Spălarea de bani, o infracțiune cu o sonoritate puternică, ne face să ne gândim cum reușesc iunele persoane să transforme milioane de euro obținuți ilegal în bani „curați”, gata de cheltuit.
De multe ori, răspunsul se ascunde adesea în lumea aparent banală a tranzacțiilor comerciale. Una dintre cele mai des întâlnite metode? Supraevaluarea bunurilor în tranzacții comerciale aparent legitime.
Imaginați-vă o operă de artă vândută la un preț de zeci de ori mai mare decât valoarea sa reală, sau un contract de consultanță la un preț uriaș. Sub aparența unor simple afaceri, se ascund de fapt operațiuni de spălare a banilor.
INFRACȚIUNEA DE SPĂLARE DE BANI
Spălarea banilor reprezintă un proces ilicit și complex prin care fondurile obținute din activități infracționale sau ilegale sunt disimulate și integrate în circuitul economic legal. Această practică infracțională implică o serie de operațiuni financiare și tranzacții succesive menite să ascundă originea ilicită a fondurilor și să le confere o aparență de legalitate.
În România, principalul act normativ care reglementează spălarea banilor este Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului. Acest act normativ transpune directivele europene în materie și aliniază legislația română la standardele internaționale.
Conform art. 49 din Legea nr. 129/2019, infracțiunea de spălarea banilor este definită ca:
„a)schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscând că provin din săvârşirea de infracţiuni, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri ori în scopul de a ajuta persoana care a săvârşit infracţiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei;
b)ascunderea ori disimularea adevăratei naturi, a provenienţei, a situării, a dispoziţiei, a circulaţiei sau a proprietăţii bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând că bunurile provin din săvârşirea de infracţiuni;
c)dobândirea, deţinerea sau folosirea de bunuri de către o altă persoană decât subiectul activ al infracţiunii din care provin bunurile, cunoscând că acestea provin din săvârşirea de infracţiuni.”
SPĂLAREA DE BANI PRIN TRANZACȚIONAREA DE BUNURI
După cum se desprinde din definiția legală, infracțiunea de spălare a banilor cunoaște mai multe modalități de comitere. Recent, Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor a identificat mai multe tipologii de spălare a baniilor, dintre care una o constituie supraevaluarea obiectului tranzacționat.
Supraevaluarea, în contextul spălării banilor, reprezintă o metodă sofisticată prin care valoarea declarată a bunurilor sau serviciilor într-o tranzacție civilă sau comercială internațională este în mod deliberat exagerată. Această practică face parte din categoria mai largă a spălării banilor bazată pe comerț (Trade-Based Money Laundering – TBML), care exploatează complexitatea și volumul comerțului global pentru a disimula originea ilicită a fondurilor.
Supraevaluarea, ca tipologie specifică în spălarea banilor, prezintă o serie de particularități care o diferențiază de alte metode și o fac deosebit de atractivă pentru organizațiile criminale. Aceste caracteristici speciale contribuie atât la eficacitatea sa în disimularea originii fondurilor ilicite, cât și la dificultatea detectării și combaterii sale de către autorități.
O primă particularitate a supraevaluării constă în relația sa strânsă cu activitățile comerciale legitime. Spre deosebire de alte metode de spălare a banilor care pot implica tranzacții complet fictive, supraevaluarea se bazează pe tranzacții reale de bunuri sau servicii.
Această caracteristică oferă un nivel semnificativ de credibilitate și camuflaj operațiunilor de spălare, deoarece există efectiv un schimb de bunuri sau servicii care poate fi documentat și verificat.
Un alt aspect distinctiv al supraevaluării este flexibilitatea sa în ceea ce privește tipurile de bunuri sau servicii implicate. Această metodă poate fi aplicată într-o gamă largă de sectoare economice, această versatilitate făcând ca supraevaluarea să fie adaptabilă la diverse contexte economice și geografice, sporind astfel atractivitatea sa pentru grupările criminale cu operațiuni diverse.
Cu toate acestea, anumite sectoare economice și tipuri de produse sunt mai vulnerabile în fața acestei forme de abuz. Spre exemplu, produsele precum petrolul, metalele prețioase, materiile prime agricole sau alte mărfuri fungibile sunt adesea utilizate datorită volatilității prețurilor și dificultății de a determina cu precizie valoarea lor de piață la un moment dat.
Totodată, și produse de lux, articole precum opere de artă, antichități sau bijuterii sunt frecvent implicate în scheme de supraevaluare datorită subiectivității inerente în stabilirea valorii lor.
Particularitatea poate fi observată și în modul în care supraevaluarea exploatează complexitatea evaluării prețurilor în comerțul internațional. În multe cazuri, stabilirea unui preț „corect” sau de piață pentru anumite bunuri sau servicii poate fi un proces subiectiv și complicat.
Această ambiguitate în evaluare oferă un spațiu considerabil de manevră pentru cei care practică supraevaluarea, permițându-le să justifice prețuri exagerate fără a atrage imediat suspiciuni.
O altă caracteristică distinctivă a supraevaluării este capacitatea sa de a fi utilizată în combinație cu alte metode de spălare a banilor sau de evaziune fiscală. De exemplu, în comerțul internațional supraevaluarea la export poate fi corelată cu subevaluarea la import în țara de destinație, creând astfel oportunități pentru manipularea obligațiilor fiscale în ambele jurisdicții implicate.
MECANISMUL FOLOSIT ÎN SPĂLAREA DE BANI PRIN TRANZACȚIONAREA UNUI BUN CU PREȚUL SUPRAEVALUAT
În ceea ce privește mecanismul de funcționare, procesul de supraevaluare implică mai mulți pași interconectați. Acesta începe cu planificarea atentă a unei tranzacții comerciale internaționale care va servi drept vehicul pentru transferul fondurilor ilicite.
În prima fază, două entități, stabilesc o înțelegere pentru a efectua o tranzacție comercială supraevaluată. Aceste entități pot fi societăți legitime care sunt complice în schema de spălare a banilor sau pot fi firme-fantomă create special pentru acest scop. Înțelegerea lor secretă stabilește valoarea reală a bunurilor sau serviciilor care vor fi tranzacționate, precum și suma suplimentară care va reprezenta fondurile „spălate”.
Odată ce înțelegerea este stabilită, vânzătorul, care este deținătorul fondurilor ilicite, transferă cumpărătorului în numerar banii deținuți în mod ilegal, și pregătește documentația necesară pentru tranzacție. Aceasta include emiterea unei facturi comerciale care reflectă valoarea supraevaluată a bunurilor sau serviciilor.
Factura va indica o sumă semnificativ mai mare decât valoarea reală de piață a mărfurilor sau serviciilor în cauză, această supraevaluare putând fi de câteva ori mai mare decât prețul real, în funcție de suma de bani care trebuie „spălată” și de plauzibilitatea valorii declarate în contextul pieței respective.
În următoarea etapă, bunurile supraevaluate sunt expediate de la vânzător către cumpărător. Documentele de transport și de vămuire vor reflecta, de asemenea, valoarea supraevaluată declarată în factura comercială. Urmează faza de plată, în care cumpărătorul transferă suma totală facturată către vânzător, această sumă incluzând atât valoarea reală a mărfurilor sau serviciilor, cât și componenta suplimentară care reprezintă fondurile ilicite care sunt „spălate”. Transferul se face de obicei prin conturi bancare obișnuite pentru a evita suspiciunile.
După ce plata este primită, vânzătorul reține valoarea reală a bunurilor sau serviciilor furnizate. Diferența dintre suma primită și valoarea reală reprezintă fondurile „spălate”. În final, rezultatul acestui mecanism complex constă în faptul că fondurile ilicite au fost transferate și integrate în sistemul financiar legitim, având acum o aparentă justificare comercială. Tranzacția supraevaluată oferă o acoperire plauzibilă pentru mișcarea unei sume mari de bani, permițând organizațiilor criminale să-și „spele” fondurile ilicite și să le utilizeze ulterior în economia legală.
TEHNICI DE SUPRAEVALUARE ÎN SPĂLAREA BANILOR
Raportat la tehnicile de supraevaluare în spălarea banilor, acestea sunt variate, adaptându-se constant la noile realități economice și tehnologice. Ele demonstrează complexitatea și ingeniozitatea metodelor utilizate de organizațiile criminale pentru a integra fonduri ilicite în economia legitimă. Cu titlu exemplificativ, prezentăm principalele tehnici utilizate, fără însă ca aceasta să fie o enumerare limitativă.
Astfel, una dintre principalele tehnici de manipulare o constituie manipularea facturilor comerciale. Această tehnică implică crearea și utilizarea de facturi care reflectă în mod deliberat prețuri exagerate pentru bunurile sau serviciile tranzacționate. Entitățile implicate în schema de spălare a banilor emit documente care par autentice la prima vedere, dar care conțin valori mult superioare prețurilor reale de piață. Aceste facturi supraevaluate sunt apoi utilizate pentru a justifica transferuri bancare de sume mari, care includ atât valoarea reală a tranzacției, cât și fondurile ilicite care sunt „spălate”. De obicei, dacă obiectul tranzacţiei este un bun imobil, supraevaluare presupune complicitate din partea unui notar public.
Strâns legat de această tehnică, trebuie amintite și falsificarea sau manipularea documentelor de transport și a declarațiilor vamale pentru a susține valorile supraevaluate ale mărfurilor. Așadar, pot fi create documente care atestă cantități mai mari de mărfuri decât cele expediate efectiv, sau care declară bunurile ca fiind de o calitate sau specificație superioară pentru a justifica prețuri mai ridicate. Această tehnică este adesea combinată cu complicitatea unor funcționari vamali corupți care facilitează trecerea mărfurilor fără inspecții riguroase.
O altă tehnică frecvent întâlnită în practică constă în utilizarea societăților de tip paravan. Această tehnică implică crearea sau utilizarea unor entități juridice aparent legitime, dar care în realitate desfășoară puține sau nicio operațiune comercială reală. Aceste societăți de tip paravan sunt folosite ca intermediari în tranzacțiile supraevaluate, adăugând straturi suplimentare de complexitate la schema de spălare a banilor. Ele pot emite facturi pentru servicii fictive sau pot acționa ca „revânzători” ai bunurilor tranzacționate, aplicând marje de profit exagerate pentru a justifica prețurile supraevaluate.
Exploatarea bunurilor cu valoare subiectivă reprezintă o tehnică care se bazează pe utilizarea în tranzacții a unor bunuri sau servicii a căror valoare este dificil de stabilit obiectiv. Exemple clasice includ opere de artă, antichități, proprietăți intelectuale sau servicii de consultanță. Natura subiectivă a evaluării acestor active permite justificarea unor prețuri exorbitante fără a ridica imediat suspiciuni.
De exemplu, o pictură poate fi vândută la un preț de zeci de ori mai mare decât valoarea sa reală, sub pretextul rarității sau al importanței artistice, facilitând astfel transferul unei sume mari de bani „murdari” sub aparența unei tranzacții legitime în lumea artei.
Alte tehnici de supraevaluare includ utilizarea structurilor de tranzacționare complexe. Această tehnică implică crearea unor lanțuri complexe de tranzacții, adesea traversând multiple jurisdicții și implicând numeroși intermediari. Fiecare etapă a lanțului adaugă o marjă de profit aparent legitimă, rezultând într-un preț final mult supraevaluat.
Complexitatea acestor structuri face extrem de dificilă urmărirea traseului banilor și identificarea punctului în care a avut loc supraevaluarea efectivă. Această tehnică poate implica utilizarea unor centre offshore, zone de liber schimb sau jurisdicții cu secret bancar puternic pentru a ascunde și mai mult natura reală a tranzacțiilor.
Nu în ultimul rând, și utilizarea criptomonedelor și a activelor digitale poate constitui o tehnică de supraevaluare. Această tehnică este una mai recentă și implică integrarea criptomonedelor sau a altor active digitale în schemele de supraevaluare. Volatilitatea extremă a multor criptomonede oferă oportunități unice pentru justificarea unor prețuri exorbitante în tranzacții.
De exemplu, un contract pentru dezvoltarea unui proiect blockchain poate fi facturat la o valoare mult supraevaluată, iar plata poate fi efectuată în criptomonede, adăugând un strat suplimentar de complexitate în urmărirea fondurilor.
Pentru ca activitatea de supraevaluare, ca o tipologie a spălării banilor, să fie efectivă, agenții implicați în asemenea activități ilicite adeseori recurg la utilizarea unor instrumente, cum ar fi:
documente comerciale falsificate – facturi, contracte, ordine de cumpărare și documente de transport create sau modificate pentru a reflecta valori exagerate ale bunurilor sau serviciilor tranzacționate;
entități juridice complexe – structurile corporative complexe, incluzând holdinguri și companii offshore, create sau achiziționate pentru a facilita tranzacții stratificate și pentru a ascunde beneficiarii reali ai operațiunilor;
conturi bancare multiple – utilizate pentru a dispersa fondurile provenite din tranzacțiile supraevaluate, făcând dificilă urmărirea banilor, conturile putând fi deținute de diverse entități juridice aparent neconectate, adăugând straturi suplimentare de complexitate;
platforme de tranzacționare online;
software-uri specializate de contabilitate și management al lanțului de aprovizionare – permit manipularea complexă a datelor financiare și logistice, creând o documentație aparent coerentă pentru tranzacțiile supraevaluate;
instrumente financiare complexe – derivative financiare, contractele futures, opțiunile
criptomonede și platforme blockchain – în special tokeurile non-fungibile (NFT-urile)
instrumente de comunicare criptate – aplicațiile de mesagerie criptată și alte instrumente de comunicare securizată.
