Drumul lung pana la scoala nu i-au facut pe elevii din Plesi (Bisoca) sa abandoneze cursurile! Săptămâna Școala în Siguranță continuă!

Poliţiştii din cadrul Biroului Siguranţă Şcolară au continuat activitățile informativ-preventive sub egida evenimentului Săptămâna Școala în Siguranță la Școala Gimnazială Pleși, din comuna Bisoca.

Pentru cei 17 elevi din clasele gimnaziale, drumul până la școală nu i-a făcut să renunțe la întâlnirea cu polițiștii, chiar dacă unii dintre ei parcurg zilnic o oră de la domiciliu până la școală. Cu rezultate deosebite la învățătură și un comportament exemplar elevii i-au întâmpinat cu căldură pe oamenii legii, dornici ce a le asculta sfaturile.

Sub sloganul  „Când fiecare elev contează, educația lui e prioritate”, elevii au fost întrumați să nu se lase influențați de ceilalți, să analizeze singuri riscurile la care se expun pe baza educației primite și a propriei experiențe, să fie atenți când își aleg prietenii și să  evite compania persoanelor violente, delincvente și conflictuale.

Oamenii legii i-au informat pe toţi asupra riscurilor și consecințelor negative ale violenței în mediul școlar fiind promovate alternative sănătoase la actele de violență, oferind arta ca exemplu de descătuşare a emoţiilor.

Întâlnirea a urmărit diminuarea condițiilor de vulnerabilitate sau risc și sporirea celor care protejează individul de consecințele negative ale violenței în general și ale violenței școlare, în particular.

Tot ieri,  poliţiştii au trecut pragul Școlii Gimnaziale ”Pamfil Georgian” Gura Teghii și Liceului Teoretic ”Nicolae Iorga” Nehoiu, alături de care au avut discuţii interactive, despre prevenirea faptelor de bullying, precum şi a celor de criminalitate informatică, prevenirea consumului şi traficului de droguri în rândul elevilor şi prevenirea infracţiunilor la viaţa sexuală şi violarea vieţii private.

R.F.

Scroll to Top