O parte din casele de pensii teritoriale au finalizat trecerea dosarelor pensionarilor în sistem și au trecut la listarea deciziior de recalculare, potrivit surselor citate de un cotidian national. Primele decizii ajung la Poșta Română zilele viitoare. Pensionarii le primesc după 15 august.
A venit una dintre cele mai așteptate vești de la Casele de Pensii: a început listarea deciziilor cu pensia recalculată. Sunt 5.000.000 de decizii (adeverințe) cu pensia reclaculată. Ele vor ajunge la pensionari între 15 și 31 august, după cum a anunțat, oficial, ministerul muncii.
La acești pensionari ajung primele decizii cu pensia recalculată. Câți ani au muncit?
Aceste decizii conțin noua pensie pe care pensionarul o va primi de la 1 septembrie, dar și o serie de informații precum vechimea, punctele de contributivitate, punctele bonus sau formula de calcul.
Casele de Pensii încep să trimită, zilele viitoare, adeverințele cu pensia recalculată către Poștă.
Pe surse, se pare că cele dintâi adeverințe care vor fi trimise spre Poștă aparțin pensionarilor care au muncit sub 25 de ani. NU e clar dacă tot aceasta va fi ordinea în care adeverințele cu pensia recalculată va fi trimisă și pensionarilor.
Acest pas este un prim demers din refoma pensiilor care prevede majorarea veniturilor anumitor categorii de români.
Cele mai importante elemente de care s-a ținut cont în momentul recalculării au fost: anii munciți, indicele de corecție și venitul salarial
După ce reguli se vor trimte deciziile cu pensiile recalculate?
„Am dat start procesului de listare a deciziilor de recalculare. Trebuie să precizăm foarte clar: se aplică cu 1 septembrie 2024. Noi am demarat procesul de listare.
În prima etapă vom lista deciziile pentru pensionarii care au până în 25 de ani munciți efectiv.
Adică sunt persoane care nu au dreptul la punctele de stabilitate. Asta nu însemnă că dacă nu au punctele de stabilitate, nu vor avea și creșteri ale pensiilor. Primele adeverințe cu pensia recalculată le vom trimite zilele viitoare către Poșta Română”, au declarat surse din cadrul Casei de Pensii pentru Newsweek.
„Formula de recalculare prevede înmulțirea numărului total de puncte cu o valore fixă de 81 de lei.
Chiar și în cazul acestor persoane care listăm deja deciziile (care au sub 25 de ani ) este posibil ca din această formulă să aibă câștig la pensie”, au mai spus surse din cadrul Casei de Pensii.
Ce sunt punctele bonus?
O dată cu intrarea în vigoare a noii legi a pensiilor - Legea 360/2023, de la 1 septembrie 2024, atât la recalcularea pensiilor aflate în plată, cât și în calculul dosarelor de pensii depuse ulterior acestei date, din baza de calcul vor face parte și punctele de stabilitate.
Acestea se acordă în funcție de un anumit grafic. Spre exemplu, pentru primii cinci ani care depășesc acest stagiu, respectiv pentru intervalul 25 - 30 de ani, se acordă câte 0,5 puncte pentru fiecare an contributiv.
Pentru următorii 5 ani, respectiv pentru intervalul 30 - 35 ani se acordă câte 0,75 puncte stabilitate pentru fiecare an lucrat efectiv.
Cum vrea ministrul Muncii să repare inechitățile?
Ministru muncii a anunțat o a doua recalculare pentru ca pensionarii pensionați înainte de 2001 să poată depune documentele și că obțină o pensie corectă. ”Avem două etape: prima etapă este de recalculare a tuturor pensiilor conform unei formule. Această recalculare se face din oficiu la 1 septembrie, dar pentru ceea ce are în sistem.
Vor primi pensionarii în august deciziile în care se recalculează toate pensiile după noua lege. Iar de la 1 septembrie vom avea doar pentru sporurile nepermanente mica recalculare.
Dacă după 1 septembrie vor continua să aducă adeverințe, acestea vor fi luate în calcul, dar pensionarul își va primi banii din luna următoare”, a mai spus Simona Bucura Oprescu.
SURSE: CNPP, Newsweek