Șoșoacă are mari sanse sa iasa in fata “voevodului” Simion (toata lumea a apreciat prestatia interviurilor lui Sosoaca fata de toti candidatii la Presedintie!)

De curand, au fost publicate două sondaje pe care nimeni nu ar trebui să le ignore: fiindcă nu aparțin PSD și pentru ca nu mai sunt făcute de marele țepar Marius Pieleanu, învârtitorul manipulator care s-a cărat în Grecia, de frică să nu ajungă la bulău ca Bulai.

Sondajul USR și sondajul PNL au fost tocate și răstocate pe televiziuni, fiecare partid căutând să apese pe ideea de corectitudine a lor și pe poziționarea propriului candidat.

Foarte puțini au remarcat ceva incredibil, un lucru comun ambelor sondaje, și anume că Diana Șoșoacă are în fiecare dintre sondaje peste 10%!

Stiti ce meciuri am avut cu ea la Realitatea, deci nu ma banuiti de altceva…

Al doilea lucru comun în sondaje este faptul că Diana Sosoaca se află la maxim un procent sau un procent și jumătate de tovarășul George Simion, cel căruia i s-au desființat momițele electorale de vreo câteva luni incoace și care se ocupă în ultima vreme de zidărie, în loc să se ocupe de temele importante care macină România.

Iar asta ne aduce la al doilea element de analiză, și anume faptul că aceste sondaje având o marjă de eroare de maxim 3%, este foarte posibil ca Diana Șoșoacă să fie peste George Simion, ceea ce ar insemna pentru AUR o mumu incredibilă. Dar meritată.

Panglicarul Simion care se comportă ca un dictator în partid, ar fi trebuit să fie astăzi la cel puțin la 25%. Când colo, datorită bâlbâielilor și lipsei de ouă pe subiecte majore precum Ucraina sau pensii, Simion a pierdut o grămadă de electorat, suveraniștii migrând spre Diana Șoșoacă, despre care consideră că reprezintă mai bine interesele acestei fâșii de electorat.

Dacă Șoșoacă și-ar concentra atenția în viitorul apropiat pe creionarea unui proiect de țară de maxim cinci obiective și pe găsirea de sponsori care să o susțină financiar ca să își vizibilizeze mai tare imaginea, poate ajunge în turul doi, fiindcă trei-patru procente care îi lipsesc acum să îi depășească pe Lasconi, pe Geoană sau pe Ciucă, sunt mai mult decât fezabile….

SURSA: Liviu Alexa - Strictsecret

Scroll to Top