Header News Buzau 2026
Furturi de sezon si mandat de executare a pedepsei închisorii, pus în aplicare de polițiști

Prinși în flagrant delict, la scurt timp după comiterea faptei. În seara de 22 iulie a.c., polițiștii din cadrul Secției de poliție rurală Berca, au depistat în flagrant delict 3 persoane, cu vârste cuprinse între 24 și 30 de ani, din Vernești, la scurt timp după ce ar fi sustras cereale de pe un teren extravilan.
Fapta a fost sesizată de către proprietarul terenului, un bărbat de 37 de ani, din aceeași localitate, care i-a surprins pe bănuiți.
Din cercetări s-a stabilit că, în aceeași seară, bănuiții ar fi sustras porumb și materiale furajere de pe terenul persoanei vătămate, cu ajutorul unui atelaj hipo.
Prejudiciul a fost recuperat și predat persoanei vătămate.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, pentru stabilirea întregii activități infracționale a bănuiților.

Mandat de executare a pedepsei închisorii, pus în aplicare de polițiști

      La data de 22 iulie a.c., polițiștii Secției de poliție rurală Berca au depistat un bărbat de 66 de ani, din Cănești, pe numele căruia era emis un mandat de executare a pedepsei închisorii.

Pe numele acestuia, Judecătoria Buzău a emis mandat de executare a unei pedepse de 6 ani și 8 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat.
Polițiștii l-au depistat pe bărbat în localitatea de domiciliu şi l-au condus la Penitenciarul Focșani, în vederea executării pedepsei privative de libertate.

SURSA: IPJ Buzau

Scroll to Top