e-Factura: Se poate aplica indirect o amendă pentru netransmiterea facturilor din perioada 1 ianuarie – 31 mai!
Last Updated on 11/06/2024 by Iulian Gavriluta

Cu toate că s-a stabilit în mod expres că netransmiterea facturilor emise în perioada 1 ianuarie - 31 mai 2024 în e-Factura nu se sancționează direct, există o modalitate indirectă prin care inspectorii fiscali pot să amendeze această faptă. Acest lucru reiese din prevederile Codului de procedură fiscală și a fost confirmat chiar de reprezentanții Ministerului Finanțelor.

Concret, prin OUG 30/2024 s-a stabilit astă-primăvară că, „Prin excepție (...), nerespectarea [termenului-limită de cinci zile lucrătoare] pentru facturile al căror termen-limită de transmitere în sistemul național privind factura electronică RO e-Factura intervine până la data de 31 mai 2024 inclusiv nu se sancționează”.

Clarificarea a fost introdusă la insistențele mediului de afaceri, deoarece era neclar dacă se vor putea aplica amenzi sau nu după expirarea perioadei de grație. Asta în condițiile în care, chiar dacă vorbeam de o perioadă de grație, contribuabilii erau, totuși, obligați să folosească e-Factura, în relația B2B, în perioada 1 ianuarie - 31 mai 2024.

Chiar dacă nu există o sancțiune directă pentru netransmiterea facturilor emise în perioada de grație, Codul de procedură fiscală reglementează o sancțiune indirectă. Mai precis, inspectorii fiscali pot dispune, în cadrul unui control, ca un contribuabil să trimită în e-Factura facturile din intervalul 1 ianuarie - 31 mai 2024...

Mai multe pe: https://www.avocatnet.ro/articol_67124/e-Factura-Totu%C8%99i-se-poate-aplica-indirect-o-amend%C4%83-pentru-netransmiterea-facturilor-din-perioada-1-ianuarie-31-mai.html?fbclid=IwZXh0bgNhZW0CMTAAAR0jS_euogDwwzxrO5cF_Bv2Pzd3zR_KoJ93Aeiu3T0ec2S4_Jj9G5UKOT8_aem_ARbTN6cSBV7_aqzbmjc7i5k3NNmkxN7I1ObwH422DdC6Nh0xX97F0NcDjkn24g9Bv_XaUXaLi5SgMgq-DrIMS3sq