aceste piste.

Conform Ordonanței de urgență 13/2020, pista pentru biciclete desemnează  „subdiviziunea părţii carosabile, a trotuarului ori a acostamentului sau pistă separată de drum, special amenajată, semnalizată şi marcată corespunzător, destinată numai circulaţiei bicicletelor şi trotinetelor electrice”.

În absența infrastructurii dedicate, este permisă circulația trotinetelor electrice pe sectoarele de drumunde limita de viteză pentru vehicule nu depășește 50 km/h.

Legiuitorul a stabilit vârsta minimă de 14 ani pentru conducerea trotinetelor electrice pe drumurile publice, recunoscând necesitatea unui nivel de maturitate și responsabilitate în gestionarea acestor vehicule în trafic.

În ceea ce privește echipamentul de siguranță, ordonanța impune obligativitatea dotării trotinetelor electrice cu sisteme de iluminare și elemente reflectorizant-fluorescente. Aceste cerințe sunt necesare pentru asigurarea vizibilității în trafic, în special în condiții de luminozitate redusă sau pe timp de noapte.

Mai mult, circulația pe timp de noapte fără aceste dispozitive funcționale este strict interzisă.

O atenție specială este acordată protecției utilizatorilor minori. Ordonanța stipulează obligativitatea purtării căștii de protecție pentru conducătorii de trotinete electrice cu vârsta sub 16 ani, atunci când se deplasează pe partea carosabilă.

Pentru a asigura utilizarea în siguranță a trotinetelor electrice legea prevede interdicția expresă de a transporta pasageri pe trotinetele electrice.

În mod evident, circulația trotinetelor electrice este categoric interzisă pe autostrăzi.

În plus, sunt reglementate, la nivel local, și condițiile de amplasare și staționare a trotinetelor electrice.

Spre exemplu, în Cluj-Napoca, amplasarea staționarea trotinetelor electrice de către utilizatori este interzisă:

pe trotuare cu lățimea mai mică de 2 m;

în zona stațiilor de transport în comun, pe toată lungimea stației și 25 m înainte și după stație;

pe aliniamentele clădirilor sau ale gardurilor;

în zona standurilor de taxi, pe toată lungimea standului;

în zonele trecerilor de pietoni, pe toată lungimea trecerii și 25 m înainte și după trecerea de pietoni;

 în locurile de parcare special amenajate pentru autotursime;

pe spațiile verzi;

în intersecții și la mai puțin de 10 m de intersecții;

în zona acceselor auto și pietonale;

pe șantierele în lucru de pe domeniul public;

pe gurile de canal/aerisire sau căminele aferente rețelelor edilitare subterane.

SURSA: https://legalbadger.org/

Scroll to Top