Ce activitati s-au desfasurat la LUDOTECA, proiect al Bibliotecii Judetene Buzau?

polițiștii din cadrul Compartimentului Analiza și Prevenirea Criminalității și Biroului Siguranță Școlară au desfăşurat activități preventiv-informative activitate de tip outdoor cu preșcolari și elevi din ciclul primar al unităților de învățământ din municipiul Buzău, în cadrul proiectului „Ludoteca” inițiat de Biblioteca Județeană „Vasile Voiculescu” Buzău, găzduit de Muzeul Județean Buzău.
Scopul activității a fost acela ca, prin joc și mișcare, să fie transmise recomandări privind siguranța personală pe timpul vacanței de vară pentru formarea unor deprinderi de recunoaștere și gestionare a situațiilor de pericol cu care se pot confrunta în această perioadă. S-au desfășurat activități de cunoaștere și integrare în grup, precum și de dezvoltare personală și emoțională.
Totodată, s-a discutat cu elevii voluntari prezenți despre răspunderea penală a minorilor, recunoașterea tipurilor de evenimente negative în care pot fi implicați și identificărea celor mai bune modalități de evitare a implicării în evenimente negative prin dezvoltarea comunicării asertive.

R.F.