Urgență anti-urgență. Cine îi reprezintă pe cei 150.000 de cetățeni care au semnat, în doar trei zile, petiția împotriva incompetenței și abuzurilor Guvernului Ciolacu?

Încerc să înțeleg, și poate mă ajutați și voi, că eu sunt mai greu de cap: cum se reduc riscurile generate de șoferii care se urcă la volan drogați prin faptul că suspenzi permise de conducere pe termen nedeterminat la întâmplare, tot celui de-al doilea ori al treilea om oprit în trafic de controalele de rutină ale Poliției? Ce minte odihnită e aia care își închipuie că extinderea unei sancțiuni asupra unor persoane nevinovate le-ar descuraja în vreun fel pe cele care se urcă ”fumate” la volan?

E normal ca oamenii să se revolte și, într-un timp record, mai puțin de trei zile, către 140.000 dintre ei (la ora la care scriu aceste rânduri) să semneze petiția Declic prin care se solicită retragerea ordonanței de urgență care prevede așa ceva, iar pentru joi, 11 iulie, de la ora 18.00, să anunțe și că vor participa la un protest, în Piața Victoriei, în fața Guvernului.

Până la urmă, fiecare dintre aceștia (fiecare dintre noi) ar putea să pice ”de fazan”, să fie pus pe bară, până când autoritățile statului român, după o lună, două, trei sau mai bine de un an, binevoiesc să proceseze probele biologice recoltate și să dea răspunsul că e laie ori bălaie. Asta dacă nu te riști cu drugtestul, unde ai o șansă din trei ori chiar una din două să-ți iasă fals pozitiv și tot în coada de așteptare ajungi. Iar ceea ce pentru unii reprezintă un disconfort mai mare ori mai mic (dar tot abuz rămâne), pentru un conducător auto profesionist poate însemna pierderea veniturilor și chiar a locului de muncă pe termen nelimitat.

UPDATE: În urma mobilizării civice explozive, Ciolacu recunoaște că habar n-avea că statul n-are capacitatea de a face analizele de sânge într-un termen rezonabil și dă de înțeles că aplicarea ordonanței s-ar amâna...

Predoiu și Ciolacu se bazează pe presa plătită. Dar, Opoziția e, oricum, varză

Dacă mi-e peste măsură să înțeleg cum ar putea un abuz instituțional să rezolve problema celor care urcă ”fumați” la volan, mi-e mult mai simplu să-mi dau seama ce a trecut prin mintea celor care au nășit tâmpenia asta, de la Cătălin Predoiu la Marcel Ciolacu. Bazându-se pe o cvasi-majoritate a presei mai mult decât binevoitoare cu partidele care îi varsă în conturi milioane de euro din bani publici, și-or fi spus că vor putea poza în marii eroi ai luptei anti-droguri.

Că, în realitate, poza a ieșit ca fiind a unor mari incompetenți, e doar meritul societății civile care mai are, cât de cât, canale de comunicare autonome și energie să se implice în diferite cauze. În câte încă mai poate și are resurse.

Altfel, Opoziția (aia auto-pretins ”democratică”, nu cea istericoidă) e varză. Citesc în comunicatul APADOR-CH că încă de la finalul lunii mai a trimis TUTUROR grupurilor parlamentare o posibilă soluție de reglementare și de rezolvare a problemei. Doar de la AUR (!) au primit un răspuns, și ăla de politețe (din categoria ”succes în demersurile voastre”).

Cum spuneam, Ciolacu, Ciucă și ceilalți comasați se bazează pe toată presa aia fomistă, pe care o finanțează la greu din banii noștri, dispusă să prezinte albul ca fiind negru, iar negru ca fiind alb. Așa că își permit să ignore o propunere venită din zona civică.

Dar lipsa de reacție a Opoziției auto-intitulată ”democratică” e absolut consternantă. Că peste tot citesc și aud, cum promite această opoziție ”reconstruirea” după eșecul dramatic de la europarlamentare, prin întoarcerea la societatea civilă. Care societate civilă, fraților, aia cu epoleți și/sau aia inventată să sugativeze banii publici?

(nota bene: despre sutele, poate chiar miile de ong-uri, înființate prin fiecare oraș ori chiar comună, tot de rețelele de neamuri și clienți de partid, să dreneze banii publici, europeni sau autohtoni, cu altă ocazie)

...........

În timp ce am scris rândurile de mai sus, petiția pentru retragerea ordonanței de urgență cu suspendarea aleatorie a permisului de conducere a mai strâns câteva mii de semnături și a trecut de 140.000. Până îl veți citi se vor mai strânge alte mii, posibil să treacă deja de 150.000 (dacă nu ai semnat-o deja, o poți semna aici - mai jos). N.R. - deja a trecut de 170.000, la momentul redactarii articolului!

N-am mai văzut de niște ani buni așa creștere explozivă. Tot zona civică implicată e cea care reușește să mai pună presiune împotriva incompetenței și corupției. Ani la rând a fost indicatorul care a ținut România în zona țărilor cât de cât democratice, în diferite rapoarte internaționale. Și o va face în continuare (și nu faptul că dă bine în acele rapoarte contează, ci că raportarea se bazează pe realitate). Dar pariez că va veni și ziua în care se va găsi și cine să-și asume politic reprezentarea reală a acestor oameni și a problemelor lor, chiar dacă, poate, nu va fi în toamna asta. Dar mai știi?

SURSA: România Curată - Mihai Gotiu

https://facem.declic.ro/campaigns/anulati-oug-lasa-fara-permis-soferii-teste-antidrog