*La data de 15 august, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Buzău au reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, un buzoian de 45 de ani, cercetat pentru lovire sau alte violențe.
Fapta a fost sesizată în noaptea de 14/15 august a.c., în jurul orei 01.00, de către soția părții vătămate.
Din cercetări a reieșit că, în timp ce s-ar fi aflat în vizită la domiciliul unui cunoscut, între cei doi bărbați ar fi pornit un conflict, context în care locatarul imobilului ar fi fost agresat.
Ulterior, agresorul ar fi părăsit locația.
Buzoianul vătămat, în vârstă de 48 de ani, a fost transportat la spital pentru evaluare și îngrijiri medicale.
Imediat după primirea sesizării, la fața locului au fost direcționate echipaje de polițiști și jandarmi, care l-au depistat pe agresor la domiciliu.
Întrucât, la somația polițiștilor, acesta ar fi ieșit în fața imobilului și ar fi manifestat un comportament recalcitrant, inclusiv prin utilizarea de obiecte contondente, bărbatul a fost imobilizat pentru a fi condus la sediul poliției, cu respectarea prevederilor Legii 192/2019.
Cercetările au fost preluate de polițiștii de investigații criminale și, în urma materialului probator administrat, persoana a fost reținută pentru 24 de ore, pentru lovire sau alte violențe.
Polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea parchetului, pentru clarificarea tuturor împrejurărilor producerii incidentului.
**La data de 17 august a.c., poliţiştii din cadrul Secției de poliție rurală Râmnicelu au reţinut pentru 24 de ore, un tânăr de 29 de ani, din Puiești, pentru comiterea infracţiunilor de amenințare și lovire sau alte violenţe.
În urma investigaţiilor, poliţiştii au stabilit că, în urma unui conflict spontan, bărbatul ar fi ar fi amenințat cu acte de violențe și ar fi agresat, în noaptea de 14/15 august a.c., un bărbat de 37 de ani, din aceeași localitate, în timp ce s-ar fi aflat pe terasa unei societăți comerciale.
În urma cercetărilor şi probatoriului administrat, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de bănuit, a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore şi a fost introdus în Centrul de Reținere și Arest Preventiv Buzău.
Ulterior, parchetul a dispus continuarea cercetărilor față de acesta, sub măsura controlului judiciar.
Reţinut de poliţişti pentru violare de domiciliu și distrugere.
În ziua de 14 august a.c., în urma probatoriului administrat, sub coordonarea procurorului de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Sărat, a fost dispusă măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore faţă de un bărbat de 71 de ani, din Podgoria, pentru comiterea infracţiunii de distrugere.
Din cercetări a reieșit că, în noaptea de 13/14 august a.c., bărbatul s-ar fi deplasat cu un utilaj agricol la locuinţa fiului său, în Podgoria, cu care ar fi pătruns în curte şi, folosindu-se de cupa acestuia, ar fi provocat distrugeri mai multor autoutilitare ce erau parcate în curte și acoperişului unei construcţii ce deserveşte ca punct de lucru al unui magazin.
Fiul bărbatului, în vârstă de 45 de ani, a estimat prejudiciul la 40.000 de euro.
Polițiștii au emis și un ordin de protecție provizoriu pe numele bărbatului de 71 de ani.
Ulterior, parchetul a dispus continuarea cercetărilor față de acesta, sub măsura controlului judiciar.
Reținuți pentru încălcarea ordinului de protecție.
*La data de 14 august a.c., polițiștii din cadrul Secției de poliție rurală Berca au reținut pentru 24 de ore, un bărbat în vârstă de 68 de ani, din Berca, cercetat pentru încălcarea ordinului de protecție emis de instanță.
În aceeași zi, în jurul orei 17.30, poliţiştii au fost sesizați prin apel 112 de către soția bărbatului, o femeie de 61 de ani.
La data de 9 august a.c., instanța a emis ordin de protecție pe numele bărbatului pentru 15 zile, prin care fost obligat la părăsirea temporară a locuinței, la păstrarea unei distanțe minime de 50 de metri față de imobilul respectiv și față de soție, precum și interzicerea de a lua orice contact cu soția, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod.
În temeiul sesizării, la fața locului s-a deplasat un echipaj de poliţie, care a depistat soțul apelantei în incinta imobilului, cu toate că accesul îi era interzis.
Bărbatul a fost condus la sediul poliției pentru audieri și a fost reținut, pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore.
În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea parchetului.
**La data de 15 august a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Buzău au reținut pentru 24 de ore, un bărbat în vârstă de 45 de ani, din Buzău, cercetat pentru încălcarea ordinului de protecție emis de instanță.
În aceeași zi, în jurul orei 14.30, poliţiştii au fost sesizați prin apel 112 de către agentul de pază al unei societăți comerciale, cu privire la faptul că a surprins un bărbat în timp ce sustrăgea băuturi alcoolice din magazin .
În temeiul sesizării, la fața locului s-a deplasat un echipaj de poliţie, care, în continuarea verificărilor cu aplicația EDAC, a constatat că, la data de 04 iulie a.c., Judecătoria Buzău a emis pe numele bărbatului un ordin de protecție, pe o durată de 7 luni. Documentul emis de instanță instituia obligația de a nu se apropia la o distanță minimă determinată de 150 m, față de locul de muncă al soției bărbatului, angajată a societății comerciale în incinta căruia a fost depistat.
Bărbatul a fost condus la sediul poliției pentru audieri și a fost reținut, pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore.
În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea parchetului.
SURSA: IPJ Buzau