Hai să plecăm din vremuri imemoriale. În mileniul întunecat noi care eram urmași mult corciți ai românilor nu eram trecuți nici măcar pe hartă . Brumă de latinitate era sub acoperire. Se zicea Gothia , Gepidia … Autohtonii erau mereu cu sufletul la gură și cu frica siguranței de mâine. În fața atacatorilor de stepă au fugit spre zonele deluroase pentru a prezeva avutul și toate cele. Era o zonă de insecuritate . Capacitatea de ripostă militară era minimă. Mai târziu invazia slavă a fost puternică și a influențat chiar și compoziția etnică. Norocul nostru a fost că au plecat la sud de Dunăre . Altfel astăzi eram un popor slav . Să nu uităm că în materie de vocabular al limbii române procentul de cuvinte slave nu este de trecut cu vederea. Am conviețuit cu ei între pânze de populație. Procentul de latinitate, atât cât a fost , a făcut cumva să supraviețuim . A fost un noroc. Nu am avut capacitate combativă. Valurile de turanici ne-au stăpânit . Au fost uzi , pecenegi , cumani și apoi Hanatul tătarilor . Am pus capul în jos și am tăcut. Frica și supunerea necondiționată au făcut parte din ființa noastră. Supunerea și jocul dublu între puteri se vede și în secolul XII. Suntem între Coroana Apostolică Maghiară și Hanatul tătar. Facem un joc dublu . Mai trâziu în veacurile XIV - XVIII facem un joc triplu între puterile zonale . Să zicem un amestec de abilitate și servilism . Am învățat în continuare cultura supunerii . Am avut și momente de revoltă când micii noștri principi au ridicat cu duritate prudentă sabia contra Islamului sunit sau contra vecinilor creștini. Au fost victorii trecătoare . În final am plătit tribut . Secolul al XVI - lea a instituit regimul tributar către Înalta Poartă. Totul era de vânzare. Ca să ajungi hakim trebuia să pupi imineii Marelui Padișah . Și ultimul condotier revoltat numit Mihai Pătrașcu a pupat imineii ca să ajungă domnitor. Contextul internațional a favorizat în limite rebeliunea față de Înalta Poartă. Mereu frica a dominat . Învățați să fim curve cu două fete am mers mai departe. Astfel au fost toți domnitorii de la final de veac XVI. Veacul fanariot a apăsat puternic pe accelerație. Acum frica și servitutea și corupția au căpătat proporții imense. Frica combinată cu oportunismul se vede și la 1821 și 1848. După 1856 ne aflăm ca niște cățeluși servili la cheremul Marilor Puteri. Ce am obținut la 1959 a fost un cadou interesat al Marilor Puteri. Concesionările făcute de către Cuza și mai apoi de către o dinastie străină au demonstrat aceasta. Eram o țară colonială . Resursele erau amanetate unor trusturi străine . Aceasta a continuat și în perioada interbelică . Eram un stat în care rămășițele unui Ev Mediu prelungit erau evidente. Partide politice corupte și o regalitate ruptă de realitățile unei țări agrare. Același roman fricos popula România. 1888 sau 1907 au fost niște răbuvniri animalice ale unui vulg adus în această situație de către un sistem politic conservatorist pus doar pe prezervarea unor privilegii de secole adunate. În socialism am intrat într-o nouă etapă a fricii. Frica acum era atent manageriată de către un stat ostil . Post 1989 frica a funcționat în dinamica ei internă. Frica și prostia crasă. Acest popor este adaptat iremediabil la o cultură a fricii.

Adrian Constantin