Ei bine, deși la prima vedere poate să pară excesiv, un comportament suspect poate să atragă după sine o percheziție corporală. Un astfel de comportament se manifestă prin acțiuni sau atitudini care, în contextul specific al situației, poate ridica suspiciuni rezonabile cu privire la comiterea unei fapte penale.
Aceste comportamente suspecte nu sunt definite de lege, ci sunt evaluate în funcție de totalitatea circumstanțelor prezente, spre exemplu:
Agitație excesivă sau nervozitate în prezența autorităților;
Încercări repetate de a evita contactul vizual cu ofițerii de poliție sau de a se îndepărta rapid la vederea acestora;
Mișcări bruște sau încercări de a ascunde obiecte atunci când se observă apropierea forțelor de ordine;
Prezența într-o zonă cunoscută pentru activități ilegale;
Participarea la schimburi rapide de obiecte mici cu alte persoane, într-un mod care ar putea sugera comiterea unei fapte penale;
Purtarea de haine neadecvate pentru condițiile meteorologice, care ar putea sugera ascunderea unor obiecte
Alte asemenea.
Ce este percheziția corporală?
Percheziția corporală constituie o măsură procesuală cu caracter coercitiv și intruziv, reglementată de legislația penală și procesual penală, care constă în examinarea amănunțită a corpului unei persoane, a articolelor vestimentare purtate de aceasta, precum și a obiectelor pe care o persoană le are asupra, efectuată de către organele judiciare sau alte autorități competente, în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare.
Această procedură are drept scop descoperirea și ridicarea de obiecte, înscrisuri sau alte valori ce pot servi ca mijloace materiale de probă în cadrul unui proces penal, sau a căror deținere este interzisă de lege.
Măsura se dispune și se execută cu respectarea strictă a principiului legalității, proporționalității și a drepturilor fundamentale ale persoanei, în special a dreptului la demnitate umană și la integritate fizică. În vederea respectării demnității umane, de exemplu, art. 166 alin. (2) Cod de procedură penală impune obligația ca percheziția corporală să se efectuează de o persoană de acelaşi sex cu persoana percheziţionată.
Percheziția corporală poate fi dispusă doar în cazurile și condițiile expres prevăzute de lege, fiind necesară existența suspiciuni rezonabile care să justifice această ingerință în sfera vieții private a individului.
Suspiciunea rezonabilă se referă la un nivel de bănuială bazat pe fapte obiective, circumstanțe specifice și informații credibile care ar determina o persoană prudentă și imparțială să creadă că există o probabilitate rezonabilă ca persoana vizată să fi comis o infracțiune sau să dețină corpuri delicte, probe ori obiecte interzise legate de o infracțiune. Această suspiciune trebuie să fie mai mult decât o simplă intuiție sau presupunere, dar nu necesită dovezi la nivelul celor necesare pentru o condamnare.
Cu titlu de exemplu, să presupunem că un ofițer de poliție patrulează într-o zonă cunoscută pentru traficul de droguri. Observă o persoană care manifestă un comportament neobișnuit: persoana pare extrem de agitată și privește în mod repetat în jur, ca și cum ar încerca să se asigure că nu este urmărită, face schimburi rapide de obiecte mici cu alte persoane, într-un mod care seamănă cu tranzacțiile de droguri cunoscute ofițerului din experiența sa anterioară, iar la vederea mașinii de poliție, persoana încearcă să se îndepărteze rapid și pare să ascundă ceva în buzunar.
În acest scenariu, combinația acestor observații constituie o suspiciune rezonabilă. Ofițerul are motive întemeiate să creadă că persoana ar putea fi implicată în activități legate de traficul de droguri, iar aceste circumstanțe ar putea justifica legal o percheziție corporală, deoarece există o bază rezonabilă pentru a suspecta că persoana ar putea avea asupra sa substanțe ilegale sau alte probe ale unei infracțiuni.
Este important de menționat că suspiciunea rezonabilă trebuie evaluată de la caz la caz, luând în considerare totalitatea circumstanțelor. Ofițerii de poliție trebuie să fie capabili să articuleze clar motivele care au condus la formarea suspiciunii rezonabile, pentru a justifica legal acțiunile lor în fața unei instanțe sau a unei autorități de supraveghere.
Cu privire la organele competente să efectueze percheziția corporală, Codul de procedură penală prevede că acest procedeu probatoriu poate fi realizat de organele judiciare (procurorul, organul de cercetare penală) sau orice autoritate cu atribuţii în asigurarea ordinii şi securităţii publice. În această de ultimă categorie se includ: comandanții de nave și aeronave, Poliția Română, Jandarmeria Română, Poliția de frontieră, Serviciul de Protecție și Pază precum și alte organe cu atribuții similare.
Aceste autorități pot efectua percheziția corporală ori de câte ori este îndeplinită condiția existenței suspiciunii rezonabile, mai sus analizată. Mai mult, de regulă, organele menționate procedează la efectuarea unei percheziții corporale în mod obligatoriu atunci când o persoană este prinsă în momentul săvârșirii infracțiunii sau imediat după aceasta.
Prin urmare, spre deosebire de percheziția domiciliară, percheziția corporală poate fie efectuată oricând, atât înainte, cât și după începerea urmăririi penale, nefiind necesar nici mandatul de percheziție. Astfel, o persoană poate fi supusă percheziției corporale, chiar mergând pe stradă, însă numai dacă există o suspiciune rezonabilă că prin efectuarea unei percheziţii corporale vor fi descoperite urme ale infracţiunii, corpuri delicte ori alte obiecte ce prezintă importanţă pentru aflarea adevărului în cauză. În caz contrar, în lipsa unei suspiciuni rezonabile, organele nu pot să procedeze la percheziția corporală în mod legal.
Cum se desfășoară percheziția corporală?
În ceea ce privește procedura de efectuare a percheziției corporale, aceasta este minuțios reglementată de normele procesual penale, incluzând garanții procedurale menite să prevină abuzurile și să asigure protecția drepturilor persoanei percheziționate.
Astfel, art. 166 alin. (3) prevede că înainte de începerea percheziţiei, persoanei percheziţionate i se solicită predarea de bunăvoie a obiectelor căutate, iar dacă obiectele căutate sunt predate, nu se mai efectuează percheziţia, cu excepţia cazului când se consideră util să se procedeze la aceasta, pentru căutarea altor obiecte sau urme.
După finalizarea percheziției corporale, rezultatul acestui procedeu probatoriu se consemnează într-un proces-verbal, care este mijlocul de probă obținut. Pentru a fi valabil, procesul-verbal trebuie să conține următoarele elemente:
numele şi prenumele persoanei percheziţionate;
numele, prenumele şi calitatea persoanei care a efectuat percheziţia;
enumerarea obiectelor găsite cu ocazia percheziţiei;
locul unde este încheiat;
data şi ora la care a început şi ora la care s-a terminat efectuarea percheziţiei, cu menţionarea oricărei întreruperi intervenite;
descrierea amănunţită a locului şi condiţiilor în care înscrisurile, obiectele sau urmele infracţiunii au fost descoperite şi ridicate, enumerarea şi descrierea lor amănunţită, pentru a putea fi recunoscute; menţiuni cu privire la locul şi condiţiile în care suspectul sau inculpatul a fost găsit.
Pentru a produce efecte juridice, procesul-verbal trebuie semnat pe fiecare pagină şi la sfârşit de cel care îl încheie şi de persoana percheziţionată. Dacă persoana percheziţionată nu poate sau refuză să semneze, se face menţiune despre aceasta, precum şi despre motivele imposibilităţii sau refuzului de a semna. După efectuarea percheziției corporale, o copie a procesului-verbal se lasă persoanei percheziţionate.
