Motociclist scos din trafic pentru că rula pe DN2E85 cu 208 km/h!

La data de 20 mai a.c., poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău au continuat activităţile de prevenire şi combatere a principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, au aplicat 148 de sancţiuni contravenţionale şi au reţinut 18 permise de conducere ca urmare a abaterilor rutiere constatate.
Polițiștii au acționat pentru depistarea și scoaterea din circulație a șoferilor care au depășit limita legală de viteză. Astfel, au fost depistați 57 de şoferi care au depăşit limitele legale de viteză, iar dintre aceştia 15 au predat permisele de conducere pentru următoarele 90, respectiv 120 de zile.
Cu cea mai mare viteză – 208 km/h – a fost înregistrată de aparatele radar, motocicleta unui tânăr de 27 de ani, din Vrancea, ce rula pe DN2E85, în afara localității Racovițeni.
Alte 3 permise de conducere au fost reţinute pentru neprezentarea în termenul de 24 de ore la poliție în urma unui accident care s-a soldat doar cu pagube materiale.
De asemenea, 16 sacțiuni contravenționale au fost aplicate șoferilor ce nu au purtat centura de siguranță și 15 sacțiuni pentru alte abateri în trafic.
Poliţiştii rutieri au acționat pentru prevenirea și combaterea evenimentelor rutiere în care ar putea fi implicaţi pietonii și bicicliștii, cât și pentru conştientizarea riscurilor la care se expun atunci când nu respectă regulile de circulație. 36 de participanți la trafic din aceste categorii au fost sancționați contravențional pentru nerespectarea legislației rutiere.
Verificările specifice s-au realizat cu sprijinul aplicației eDac, noul sistem de verificare a documentelor, operaționalizat în contextul aderării României la Schengen.
Valoarea totală a sancţiunilor aplicate este de peste 51.000 de lei.
În urma activităților desfășurate, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și încredințarea unui autovehicul spre a fi condus de către o persoană care nu posedă permis de conducere.
În urma verificărilor specifice polițiștii au constatat faptul că autovehiculul, proprietatea unei bucureştence de 19 ani, a fost încredințat spre a fi condus unui tânăr de 17 ani, de asemenea din Bucureşti, fără ca acesta să posede permis de conducere.
Maşina, cu cei doi ocupanţi a fost depistată și oprită în trafic de către polițiștii rutieri pe DN2E85, în Limpeziș.
În cauză a fost întocmit dosar penal iar polițiștii continuă cercetările sub coordonarea parchetului.

RECOMANDĂRI PENTRU MOTOCICLIȘTI

Utilizați echipamentul de protecție omologat (cască, costum, cizme și mănuși) pentru că numai acesta vă poate asigura o protecție eficientă în caz de accident.
Fiți vizibili – folosirea permanentă a luminii de întâlnire a farului și semnalizarea oricărei schimbări a direcției de mers este obligatorie, iar pe timp de noapte sau vizibilitate redusă, folosiți echipament reflectorizant.
Respectați regulile privind efectuarea depășirii, manifestați prudență și efectuați această manevră numai prin partea stângă, fără a-i incomoda pe ceilalți perteneri de trafic.
Nu creați suprize în trafic, manevrele bruște sau accelerarea puternică a motorului produc disconfort, iar aplicarea principiului ”mă strecor” pentru că am timp sau am loc, generează risc major de accident.
Adaptați viteza la condițiile meteo, de drum și de trafic.
Anticipați pericolele – rulând la distanță de minim 1,5 m față de vehiculele aflate în staționare, pentru a evita deschiderea bruscă a unei portiere.
Nu confundați strada cu pista de concurs – viteza crește exponențial riscul de accident, precum și gravitatea consecințelor.