E plin de ei. Este plin în toate instituțiile de stat, de astfel de specimene. Îi știm toți, peste tot se știe de ei, la orice nivel. „Sistemul” are nevoie de ei, sunt șantajați și devin roboți pentru „sistem”. Execută orice ordin, deoarece știu ce material interesant există despre ei, prin sertarele băieților cu „ochi albaștri”.
Cine e prada acestor libidinoși? Domnișoare care provin din familii modeste, fără prea multe posibilități financiare, fără un tată puternic in spatele lor(puternic datorită unui job, unei funcții, sau/și puterii financiare). Aceste domnișoare devin „marfă sexuală” din primii lor ani de facultate.
Face cineva ceva pentru ele? Nu, nimeni nu face nimic, deoarece „nenea” decan, domn profesor are o imagine bună în societate, are putere, are toate ingredientele unui individ bine poziționat în ierarhia socială.
Urmează pasul următor din viața acestor domnișoare: angajarea. Cum poate o femeie frumoasă, în această societate bolnavă, să evolueze, să obțină funcții importante într-o instituție de stat, într-o corporație? În 95% din cazuri, prin servicii sexuale, prin combinarea cu cel mai important om din acea instituție.
Cum este ea catalogată? O curvă. Cum este privit în societate bărbatul care se folosește de serviciile unei curve? Un domn.
Astăzi, în orice domeniu, în politică, peste tot, o femeie frumoasă poate evolua fără să devină obiect sexual la locul de muncă, doar dacă are un soț puternic financiar, bine plasat în sfera socială, extrem de realist și bine conectat la realitatea din societate. Un om dispus să plătească, să sponsorizeze partide politice, pentru ca soția lui să evolueze profesional, fără să devină obiect sexual. Mai sunt și excepții, dar excepțiile nu pot fi luate în calcul.
Știm toți, dar absolut toți, ceea ce se întâmplă în aceste instituții? Știm. Mișcă cineva un deget, pentru ca această depravare să se termine? Nu. De ce? Pentru că este o mizerie din care fiecare are ceva de căștigat: unii dosare ascunse bine prin sertare(scoase în momentele cheie), unii căștigă bani, unii câștigă funcții, unii urcă pe scara socială(în ochii lumii) etc.
Autor: Cristina Isabela Lăpădătoni
SURSA: Anonimus