Cadrul normativ care reglementează acordarea prestațiilor sociale destinate persoanelor cu dizabilități din România, a suferit modificări în anul 2024. Aceste schimbări vizează în principal cuantumul indemnizației de handicap, respectiv a indemnizației de însoțitor.
Majorarea indemnizației de handicap
Indemnizația de handicap este o prestație socială prevăzută de lege în favoarea persoanelor cu handicap grav și accentuat, având ca scop asigurarea unui suport financiar destinat acoperirii cheltuielilor suplimentare generate de existența unei dizabilități și facilitarea integrării sociale a beneficiarilor.
Valoarea indemnizației de handicap este influențată de doi factori principali: valoarea indicatorului social de referință (ISR) și procentul stabilit de lege din ISR. Astfel, orice modificare a acestor parametri conduce la modificarea cuantumului indemnizației.
De la data de 1 din martie, valoarea ISR s-a majorat de la 598 de lei la 660 de lei. Totodată, prin intermediul O.U.G. nr. 50/2024, începând cu data de 1 iunie a anului în curs, executivul a aprobat majorarea indemnizațiilor lunare pentru adulții cu handicap grav, respectiv pentru copii cu handicap grav cu 10 puncte procentuale din ISR.
Astfel, cuantumul indemnizației de care beneficiază adulții cu handicap grav s-a majorat de la 70% din ISR la 80%, respectiv de la 463 de lei, la 529 de lei, iar cuantumul indemnizației prevăzute de lege pentru copiii cu handicap grav s-a majorat de la 60% din ISR la 70%, respectiv de la suma de 397 de lei, la suma de 463 de lei.
Majorarea indemnizației de însoțitor
Pe lângă pensia prevăzută de lege, pensionarii încadraţi în gradul I de invaliditate au dreptul la o indemnizaţie pentru însoţitor.
Potrivit legii 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, în prezent, cuantumul indemnizaţiei pentru însoţitor este de 80% din valoarea unui punct de pensie. Începând cu data de 1 ianuarie 2024, valoarea punctului de pensie a crescut la suma de 2.032 de lei, astfel încât, la momentul actual indemnizația de însoțitor care se acordă persoanelor îndreptățite, potrivit legii, este de 1.626 de lei.
Însă, conform 67 alin. (2) din noua Lege a pensiilor – Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii care urmează a intra în vigoare la data de 1 septembrie a anului în curs, cuantumul indemnizației de insoțitor se calculează în funcție de salariul minim brut pe țară, reprezentând 50% din valoarea acestuia.
Începând 1 iulie 2024 salariul minim brut pe țară garantat în plată a fost majorat la suma de 3.700 Lei. Prin urmare, din data 01.09.2024 (data intrării în vigoare a noii legi a pensiilor), cuantumul indemnizației de însoțitor va fi majorat cu 224 Lei, astfel încât indemnizația să reprezinte 50% din salariul minim brut pe țară garantat în plată. Această majorare a fost confirmată de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale prin intermediul comunicatului de presă din 26.08.2024, conform căruia:
„Crește valoarea indemnizației de însoțitor pentru pensionarii încadrați în gradul I de invaliditate. Indemnizația de însoțitor primită de pensionarii încadrați în gradul I de invaliditate va crește de la 1 septembrie 2024 cu suma de 224 de lei, de la 1.626 de lei, la 1.850 de lei. Această sumă este încasată cumulativ cu pensia de invaliditate.În prezent, indemnizația de însoțitor este calculată la 80% din punctul de pensie. Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii aduce o îmbunătățire și prevede un calcul al indemnizației de 50% din valoarea salariului minim brut pe țară garantat în plată. Drept urmare, indemnizația de însoțitor crește cu 224 de lei de la 1 septembrie 2024.”