
Maine, sambata 27 iulie 2024, FC Glori Buzau are meci la Iasi cu Politehnica de la ora 19.00. Comentatorii sportive din IOasi deja categorisesc echipa buzoiana ca fiind “oprada usoara” si un adversar “modest”, de aceea spera intr-o excelentă posibilitate de a-și trece în cont încă trei puncte în actualul sezon al Ligii I de fotbal.
Gloria a adus miercuri trei jucători
Acum, Buzăul încearcă să dreagă busuiocul, muntenii aducând miercuri trei jucători, Ion Gheorghe, Ișfan și juniorul Stan, scrie ziaruldeiasi.
Elasi cotidian conchide: “Consecințele politicii greșite duse în ultima perioadă s-au simțit din plin în primele runde, când Gloria a jucat foarte modest, chiar dacă a reușit să scoată o remiză pe terenul unei alte formații șchioape în acest start de campionat, Petrolul Ploiești, și să fie la un pas de a scoate o remiză acasă, cu Sepsi Sfântu Gheorghe”.
Ținând cont și de avantajul terenului propriu, e limpede că dacă va juca serios mâine, nu va lua la preț de matineu adversarul și nu va avea vreun ghinion teribil, Politehnica nu va avea cum să nu câștige duelul cu Gloria.
Gazdele sunt optimiste că se vor putea impune sâmbătă
Antrenorul principal al gazdelor, Anthony „Tony” Da Silva, s-a arătat încrezător că echipa pe care o pregătește va lega a doua victorie consecutivă, după cea de vinerea trecută, din Copou, obținută în fața modestei FC Botoșani.
„Buzău e o echipă bună, cu un antrenor, Prepeliță, care mi-a plăcut și la Argeș. Vor să obțină prima victorie. Noi am lucrat foarte bine săptămâna asta. Importantă va fi atitudinea. Trebuie să fim umili, să câșitgăm. Pentru a obține rezultate, trebuie să fim uniți cu toții din club, de la portar, la conducere, jucătoiri, antrenori, fiecare să-și facă treaba, să fim umili” a spus portughezul.
Încrezător în șansa Politehnicii a fost și fundașul Rareș Ispas, care a fost prezent la conferință: „Va fi un meci foarte greu. Buzău e o echipă care știe să stea bine în teren, vor fi greu de învins. Noi suntem însă foarte bine pregătiți și încrezători”.
După ce jucătorul a avut un discurs fluent, în care a anunțat și că își dorește să joace la națională, Tony a glumit: „Dacă va juca fotbal așa cum vorbește, sigur va ajunge la națională!”
Formațiile probabile
Poli: J. Fernandez – Todoroski, F. Ilie, Samayoa, Ispas – Bordeianu, Marchioni – Ștefanovici, Roman, Tailson – Harrison.
Buzău: Greab – Ferraresso, Turda, Dandea, Dobrosavlevici, Sălceanu – C. Dumitru, T. Călin, Tescan – Matos, Budescu.
Iulian Gavriluta
SURSA: ziaruldeiasi
