Perle la proba de Istorie a examenului de Bacalaureat 2024: „În timpul lui Ion Iliescu România semnează un tratat de alianță cu Matei Corvin”

An de an, examenul de Bacalaureat le-a forțat imaginația multor elevi mai puțin familiarizați cu materia. Lucrările unora au furnizat adevărate perle. Nici probele de anul acesta n-au făcut excepție.

La disciplina Istorie, profesorii au remarcat câteva gafe monumentale.

„Ceaușescu și-a asumat soarta, dar soția lui nu a vrut”, a scris unul dintre candidați, potrivit AlbaPress, care a făcut o listă cu perlele acestei probe.

„Ceaușescu unește PNL și PSD în Partidul Comunist”, a scris un alt elev prezent la proba de Istorie, susținută marți, 2 iulie.

„Nicolae Ceaușescu încearcă să adere la NATO și încearcă să acceseze fonduri pentru construcția podului Giurgiu-Ruse”, a conchis altcineva.

„Cel de-Al Doilea Război Mondial s-a desfășurat pe o perioadă de 7 ani, a început în 1939 și s-a încheiat în 1945”, scrie într-o altă lucrare.

„O acțiune diplomatică în perioada 1946-1960 a fost regimul lui Petru Mușat“, a înțeles un alt elev.

„În timpul lui Ion Iliescu România semnează un tratat de alianță cu Matei Corvin, acesta îi trimite 25.000 de soldați”, a notat în lucrarea sa un alt elev.

„Primul conducător care a unit România cu statele vecine: Basarabia, Bucovina și Transilvania a fost Alexandru Macedon”, se arată într-o altă perlă.

„Ceaușescu a fost alergat de legionari apoi prins și executat!”, a rezumat un alt candidat.

SURSE: MEN, Adevarul, EduPedu