Poliţiştii din cadrul Secției de poliție rurală Beceni au acţionat pe linia prevenirii şi combaterii delictelor silvice şi a faptelor ilegale asociate din tăierea arborilor, transportul şi comercializarea materialelor lemnoase, fiind efectuate controale și la firmele ce depozitează și comercializează materiale lemnoase.
În cadrul verificărilor efectuate la societăţi comerciale s-a urmărit evidența intrărilor-ieșirilor de materiale lemnoase, raportările în aplicația SUMAL, modul de completare și eliberare a avizelor de însoțire a materialelor lemnoase, precum și diferențele dintre stocurile scriptice și faptice a materialelor lemnoase.
La o societate au fost constatate nereguli privind documentele de provenienţă a lemnului, dar și cu privire la implementarea fotografiilor în aplicaţia de profil.
A fost luată măsura sancţionării contravenţionale a administratorului firmei, conform Legii nr. 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice.
De asemenea polițiștii au confiscat lemnul deținut în afara cadrului legal, aproximativ 4 metri cubi din specia molid, care a fost predat reprezentanților silvici.