Spiritul civic a invins (190.000 de semnaturi in 9 zile)! Prevederile nocive ale OUG 84 (Ordonanta cu testarea antidrog in trafic) au fost deja anulate!

Spiritul civic a invins (190.000 de semnaturi in 9 zile!) Prevederile nocive ale OUG 84 (Ordonanta care te lasa fara carnet de conducere daca luai un nurofen) au fost deja anulate!

Când îți scriu acest mesaj, prevederile nocive ale OUG 84 au fost deja anulate, iar decizia a fost deja publicată în Monitorul Oficial, cu mențiunea că a fost dată „ca urmare a dezbaterilor din spațiul public și a cerințelor societății civile”. Adică victoria ne-a fost recunoscută public. Deși a fost o campanie de doar 9 zile, ne-am adunat 190.000 de semnatari și am lucrat intens pentru a anula prevederile care nenoroceau șoferii nevinovați.

Alerta despre nedreptatea făcută șoferilor a venit într-o zi toridă de marți. Când am ascultat clipul lui Vlad Zaha, criminolog specializat în politici publice în domeniul drogurilor, am realizat că problema e foarte gravă. Apoi, am început să citesc ordonanța, să ascult declarații, să văd cum stau lucrurile în alte țări. Am scris rapid textul petiției și am trimis un email către membrii Comunității chiar în acea zi. În câteva ore, zeci de mii de semnatari s-au alăturat demersului lansat de Declic. Apoi, în doar câteva zile, 190.000 de oameni au semnat.

Zilele care au urmat au trecut cu o repeziciune greu de explicat. Cu informații care apăreau de la o oră la alta, cu discuții cu specialiști, declarații de presă, contactat influenceri și medici.

În tot acest tăvălug, a trebuit să ținem piept dezinformării venite de la Guvern și de la Poliție. În ciuda greșelii evidente referitoare la modificarea Codului Rutier, Marcel Ciolacu a ieșit inițial cu niște declarații de susținere a ordonanței. Părea, mai degrabă, că nu prea știe ce vorbește. Probabil poliția îi șoptise la ureche aceleași informații trunchiate cu care a ieșit și în public.

Apoi, poliția a început să se perinde pe la toate televiziunile și să scoată din context informațiile, ca să dea bine. De exemplu, au încercat să contrazică informația că 38% din testele rapide sunt fals pozitive. Informația era o statistică din anul 2023, însă, ca să pară cifrele mai mici, poliția a anunțat 20%, care este de fapt media anilor 2021-2023, când nu prea se testa anti-drog în România.

În aroganța lor meschină, cei de la poliție au îndrăznit chiar să aducă în discuție cazul 2 mai, în care Vlad Pascu, drogat la volan, a ucis doi tineri. Tocmai cazul în care, la fel de vinovați ca Vlad Pascu, pentru moartea celor 2 tineri, sunt și polițiștii care l-au lăsat nu o dată, ci de 2 ori în aceeași seară pe șoferul drogat să plece cu mașina. Și nu pentru că nu aveau motive să îl ducă la poliție (nu avea RCA la mașină, i-au mai găsit și droguri la el), ci dintr-o crasă incompetență sau cine știe ce relații sus-puse ale părinților săi. Cu toate astea, tupeul poliției a fost fără margini. S-a cățărat pe cadavre, pe durerea rudelor, doar-doar își acoperă greșeala, că a dat un OUG prost gândit care pedepsește oameni nevinovați.

Dar, parcă rupți de realitate, șefii polițiștilor au continuat să insiste cu minciunile și informațiile trunchiate, deși erau contraziși cu dovezi. În acest timp, noi, împreună cu specialiști precum criminologul Vlad Zaha, medicul Gabriel Gorun și psihiatrul Eugen Hriscu, am explicat ce se întâmplă de fapt, cu informații clare, științifice, cu date statistice. Așa am câștigat dezbaterea publică și le-am dat planurile nechibzuite peste cap.

Am filmat un clip în care am explicat pe îndelete ce e cu ordonanța asta și am demontat toate informațiile false. Clipul a fost văzut, doar pe Youtube, de peste 41.000 de oameni.

Odată cu mobilizarea noastră, am simțit că și Guvernul începe să se înmoaie. Am fost anunțați de reprezentanții executivului că se lucrează la o variantă de modificare a ordonanței 84.

Apoi, ministerul de interne a publicat proiectul de modificare. L-am citit, l-am discutat cu specialiștii. Au urmat discuții și negocieri cu Guvernul, pentru a ajunge la o formă care să nu ne mai transforme pe toți în infractori. Discuțiile s-au purtat până târziu în noapte și apoi dimineața devreme, înainte ca modificările să treacă prin ședința de Guvern. Când a început ședința de Guvern, am ridicat un banner imens, de 10 metri lungime, în fața Palatului Victoria.

În cele din urmă, am reușit. Dar, nu îți ascund că a fost o muncă intensă. Inclusiv pentru a înțelege exact ce e cu analizele, cum se fac ele, cum se depistează o substanță în organism chiar și la o săptămână de la consum. Însă nu am fi reușit toate astea dacă nu eram o voce puternică. Dacă nu eram aproape 200.000 de oameni care să cerem în același glas anularea prevederilor care ne transformă pe toți în infractori. Am fost uniți, am fost activi și așa am câștigat.

Dar acesta e doar primul pas. Ca să nu fim acuzați de conducerea sub influența drogurilor, dacă am luat medicamente pentru dureri de cap sau tuse, ori chiar tratament pentru ADHD, e nevoie de modificarea legii de către Guvern, prin Ministerul Justiției. E nevoie să fie introduse niște limite minime de la care, dacă substanța e detectată în organism, să te considere „sub influență”. În legislația de astăzi, dacă ai urme oricât de nesemnificative de substanțe interzise, dar ești perfect apt să conduci, poți fi oricum trimis sau trimisă în judecată pentru conducere sub influența drogurilor.

O să îți spun sincer că de la poliție nu avem niciun pic de deschidere pentru îndreptarea acestei situații aberante. După abrogarea articolelor nocive din OUG 84, am avut o discuție oficială cu Guvernul, la care a participat și eternul secretar de stat din poliție, Bogdan Despescu.

De o rigiditate fără fond, cu argumente polițienești de genul „noi respectăm legea și altceva nu auzim, nu ne interesează”, acest personaj care conduce din umbră Ministerul de Interne ne-a arătat că nu are de gând să asculte nimic din partea specialiștilor, a medicilor și a celor cu pregătire reală în rezolvarea problemei drogurilor. Auzindu-l vorbind mi-am adus aminte de vorba “noi muncim, noi nu gândim”.

Așa că, cu o poliție care e pregătită să pedepsească șoferi nevinovați, în timp ce marii traficanți de droguri își fac afacerile nederanjați, nu ne rămâne decât să continuăm să ne implicăm. Dacă vrem să schimbăm ceva, o putem face doar împreună. Iar noi am pus la punct un plan pentru perioada următoare.

Planul este amplu și pe termen lung. De aceea, avem nevoie de donații lunare care să susțină această campanie. Așa cum se întâmplă, de exemplu, în cazul 10 august, unde sute de oameni susțin lunar costurile juridice. Și în acest caz avem nevoie de donații recurente, oricât de mici, care să susțină plata unor cercetări și studii făcute de specialiști, acțiuni în justiție și alte demersuri pentru oprirea sancționării șoferilor nevinovați.

Poate te gândești că nu avem nevoie de toate astea. Însă situația e dramatică. Cu arestări spectaculoase pentru trei grame de canabis, în timp ce în mare plutesc tone de cocaină, iar în Portul Constanța poliția nu a mai făcut, de 3 ani, nicio captură de droguri, e clar că victimele vor fi simpli cetățeni. Că poliția îi va pedepsi pe cei care nu au încălcat de fapt legea, pe cei cărora le-a fost mai ușor poliției să le facă dosar.

Ca să oprim deciziile împotriva cetățenilor, primul pas e să ieșim public cu un raport al medicilor și al specialiștilor, care să arate că e nevoie de limite clare atunci când stabilim ce înseamnă „sub influență la volan”. Apoi, să determinăm justiția, prin avocați bine pregătiți, să înțeleagă ce înseamnă a fi sub influență. Altfel, Înalta Curte, cea care l-a scăpat de acuzațiile de omor pe Mario Iorgulescu, va spune că suntem toți niște infractori pentru că luăm nurofen sau mâncăm semințe de cânepă sau am consumat marijuana în Olanda sau Germania în urmă cu 2 săptămâni. În aceste țări consumul de canabis este legal.
SURSA: https://facem.declic.ro/campaigns/doneaza-continuarea-campaniei-soferi-nedreptati?utm_source=blast&utm_medium=email&utm_campaign=blast5002&recurring=

Scroll to Top