Sfaturi și recomandări pentru un sezon estival în siguranță.

polițiștii Compartimentului de Analiza și Prevenirea Criminalității au organizat în parcurile din municipiul Buzău o sesiune de informare și conștientizare a cetățenilor pentru prevenirea înşelăciunilor şi a furturilor din locuinţă, prevenirea delincvenţei juvenile şi a victimizării minorilor şi prevenirea violenţei domestice, precum şi adresarea unor recomandări preventive pentru un sezon estival în siguranţă.
Poliţiştii au discutat cu buzoienii întâlniți în parcuri despre minimele măsuri de protecţie pe care trebuie să le adopte pentru a nu cădea în plasa infractorilor.
În mod deosebit, poliţiştii au atras atenţia asupra unor moduri de operare folosite de infractori şi le-au oferit „scrisori deschise” cu sfaturi utile în astfel de situaţii.
De asemenea, poliţiştii au reamintit buzoienilor să fie precauţi, să nu dea curs unor invitaţii primite din partea necunoscuţilor şi să încerce să reţină cât mai multe detalii ale persoanelor cu care intră în contact.
Atenţia poliţiştilor s-a îndreptat și către adolescenţii întâlniți în zonele de recreere din municipiu, cât şi către cei mai mici şi părinţii acestora. Dialogul cu buzoienii care s-au încadrat în această categorie a urmărit prevenirea implicării acestora în acte din sfera delincvenței juvenile și pentru prevenirea victimizării lor în situaţii pe risc.

POLIȚIȘTII DE PREVENIRE READUC ÎN ATENȚIE

RECOMANDĂRI PENTRU CEI MAI MICI:

  • comunicaţi părinţilor unde şi cu cine vă aflaţi;
  • nu acceptaţi cadouri sau dulciuri de la alte persoane, fără a le cere voie părinţilor;
  • nu deschideţi uşa nimănui dacă sunteţi singuri acasă;
  • atunci când vă jucaţi afară, evitaţi zonele necirculate, izolate;
  • refuzaţi să staţi de vorbă cu persoane necunoscute şi respingeţi orice persoană care vă atinge sau vă tratează într-un mod care vă face să vă simţiţi ciudat;
  • nu vă îndepărtaţi de părinţi dacă vă aflaţi pe stradă, la cumpărături, în parc sau pe litoral;
  • atunci când aveţi o problemă, întotdeauna discutaţi cu o persoană în care aveţi încredere.
  • în calitate de pietoni, traversaţi doar prin locurile special amenajate. Nu vă plimbaţi cu bicicletele sau role pe arterele principale şi folosiţi doar pistele amenajate în acest scop.

RECOMANDĂRI PENTRU PĂRINŢII CELOR MICI :

  • învăţaţi-l pe copil adresa, numărul de telefon şi numele de familie;
  • explicaţi-i copilului că nu trebuie să primească daruri de la persoane necunoscute şi nici să nu dea relaţii despre programul de lucru al dumneavoastră;
  • sfătuiţi-vă copiii să nu urce în lift cu persoane necunoscute, să nu se joace în locuri virane, să evite grupurile de persoane care fac gălăgie;
  • supravegheaţi-vă în permanenţa copilul (când este la joacă, atunci când vă aflaţi la cumpărături, în zonele aglomerate, atunci când sunteţi în concediu, etc.);
  • nu trimiteţi copilul singur la cumpărături (cu atât mai puţin după alcool, tutun), mai ales în locuri pe care nu le cunoaşte:
  • luaţi toate măsurile de educare, creştere şi supraveghere specifică fiecărei vârste în parte, pentru a nu vă înregistra în categoria celor ai căror copii au devenit victime sau autori de infracţiuni.