Cercetat pentru nerespectarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecţie

Oamenii legii din cadrul Poliţiei municipiului Râmnicu Sărat au demarat cercetări faţă de un localnic de 51 de ani pentru nerespectarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecţie şi au informat procurorul competent cu privire la încălcarea de către bărbat a obligaţiilor impuse prin măsura preventivă a controlului judiciar.
În seara de 22 mai a.c., poliţiştii râmniceni au fost informaţi de către Poliţia oraşului Mărăşeşti cu privire la faptul că o femeie de 31 de ani a sesizat că fostul său concubin a încălcat prevederile ordinului de protecţie şi a urmărit-o în trafic pe traseul Vrancea-Galaţi, fapt ce i-a generat o stare de temere.
În urma sesizării primite şi a cooperării rapide între inspectoratele judeţene de poliţie Vrancea, Buzău şi Galaţi, în aproximativ 15 minute de la primirea apelului, bărbatul a fost interceptat în trafic de către poliţiştii gălăţeni.
Totodată, apelanta a fost preluată și condusă la sediul Poliţiei municipiului Râmnicu Sărat pentru audieri.
Din cercetări a reieşit că, la data de 10 mai a.c., instanţa a emis pe numele bărbatului ordin de protecţie pentru o perioadă de 6 luni, cu obligaţia de a nu se apropia la mai puţin de 200 de metri de fosta concubină.
La data de 22 mai a.c., bărbatul s-ar fi intersectat în trafic, în timp ce se deplasa pe raza judeţului Vrancea, cu o maşină în care se afla tânăra de 31 de ani. Bărbatul ar fi urmărit maşina în trafic, deplasându-se în paralel cu autovehiculul, timp în care ar fi filmat apelanta cu telefonul mobil şi ar fi generat acesteia o stare de temere.
Totodată, din investigaţii a reieşit că, prin acţiunile sale, bărbatul ar fi încălcat şi obligaţiile impuse prin măsura preventivă a controlului judiciar, fiindu-i interzisă depăşirea limitei teritoriale a judeţului Buzău.
Bărbatul de 51 de ani s-a ales cu dosar penal pentru nerespectarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecţie şi, totodată, polițiștii au informat procurorul competent cu privire la încălcarea de către bărbat a obligaţiilor impuse prin măsura preventivă a controlului judiciar, în vederea sesizării instanţei şi înlocuirii măsurii preventive.