O nouă mini-vacanță pentru angajații din România

Vești excelente pentru angajații de la stat din România! De la Guvern vin încă 3 zile libere, în luna august, cu ocazia unei mari sărbători. Cei care vor dori să își lege zilele de concediu se vor putea bucura de o minivacanță. Mai mult decât atât, cine va fi pus să lucreze ar putea primi bani în plus de la angajator. Firmele care nu se conformează sunt pasibile de amendă.

Pentru cei care erau supărați că 1 iunie va fi sâmbăta, compensarea vine între 15 și 18 august, când va fi sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului. Așadar, de joi până duminică, angajații vor putea să plece în vacanță, fie la mare, fie la munte sau oriunde își doresc. Cine are posibilitatea să-și folosească 3 zile de concediu, pentru luni, marți și miercuri va avea chiar o săptămână liberă.

Inclusiv angajații din mediul privat vor avea liber pe data de 15 august, iar legislația stabilește că angajatorii care nu pot respecta zilele stabilite de Guvern trebuie să dea compensații. Poate fi vorba de mai mulți bani la salariu sau de suplinirea liberului.

Amendă pentru angajatorii care nu respectă zilele libere date de Guvern

Angajatorii care nu țin cont de calendarul zilelor libere pot primi amenzi cuprinse între 5.000 și 10.000 de lei. Bineînțeles, există situații în care companiile, de stat sau private, nu pot să nu presteze servicii în zilele respective. Câteva exemple de domenii care fac excepție de la regula dată de Guvern sunt: retail, HoReCa, sanitar, mass media, jurnalism.

În Codul Muncii se arată că salariații trebuie să beneficieze de un „spor la salariul de bază ce nu poate fi mai mic de 100 % din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru”, pentru situațiile prezentate anterior.

Precizăm că zilele libere rămase în anul 2024 sunt:

1 iunie — Ziua Copilului;

23 iunie (duminică) – Rusalii, 24 iunie (luni) — A doua zi de Rusalii;

15 august — Adormirea Maicii Domnului;

30 noiembrie — Sfântul Andrei;

1 decembrie — Ziua Națională a României;

25 decembrie, 26 decembrie — Crăciunul.

SURSE: Ministerlul Muncii, Bugetul.ro, Gov.ro