Atelier organizat la Buzău în cadrul proiectului „Tradiție în lut – În siajul artiștilor ceramiști”

Muzeul Național de Istorie a României și partenerii săi anunță organizarea unui atelier educațional cu titlul „Incursiune în arta ceramicii românești” la Muzeul de Etnografie „Vergu Mănăilă” din Buzău, str. Războieni, nr. 8, în ziua de Vineri, 21 iunie 2024, începând cu orele 11:00.

Activitatea se adresează tuturor persoanelor interesate de artă, tradiție și meșteșuguri, indiferent de vârstă și va cuprinde:

  • O scurtă incursiune în arta ceramicii românești susținută de Sergiu-Sorin Popescu, restaurator în cadrul Muzeului National de Istorie al României;
  • O prezentare a principalelor tehnici de modelaj lut și a ustensilelor specifice;
  • Lucru individual la planșetă.
    Organizatorul va pune la dispoziția participanților toate materiale necesare, intrarea fiind liberă!
    Atelierul este parte a proiectului cultural „Tradiție în lut – În siajul artiștilor ceramiști”, cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național, sesiunea de finanțare I/2024, aria Patrimoniu Cultural Material, cu suma de 127.382,80 lei și va fi organizat în parteneriat de Muzeul Național de Istorie a României, Muzeul Județean Buzău și Unity in Values Interconfessional Association.
    În lunile următoare vor fi organizate o serie de prezentări și ateliere la București, Râmnicu Sărat și Alexandria. Participarea la activitățile educaționale ale proiectului este gratuită și deschisă, în limita locurilor disponibile, promotorii încurajand aplicarea principiilor nediscriminatorii bazate pe incluziune, egalitatea de șanse, echilibrul de gen, participarea activă, atât a adolescenților, cât și a adulților.