VIDEO – Politistii au “descins” in tabara de la Poiana Pinului din buzau. Ce au vorbit cu copiii de aoclo?

Ofițerii specialiști din cadrul Biroului Siguranţă Şcolară şi Compartimentului Analiza și Prevenirea Criminalității, împreună cu jandarmi, pompieri şi reprezentanţi ai Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Buzău, au organizat o sesiune de informare la Centrul de Agrement Poiana Pinului, destinată reducerii riscului infracţional şi creşterii gradului de siguranţă a elevilor în perioada vacanţei de vară.

Subiectele abordate de oamenii legii au fost prevenirea consumului și traficului ilicit de droguri, recunoașterea tipurilor de evenimente negative în care pot fi implicați și identificarea celor mai bune modalități de evitare a implicării în evenimente negative prin dezvoltarea comunicării asertive, dar şi conștientizarea rolului grupului de prieteni.

Reprezentanţii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Buzău au discutat cu interlocutorii despre ceea ce trebuie să facă și ce să nu facă atunci când pleacă în drumeții pentru a fi în siguranță, iar pompierii au pregătit exerciţii aplicative de acordare a primului ajutor.

De asemenea, au fost transmise recomandări privind necesitatea respectării regulilor de circulație de către toți participanții la trafic.

Activitatea a făcut parte din proiectului educațional „Vacanța mare în siguranță”.

YouTube player