
Între anii 2008 și 2022, prețurile terenurilor aproape că s-au dublat în întreaga lume și s-au triplat în Europa Centrală și de Est. În Regatul Unit, un aflux de investiții din partea fondurilor de pensii și a averilor private a contribuit la o dublare a prețurilor terenurilor agricole în perioada anilor 2010-2015. Prețurile terenurilor din Iowa, inima agricolă a SUA, s-au cvadruplat între anii 2002 și 2020.
Fondurile de investiții agricole au crescut de zece ori între anii 2005 și 2018, iar în prezent includ în mod regulat terenurile agricole ca o clasă de active de sine stătătoare, investitorii americani dublându-și participațiile în terenuri agricole încă din anul 2020.
Între timp, comercianții de mărfuri agricole speculează pe terenurile agricole prin intermediul propriilor lor filiale de capital privat, în timp ce noile instrumente financiare derivate permit speculatorilor să acumuleze parcele de teren și să le închirieze înapoi fermierilor aflați în dificultate, determinând o inflație abruptă și susținută a prețurilor terenurilor.
În prezent, 20% din tranzacțiile de terenuri la scară largă se fac pe baza unor „achiziții ecologice” de la vârf. Numai angajamentele guvernamentale privind eliminarea carbonului de pe terenuri însumează aproape 1,2 miliarde de hectare, echivalentul suprafeței totale a terenurilor cultivate la nivel mondial. Se așteaptă ca piețele de compensare a emisiilor de carbon să se cvadrupleze în următorii șapte ani.
Acestea sunt câteva dintre concluziile publicate în noul raport „Land Squeeze” (Restrângerea Terenurilor) de către Grupul internațional de experți în sisteme alimentare durabile (IPES), un grup de reflecție non-profit cu sediul la Bruxelles.
Potrivit raportului, terenurile agricole sunt transformate din ce în ce mai mult în active financiare, în detrimentul agriculturii la scară mică și medie. Evenimentul COVID-19 și conflictul din Ucraina au contribuit la promovarea narațiunii de panică „hrăniți lumea”, determinând întreprinderile agricole și investitorii să asigure terenuri pentru producția de mărfuri de export și îndemnând guvernele să dereglementeze piețele funciare și să adopte politici favorabile investitorilor.
Cu toate acestea, în pofida creșterii galopante a prețurilor la alimente, potrivit IPES 2022, existau suficiente alimente și nu exista niciun risc de penurie a aprovizionării cu alimente la nivel mondial. În pofida narațiunii egoiste promovate de marile companii agricole și de investitorii în terenuri, nu a existat nicio penurie de alimente. Prețurile crescute s-au datorat speculațiilor cu privire la produsele alimentare de bază, profiturilor corporative și dependenței mari de importurile de alimente.
În același timp, piețele de compensare a carbonului și a biodiversității facilitează tranzacțiile masive de terenuri, aducând marii poluatori pe piețele funciare. IPES notează că Shell a pus deoparte peste 450 de milioane de dolari pentru proiecte de compensare. De asemenea, terenurile sunt alocate pentru producția de biocombustibili și de energie verde, inclusiv pentru proiecte de „hidrogen verde”, care necesită multă apă și care prezintă riscuri pentru producția locală de alimente.
În plus, terenuri agricole atât de necesare sunt folosite pentru industrii extractive și mega-dezvoltări. De exemplu, urbanizarea și dezvoltarea de mega-infrastructuri în Asia și Africa revendică terenuri agricole de primă mână.
Potrivit raportului IPES, între anii 2000 și 2030, până la 3,3 milioane de hectare de terenuri agricole din lume ar urma să fie înghițite de megaorașele în expansiune. Aproximativ 80% din pierderile de terenuri din cauza urbanizării au loc în Asia și Africa. În India, se estimează că 1,5 milioane de hectare au fost pierdute din cauza dezvoltării urbane între anii 1955 și 1985, alte 800.000 de hectare au fost pierdute între anii 1985 și 2000, iar pierderile continuă până în prezent.
Într-un document din decembrie 2016 privind expansiunea terenurilor urbane, s-a estimat că, până în anul 2030, la nivel global, zonele urbane se vor tripla ca mărime, extinzându-se pe terenurile agricole. Aproximativ 60 % din terenurile agricole din lume se află la periferia orașelor, iar aceste terenuri sunt, în medie, de două ori mai productive decât terenurile din alte părți ale globului.
Asta înseamnă că pe măsură ce orașele se extind milioane de mici fermieri sunt strămutați. Acești agricultori produc majoritatea alimentelor în țările în curs de dezvoltare și sunt esențiale pentru securitatea alimentară globală. În locul lor, asistăm la agregarea terenurilor în ferme de mari dimensiuni și la răspândirea agriculturii industriale și la tot ceea ce aduce aceasta, inclusiv alimente și diete proaste, boli, devastarea mediului și distrugerea comunităților rurale.
Fondurile tind să investească pe o perioadă cuprinsă între 10 și 15 ani și pot lăsa o dâră de devastare socială și de mediu pe termen lung și pot contribui la subminarea securității alimentare locale și regionale. Randamentul investițiilor prevalează asupra oricăror noțiuni de hrană sănătoasă, securitate alimentară sau nevoi umane.
IPES observă că la nivel global doar 1% dintre cele mai mari ferme din lume controlează în prezent 70% din terenurile agricole din lume. Acestea tind să fie exploatații agricole industriale, care utilizează intensiv factori de producție și care, potrivit IPES, exploatează resursele, degradează rapid terenurile agricole și îi elimină și mai mult pe micii proprietari. În plus, giganții din sectorul agroalimentar aplică practici monopoliste care cresc costurile pentru agricultori. Aceste dinamici creează o precaritate economică sistematică pentru agricultori, forțându-i efectiv să „devină mari sau să plece”.
Dacă luăm în considerare și degradarea terenurilor, care se datorează în mare parte practicilor agricole moderne, bazate pe utilizarea intensivă a substanțelor chimice, avem o rețetă pentru insecuritatea alimentară la nivel mondial. În India mai mult de 70% din terenurile arabile sunt afectate de una sau mai multe forme de degradare a terenurilor.
Luați în considerare și faptul că guvernul indian a aprobat 50 de parcuri solare, care acoperă un milion de hectare în șapte state. Mai mult de 74% din parcurile solare se află pe terenuri cu valoare agricolă (67%) sau de ecosistem natural (7%), ceea ce cauzează potențiale conflicte legate de securitatea alimentară și de biodiversitate. Raportul IPES notează că începând din anul 2017 au existat peste 15 cazuri de conflict în India legate de aceste proiecte.
Nettie Wiebe, de la IPES, a spus:
„Imaginați-vă că încercați să începeți o fermă când 70% din terenurile agricole sunt deja controlate de doar 1% dintre cele mai mari ferme - și când prețurile terenurilor au crescut timp de 20 de ani la rând, ca în America de Nord. Aceasta este realitatea crudă cu care se confruntă tinerii fermieri în prezent. Terenurile agricole sunt din ce în ce mai mult deținute nu de agricultori, ci de speculatori, fonduri de pensii și mari întreprinderi agricole care doresc să facă bani. Prețurile terenurilor au crescut atât de mult încât a devenit imposibil să trăiești din agricultură. Această situație atinge un punct critic - agricultura la scară mică și medie este pur și simplu eliminată.”
Susan Chomba, tot de la IPES, spune că prețurile în creștere ale terenurilor și acaparările de terenuri conduc la o „comprimare a terenurilor” fără precedent, accelerând inegalitatea și amenințând producția alimentară. În plus, graba pentru proiecte dubioase privind emisiile de dioxid de carbon, planurile de plantare de copaci, combustibilii curați și achizițiile speculative nu doar îi înlătură pe micii agricultori, ci și populațiile indigene.
Întinderi uriașe de terenuri agricole sunt achiziționate de guverne și corporații pentru aceste „acaparări ecologice”, în ciuda faptului că există puține dovezi privind beneficiile climatice. Această problemă afectează în special America Latină și Africa Subsahariană. IPES notează că aproximativ 25 de milioane de hectare de teren au fost achiziționate pentru proiecte de carbon de către o singură firmă de „creare de active de mediu”, „Blue Carbon”, cu sediul în Emiratele Arabe Unite, prin acorduri cu guvernele din Kenya, Zimbabwe, Tanzania, Zambia și Liberia.
Potrivit IPES, „comprimarea terenurilor” duce la revolte ale fermierilor, la exodul rural, la sărăcie rurală și la insecuritate alimentară. În condițiile în care prețurile globale ale terenurilor agricole s-au dublat în 15 ani, fermierii, țăranii și popoarele indigene își pierd terenurile (sau sunt forțați să își reducă dimensiunile), în timp ce tinerii fermieri se confruntă cu bariere semnificative în ceea ce privește accesul la terenurile agricole.
IPES face apel la acțiuni pentru a stopa „green grabbing” (acapararea ecologică) și pentru a elimina investițiile speculative de pe piețele funciare, precum și pentru a stabili o guvernanță integrată pentru sistemele funciare, de mediu și alimentare, pentru a asigura o tranziție echitabilă. De asemenea, solicită sprijin pentru proprietatea colectivă a exploatațiilor agricole și finanțare inovatoare pentru ca agricultorii să aibă acces la terenuri și dorește un nou acord pentru agricultori și zonele rurale, care să includă o nouă generație de reforme funciare și agrare.
Acumularea de capital bazată pe financializarea terenurilor agricole s-a accelerat după criza financiară din anul 2008. Cu toate acestea, financializarea economiei în general datează din anii '70 și '80, când am asistat la o decelerare a creșterii economice bazate pe producția industrială. Răspunsul a fost compensarea prin intermediul capitalismului financiar și al intermedierii financiare.
Profesorul John Bellamy Foster, care scria în anul 2010, nu la mult timp după criza din 2008, afirma:
„În lipsa unei piețe de desfacere în producție, capitalul s-a refugiat în speculațiile financiare cu efect de îndatorare (o gamă năucitoare de opțiuni, contracte futures, instrumente derivate, swap-uri etc.).”
Agenda neoliberală a fost expresia politică a răspunsului capitalului la stagnare și a implicat patru mecanisme: asaltul și jefuirea bugetelor publice, extinderea creditării consumatorilor și a guvernelor pentru a susține cheltuielile și consumul, speculațiile financiare frenetice și militarismul.
Întrucât motorul acumulării de capital prin producție nu mai funcționa la capacitate maximă, expansiunea financiară de urgență a preluat controlul. Foster observă că în multe economii occidentale am asistat la o trecere de la formarea reală de capital, care crește producția economică globală, la aprecierea activelor financiare, care crește pretențiile de avere, dar nu și producția.
Terenurile agricole se transformă dintr-o resursă care susține producția de alimente și stabilitatea rurală într-un activ financiar și o marfă speculativă. O clasă de active în care investitorii bogați își pot plasa capitalul pentru a profita în continuare de prețurile umflate ale activelor. Agenda verde net-zero trebuie, de asemenea, privită în acest context: atunci când capitalul se străduiește să obțină profituri suficiente, bogăția productivă (capitalul) se supra-acumulează și se depreciază; pentru a evita criza, sunt necesare o creștere constantă și noi oportunități de investiții.
Raportul IPES notează că aproape 45 % din toate investițiile în terenuri agricole în 2018, în valoare de aproximativ 15 miliarde de dolari, au provenit de la fonduri de pensii și companii de asigurări. Pe baza contribuțiilor lucrătorilor, investițiile fondurilor de pensii în terenuri agricole promovează speculațiile cu terenuri, agricultura industrială și interesele marilor companii agricole în detrimentul micilor fermieri. Viitorul lucrătorilor este legat de fondurile de pensii, care sprijină creșterea și puterea finanțelor globale și degradarea altor lucrători (în acest caz, a cultivatorilor).
Sofía Monsalve Suárez, de la IPES, a declarat:
„Este timpul ca factorii de decizie să nu se mai eschiveze de la responsabilitate și să înceapă să abordeze declinul rural. Finanțarea și liberalizarea piețelor funciare distrug mijloacele de subzistență și amenință dreptul la hrană. În loc să deschidă porțile pentru capitalul speculativ, guvernele trebuie să ia măsuri concrete pentru a stopa falsele „acaparări verzi” și să investească în dezvoltarea rurală, în agricultura durabilă și în protecția mediului gestionată de comunități.”
Din nefericire, oamenii obișnuiți nu pot conta pe „factorii de decizie” și pe guverne pentru a aduce o astfel de schimbare. Oamenii obișnuiți au trebuit întotdeauna să lupte ei înșiși pentru a obține schimbări și îmbunătățiri în viața lor. Grupuri din întreaga lume se luptă, iar raportul IPES oferă câteva exemple inspirate de realizări ale acestora.
Renumitul autor Colin Todhunter este specializat în dezvoltare, alimentație și agricultură. Este cercetător asociat al Centrului de Cercetare a Globalizării (CRG).
Raportul IPES poate fi citit aici - https://ipes-food.org/report/land-squeeze/
SURSA: https://www.globalresearch.ca/financialisation-farmland-war-food-farming/5857340