Din mesajul parintelui Georgica Vatra (Vrancea): În calitatea de frate preot și prieten al părintelui Nicolae Goleșteanu sunt dator să scriu câteva rânduri despre înmormântarea sa. Dumnezeu ne-a ajutat să ne întâlnim în anul 2016, într-o perioadă grea pentru amândoi. Aproximativ aceeași suferință ne-a unit, sfinția sa a fost scos la pensie și în mod brutal i s-a interzis să mai intre și să slujească în biserica la care a trudit mulți ani. Revoltat peste măsură și-a dat demisia din preoția cultului și a aderat la gruparea religioasă pe care o înființasem (nu pot să uit cum protopopul din zonă îl căuta insistent să-i dea citația la tribunalul preoțesc, deși dânsul își dăduse demisia). Umăr la umăr ne-am bucurat de slujirea liberă  dar și de valul de ură revărsat peste noi de conducătorii cultului majoritar: plângeri la poliție, anchete la poliție, procese, discreditări dintre cele mai dure în media locală și chiar centrală. Să ne amintim că dânsul era vizat atunci când conducătorul local al cultului majoritar își îndemna subalternii preoți să-l dea cu capul de bordură dacă-l vor găsi în cimitir. Împreună, în urmă cu trei ani am înființat Asociația religioasă dreptslăvitoare, recunoscută de Statul român, slujind preoția ortodoxă în mod legal. În acest sens nimeni nu poate spune că dânsul nu a fost și nu este preot legal, în aceleși timp preoția este veșnică, dânsul a mers preot la Dumnezeu și va fi judecat tot ca preot (indiferent de deciziele date din birou de vreun grangur creștin). Din păcate, însă, s-a îmbolnăvit, iar boala a evoluat în ritm lent, ducând la sfârșitul său în dimineața zilei de 30 iulie. Inițial decizia familiei a fost aceea de a fi slujit (prohodit) de preoții Asociației. După puțin timp, însă, m-au anunțat că ctitorul bisericii din Urechești s-a oferit să finanțeze toată înmormântarea, cu condiția ca slujba să fie oficiată de preoții cultului majoritar. În aceste condiții m-au anunțat că decizia lor s-a schimbat. (Nu putem condamna partea materială, ținând cont că tratamentul îndelungat și costisitor al părintelui a stors toate rezervele financiare ale familiei). Știam voința părintelui dar în lipsa unei decizii testamentare sau notariale scrise am fost nevoit să mă supun hotărârii familiei. Rezultatul acestei decizii, însă, a fost tulburător. Familiei fratelui de slujire, Nicolae Goleșteanu i s-a interzis să-l îmbrace în haine de preot și în veșminte, s-a pus capacul sicriului (declarația familiei că a fost voința sa pentru a nu fi văzut cum l-a transformat boala este contrazisă de faptul că fața preotului se acoperă cu un veșmânt- acoperământ), nu a fost depus în biserică ci în capela mortuară, (deși a fost ctitorul bisericii), slujba înmormântării a fost făcută tot în capela mortuară și nu în biserică, s-a dat chiar dispoziția ca prescurtarea pr. de pe cruce să fie ștearsă (familia nu a făcut asta), conform presei locale s-a interzis membrilor comunității să vină în număr mare să-și ia rămas bun, preoții și membrii Asociației au fost opriți să aducă un ultim gând lângă trupul său neînsuflețit, slujba religioasă a fost una pentru creștin obișnuit și nu pentru preot așa cum s-ar fi cuvenit după o viață de slujire jertfelnică.

Ce s-ar fi putut face?

Firescul legal și moral era acela ca preoții Asociației să asigure serviciul religios al părintelui, problema majoră fiind lipsa unui locaș de închinarea al Asociației în comună. Moral ar fi fost ca reprezentanții cultului majoritar să ofere pentru acel moment biserica din sat (părintele este unul dintre ctitori). Slujba n-ar fi întinat cu nimic locașul de cult. Chiar dacă afirmația mea pare îndrăzneață ea este în corcondață cu practica din Occident unde, rând pe rând, comunități ortodoxe, catolice sau protestante efectuează servicii religioase în același locaș de cult. Dacă cultul majoritar se bucură de acest drept în Occident de ce nu ar face la fel în țară? Astfel totul s-ar fi desfășurat într-un climat de liniște, libertate și toleranță și toată lumea ar ar fi fost mulțumită.

Cine a câștigat din acestă situație?

1. Familia părintelui

Nu știu cum vor putea trăi cu gândul că nu i-au îndeplinit ultimele dorințe. Cât de greu le-a fost să treacă prin supliciul pus de ordinele venite din partea conducătorilor locali ai cultului majoritar, unele de-a dreptul penibile și jignitoare! Cred că tulburarea produsă nu a făcut decât să accentueze durerea pierderii celui drag. Sunt convins că înțeleg  nedreptatea făcută părintelui Nicolae prin îngroparea sub demnitatea sa.

2. Cultul majoritar

Profitând de faptul că este proprietarul bisericii și a capelei mortuare a desăvârșit planul de răzbunare. Curajul părintelui de a-i înfrunta trebuia exemplar pedepsit. După ce l-au judecat, condamnat, reclamat la poliție, judecat în instanța civilă, criticat în mod brutal în multe rânduri au gândit că-i vor da lovitura finală cu această înmormântare. Totul, dar absolut totul indică un soi de răutate care este departe de duhul evangheliei creștine (lucru sesizat și de oameni). Instituția cultului majoritar local a reacționat cu cea mai mare duritate posibilă iar scopul nu a fost doar acela de a-l umili pe cel decedat ci și de a descuraja eventualii „dizidenți”.

Efectul, însă, la nivel de imagine a fost devastator. Oamenii, care nu mai sunt așa docili și ignoranți cum credeau dânșii, au sesizat răutatea și au reacționat în consecință. Asta i-a făcut pe conducători să mai îndulcească puțin tonul. Oamenii, însă, nu vor uita ușor cele întâmplate.

3. Sponsorul bisericii

Nu mă îndoiesc că mijlocitorul acestei nedreptăți a făcut totul cu bună intenție. Știu că a fost prieten apropiat al părintelui. Totuși, să faci o asemenea intervenție fără să te asiguri că se va păstra demnitatea părintelui-prieten mi se pare infantil. Sentimentul multora este acela că a „cumpărat” trupul părintelui, astfel fiind părtaș la batjocorirea lui și a memoriei sale.

4. Asociația noastră

Pentru noi este o mare dezamăgire. Ne simțim trădați, discriminați, jigniți. Credem că într-o țară în care s-ar respecta drepturile fundamentale un asemenea abuz nu s-ar fi putut întâmpla. Anularea libertății credinței, intervenția cultului majoritar prin finanțatori, nerespectarea ultimei dorințe sunt subiecte care vor fi discutate la nivelul Secretariatului de Stat pentru Culte. Preoții Asociației sunt profund nemulțumiți și revoltați. Nu doar pentru că am fi avut șansa de a arăta și altora cine suntem, cum suntem, pe cine și cum slujim, ci pentru că am părăsit cultul majoritar tocmai pentru asemenea abuzuri. Noi, cei care am ales calea de a trăi și a sluji mai aproape de sensul profund al Evangheliei, cei ce am înfruntat nedreptățile și abuzurile, ne-am simțit trădați. Plecăm iar fruntea și înălțăm rugăciune de iertare atât pentru părintele drag cât și pentru familia sa.

Cele întâmplate ne-au făcut să gândim cum să evităm astfel de situații și cum să evităm astfel de tulburări. În aceste câteva zile mai mulți preoți ai Asociației au dat declarații notariale prin care au specificat că în cazul morții singurii care au voie să-i prohodească sunt colegii preoți din aceeași structură religioasă. Un asemenea abuz nu trebuie să se mai repete.

În concluzie toată lumea a pierdut enorm, singurii care s-au bucurat au fost cei depărtați de Dumnezeu sau necreștinii. Situația, însă, putea fi cu totul alta.

Inevitabil cele întâmplate ne-au făcut să medităm la relația dintre culte și asociații religioase, în general, și la relația dintre cultul majoritar și Asociația dreptslăvitoare în particular. Asociațiile religioase sunt într-o situație clară de discriminare. Dacă cultul majoritar este finanțat lunar cu sume uriașe, dispunând de infrastructură și influență, comunitățile mici nu pot nici măcar să realizeze minimul necesar pentru a sluji decent pe Dumnezeu. Statul finanțează lună de lună cultele în vreme ce asociațiile sunt lăsate la mila membrilor. Cum cea mai ușoară cale de a îndepărta oamenii este aceea de a întinde mâna spre oameni cerând ajutorul, șansele de a ridica un locaș de cult sunt foarte reduse. În plus oamenii de afaceri locali și politicienii au nevoi de cei puternici astfel că cei mici sunt, iar și iar, neglijați. Dar nu disperăm, căci știm bine, unde nu poate omul, poate Dumnezeu.

Drum lin spre ceruri, părinte Nicolae! Veți rămâne în inima și rugăciunea noastră!

PRECIZARE - Lumina Militaru

Să se știe că se știe. Părintele Nicolae Goleșteanu a fost îmbrăcat în straie preoțești și cu Evanghelia pe piept. Acest plan l-am pus la cale cu prietenul meu, părintele Nicolae, cu o duminică înainte de a pleca în nemurire. Ciprian ce bate Câmpii nu mai poate face nimic decât să turbeze de oftică.

Veșnică pomenire dragului nostru Părinte Nicolae!