Adrian Gheorghe, candidat al Aliantei Dreapta Unita pentru Primaria Podgoria, incepe prezentarea obiectivelor de dezvoltare a comunei:
Finalizarea rețelei de canalizare și extinderea ei.
Cu toții ne dorim să circulăm pe un drum modernizat, de o calitate bună. Nu putem, însă, neglija costurile de 56 miliarde lei vechi făcute până în prezent, plătite de noi
toți pentru lucrarea curentă, care trebuie finalizată.
Deși dorința noastră de a avea un drum bun este absolut întemeiată, este absurd să asfaltezi ACUM lucrarea nefinalizată de canalizare, pentru ca, mai târziu, să spargi asfaltul
proaspăt turnat.
A existat și posibilitatea de a extinde rețeaua în
#Oratia, însă actuala conducere a notificat Ministerul Dezvoltării că ”această lucrare NU este viabilă”. Astfel, la acest moment, prioritatea 0 este finalizarea lucrării curente de canalizare, concomitent cu
identificarea tuturor posibilităților de extindere a rețelei către
#Oratia.
Reabilitarea drumului comunal principal:
După finalizarea lucrărilor de canalizare, urmarea logică a acțiunilor e reprezentată de reabilitarea drumului comunal, cu prioritate a acelor sectoare care sunt foarte deteriorate. Acesta este o dorință a tuturor concetățenilor, pentru că drumul comunal reprezintă principala cale de acces către satele comunei, fiind utilizat de către toți locuitorii.