Motto: "Harta nu e totuna cu teritoriul" - Alfred Korzybski. Maiorul de artilerie Florin Olteanu (n. 16.02.1931, †) a fost o figură singulară şi omul unei idei strălucite: inventarierea toponimelor omise din neatenţie sau cu intenţie pe parcurs cu ocazia transcalculării din sistemul de proiecţie Lambert în Gauss: ”Pentru cartografia comparată am utilizat documentele editate în perioada 1952-1960 (la scară mică şi mare)
de proiecţie Gauss şi documentele cartografice editate în perioada 1925-1937, după proiecţia austriacă Lambert (total 5400 planşe). Traducând denumirile din germană, maghiară, turcă, de pe vechile documente şi comparându-le…”1 La un moment dat, aproape sigur involuntar, Direcţia Topografică Militară (DTM) a făcut o serie de erori în redarea corectă a unor toponime în zona de referinţă. Cu o mare probabilitate, situaţia a apărut în perioada la care se referea mr. Olteanu.
Un prieten de-al nostru, dl. Mario Ruse, pregăteşte o lucrare geografică de proporţii, care plecând de la documente cartografice, intervievarea metodică a localnicilor şi măsurători sistematice pe teren, va reuşi să restabilească înţelegerea corectă a reliefului întregii zone şi a toponimelor asociate. Abordarea sa este complet inedită: lăsând la o parte istoria şi mitologia modernă, Domnia-sa se concentrează exclusiv şi intensiv pe realităţile geografice. Din câte cunoaştem, cartea sa va zgudui din temelii multe date sigure, care de fapt nu sunt sigure deloc.
În ceea ce ne priveşte, aici şi acum, dorim să lămurim neînţelegerea produsă de DTM în ceea ce priveşte Vf. Stâlpilor. Intuind legătura dintre Vf. Stâlpilor şi Stâlpii Tainiţei, două denumiri relaţionate, dar nu identice, anumite persoane s-au apucat să-i caute urmând indicaţiile hărţilor militare. Care hărţi, cele noi mai exact, erau eronate. Cum se întâmplă adesea, erorile iniţiale generează un lanţ de erori, iar plasarea anapoda a Vf. Stâlpilor a generat o seamă de neînţelegeri majore.
În perimetrul delimitat la Nord de pârâul Tainiţa, la Sud de pârâul Goteş, la Vest de râul Bâsca-Rosilei şi la Est de drumul forestier al Tainiţei se află o înălţime numită câteodată în documentele cartografice militare Vârful Stâlpilor.
Acestei înălţimi îi sunt atribuite, în funcţie de sursă, diferite înălţimi. Pe hărţile militare austriece apare cota 910m.; va fi (pre)luată şi în hărţile Cassini. Pe o ediţie mai veche a unei planşe DTM 1:50K apare 929.0m., aceeaşi valoare fiind redată şi în harta care însoţeşte broşura turistică Munţii Buzăului. Pe o ediţie mai nouă a unei planşe DTM 1:25K, valoarea este 914.0 m.
În harta Cassini (Institutul Geografic al Armatei, 1909), punctului îi corespunde toponimul Muchia Goteşului, iar Vf. Stâlpilor apare şi el figurat, într-o cu totul altă parte. Modificarea ulterioară pare a proveni dintr-o eroare a DTM, de vreme ce şi hărţile forestiere (mult mai exacte decât cele militare în ceea ce priveşte denumirile) urmează varianta Cassini. Chiar şi pe Planurile Directoare de Tragere (scara 1:20.000), situaţia este identică.
În ceea ce ne priveşte, considerăm corectă denumirea Muchia Goteşului, de vreme ce înălţimea se află la Est de Poiana Goteşului, şi trasează cumpăna de ape dintre Valea Tainiţei şi cea a Goteşului. În orice caz, Vf. Stâlpilor nu este la Cota 914 DTM, deoarece se află în altă parte.
Ca o paranteză, pe hărţile vechi apare un anume Lac Mercan, în apropiere de albia, Poiana şi Muchia Goteşului. Cu titlul de ipoteză cu mari şanse de a se adeveri, credem că aceasta este soluţia pentru fantomaticul lac Goteş. Îndeobşte, se consideră în mod eronat că Goteş şi Hânsaru sunt două denumiri ale aceluiaşi lac, ceea ce nu este cazul.
În încheiere, vom folosi pentru exemplificare Medalionul lui Dan Nedelea. În el se repetă elegant eroarea DTM, plasându-se Vârful Stâlpilor la Cota 914:
”Depărtându-se de ei, drumul forestier ne oferă unghiuri şi mai bune de a-i privi, până când se hotărăşte să urce în serpentină o culme nordică secundară (marcată la dreapta de şa de Vârful Stâlpilor) pe care o trece la peste 900 m altitudine, cel mai înalt punct de pe parcursul acestui drum forestier (circa 5.5 km din Valea Bâsca Rosilei)”2.
Pe scurt, Direcţia Topografică Militară a plasat eronat pe hartă toponimul Vf. Stâlpilor şi mulţi au perpetuat eroarea, fără a verifica nici un moment acurateţea datelor.
Lupele topografice au fost extrase din planşele s.IXc.I (IGA, 1909), L-35-089-D-b (DTM) şi din harta care însoţeşte broşura Munţii Buzăului.
Mulţumim echipei de voluntari de la geo-spatial.org şi în special Dlui. Vasile Crăciunescu pentru hărţile Cassini puse la dispoziţie.
Note:
1. Florin Olteanu, Petre Cârstea, Zoe David - Contribuţii hermeneutice la o geografie istorică în Astra nr. 7/1988;
2. Dan Nedelea - Medalion Masivul Ivănețu. Călătorie în spațiu și timp în Revista Munții Carpați nr. 22, pg. 21.
Stâlpii Tainiţei în delimitări administrative
Motto: ”Arhivele nu sunt simple depozite de acte vechi,
ci adevărate laboratoare de cercetare ştiinţifică”.
Nicolae Iorga
În lipsa unor referinţe concrete din prezent, singurele date certe despre poziţia în teren a Stâlpilor Tainiţie se găsesc în vechile documente de arhivă. Atestaţi documentar încă din anul 1587, Stâlpii Tainiţei au fost vreme de secole punct de hotar al unor entităţi funciare sau administrative.
Ar părea o întreprindere uşoară, dar nu este. Timpul a modificat unele repere din teren, cunoaşterea altora a fost pierdută. Fapt curios, chiar şi denumirea Stâlpilor Tainiţei a variat în funcţie de epoca din care datează documentul.
În continuare, vom profita de migăloasa muncă a prof. Ilie Mândricel, care a ostenit în biblioteci şi arhive, strângând documentele la care facem trimitere. Majoritatea lor au fost publicate de el în ”Scormonind prin cenuşa veacurilor” (2011), iar câteva în mai noua monografie ”Fosta mănăstire Găvanele” (2015). Am adăugat şi unele extrase folositoare din Dicţionarul geografic, statistic, economic și istoric al județului Buzău (1892).
I. În hotărniciile unor moşii
Motto: “Arhivă - Ingrediente păstrate pentru o colivă”.
monostih de Gheorghe Leu
I.1.Moşia Schiturilor
I.1.1.Prima arestare documentară a Stâlpilor Tainiţei apare în 18 Iulie 1587 (7095*). Mihnea vv. Turcitul dă mănăstirilor Motnău, Agathon şi Ioan Bogoslav Hrisov de proprietate a pământurilor dimprejurul lor. Se stabilesc astfel hotarele Moşiei Schiturilor:
"Însă hotarele să se ştie: din Vârful lui Martirie până în Piatra Motnăului şi până la Crucea lui Agaton şi la Obârşia Pârscovelului, până la Stâlpii Tainiţei şi la Hânsariul în sus, pe culme, până la Vârful lui Martirie"1.
I.1.2. La15 martie 1697 (7205) Constantin Basarab vv. întăreşte Hrisovul lui Mihnea vv. referitor la Moşia Schiturilor:
”Însă hotarele încă să-s ştie: deasupra mănăstirii până în Piatra Motnăului şi până în Crucea Agatonului şi în Obârşia Pârscovelului, până în Stâlpii Ascunşi şi în Hânsariu şi pre calea Hânsariului în sus pre culme până deasupra Măneciu (?)..."2.
I.1.3.O redare a hotarelor stabilite de cele două hrisoave de mai sus (Mihnea vv. - 1587 şi Constantin Basarab vv. - 1697) datează din 9 iulie 1870:
"I. Anul 7095/1587 Iulie 18 - Hrisovul lui Mihnea Voevod prin care dă mănăstirilor Motnău, Agathon şi Ioan Bogoslav moşie împrejurul lor cu hotară: din Vărful lui Martirie până în Piatra Motnăului şi până în Crucea lui Agathon şi în obârşia Pârscovelului, până în Stâlpii Tainiţei şi în Hânsarul şi pe drumul Hânsarului în sus pe slemne până în Vârful lui Martirie.
II. Anul 7205/1697 Martie 15 - Hrisovul lui Constantin Basarab Vodă prin care dă acestor mănăstiri numite în primul hrisov moşie împrejurul lor cu hotară: deasupra Mătcii până în Piatra Motnăului şi până în Crucea Agatonului şi obârşia Pârscovelului până în Stâlpii Ascunşi şi în Hânsarul şi pe callea Hânsarului în sus pre slemne până deasupra Mătcii"3.
I.2.Moşia Scăienilor
I.2.1.Printr-un hrisov datat 1 septembrie 1650 - 31 august 1651 (7159), Matei Basarab vv întăreşte dania lui Radu Vodă din 1524 către moşnenii Scăieni - moşia Nucetului (Nucu):
"Şi iar să le fie lor moşie la Legărul în plaiu la Brădet iară cât s-ar alege. Şi sămnile încă să fie: de la Hânsarul până la Bâsca şi apa jumătate pă Bâsca în sus până la apa Tainiţi<i>, apoi apa în sus până la Poiana Fulgerişului şi prin dos până la Nucu şi de la Nucu la Petra Tainiţi<i>, până la Vârful Agatonului, unde se hotăraşte cu schiturile şi de la Vârful Agatonului până în Curmătura Prisecii şi pe Dealul Zimnicelor iar la Piatra Silionului"4.
I.2.2.O ocolnică a moşiei Scăieni, datată ante 1870, este o copie a Hrisovului de mai sus:
"Şi iar să le fie lor moşie la Hânsaru, în pădure la Brădet, oricâtă parte să va alege. Şi semnele încă să se ştie: din Hânsaru până în Bâsca şi apa Bâşcii în sus până la apa Tainiţii, apoi apa în sus până la Vârful Fulgerişului şi prin dos până la Nucu şi de la Nucu la Curmătura Stâlpilor şi drept în Vârful Agatonului până la Curmătura Prisecei şi Dealul Zimnicelor şi iar în Piatra Silionului, precum am văzut domnia mea şi cartea răposatului Radu Vodă..."5.
I.3. Conflicte între Schituri şi moşnenii Scăieni
Între Schituri şi moşnenii Scăieni au existat mai multe conflicte generate de drepturile de proprietate şi încălcarea vecinătăţilor. În ceea ce ne priveşte, reţinem extrase din mai multe documente.
I.3.1.La 25 mai 1827, într-un raport de cercetare asupra Chinoviilor - "Iar din Crucea lui Agaton şi până în obârşia Pârscovelului se coprinde acest petic de loc ce se numeşte Chinoviile" - cele 2 părţi opun pentru partea de hotar 2 hrisoave diferite.
Moşnenii prezintă un hrisov de-al lui Matei Vodă Basarab, datat 7159: ”din Stâlpi la Vârful Agatonului unde se hotărăşte cu schiturile şi de la Vârful Agatonului la Curmătura Prisecii, în puterea cărora semne cerea moşnenii a merge cu stăpânirea şi din Vârful Agatonului devale spre răsărit a coprinde acest petic de loc Chinoviile”.
Schiturile contrapun o copie a Hrisovul lui Constantin Basarab Voievod din 7205: "deasupra Mătcii până în Piatra Mutnăului şi până în Crucea lui Agaton şi în obârşia Pârscovelului, până în Stâlpii Ascunşi şi pre calea Hânsarului în sus pre slemne iarăşi deasupra Mătcii"6.
Din acelaşi document reţinem situaţia de la 1825: "Dintr-ale cărora semne, Stâlpii Ascunşi şi Hânsarul se văd în moşia cinst. comisului Iorgu Văcărescu ce este dată de moşnenii Scăieni în datoria vânzărilor lor din trupul moşiei Scăieni…".
I.3.2. Din parcursul Procesului care a opus Schiturile moşnenilor Scăieni şi clucerului Nicolae Băleanu, încheiat prin hotărârea nr. 95 din 23 septembrie 1837, reţinem cererea Schiturilor:
“… ca să se sloboază către părinţi acea călcare de moşie din moşia Scăieni printr-acele 2 semne, adică Stâlpii Tainiţii ce li se zice şi Stâlpii Ascunşi acum şi Calea Hânsarului în temeiol a 2 copii de hrisoave i o copie după un zapis cu l(ea)t 7160 (1652) Iunie 8, domneşti, zicând că au dat din moşia schitului D(umnealui) clucerului Băleanu acele 2 hotară datoria lor”7.
I.3.3.O ”Însemnare despre moşia Scăieni”, datată 1849 descrie circumstanţele Hrisovului dat de Matei Voievod (1651/ 7159) şi al înstrăinării unei părţi din partea moşiei către Constantin Filipescu:
"... prin semne fireşti horărâte (ale Moşiei Schiturilor cf. Hrisovului lui Mihnea Vv. - n.n.), adică din Vârful lui Martirie până în Piatra Motnăului şi până în Crucea lui Agaton şi în Obârşia Pârscovelului până în Stâlpii Tainiţei şi în Hânsaru şi pă drumul Hânsariului în sus pă culme, până în Vârful lui Martirie [...] Acest codru de pământ fiind învecinat la o margine cu moşia moşnenilor Scăieni, la anul 7159, în zilele răposatului întru fericire Matei Vv Basarab, cu ani 198 în urmă, când atunci la aceste 3 mănăstiri să afla egumenaşi din chiar moşnenii Scăieni, [...] au cerut la pomenitul domn de li s-au dat hrisov pă numele moşii Scăieni în care hrisov nu au arătat numai semnele dimprejurul moşii Scăieni, ci s-au întins în toate moşiile învecinate. [...] Chinoviile. De acolo (de la Chinovii - n.n.), trecând peste toate semnele moşiei schiturilor, intră în moşia Sibicenilor, mergând din Stâlpii Tainiţei, şi din Hânsarul, unde după duhul hrisoavelor se învecineşte Schiturile cu Sibicenii, până în apa Bâscii, încă şi apa jumătate. [...] Şi aflându-se datori răposatului C-tin Filipescu nişte vânzări de stj. (stânjeni - n.n.) din moşia lor, carele pe la leat 1785 vrând numitul boer să-şi aleagă moşia la o parte de-a numiţilor, au venit cu boeri hotarnici şi au măsurat moşia. Când atunci, în puterea hrisovului ce-l avea (!), au pus în moşia lor şi moşia schiturilor, încă şi a Sibicenilor, neavând ştiinţă nici schiturile, nici Sibicenii pentru acel zapis cu care şi-au apărăsit hrisovul lor. Şi văzând boerii hotarnici acel codru de pământ al Sibicenilor şi în hrisovul Scăenilor şi în cel al Sibicenilor, i-au silit cu sfătuiri de i-au împăcat, puind semne despărţitoare cam pă la mijloc"8.
I.4. Conflicte între moşnenii Sibiceni şi Scăieni
Dar conflicte generate de drepturile de proprietate şi încălcarea vecinătăţilor au existat şi între moşnenii Sibiceni şi Scăieni.
I.4.1. Într-o Hotărnicie a moşiei Scăieni a Logofătului Nicolae Băleanu, datată 28 aprilie 1867, este relatat istoricul la zi al unui conflict dintre moşnenii Sibiceni şi Scăieni, privind vecinătăţile ”la cel dos al Bâştei”.
Reţinem din document consemnarea unei mai vechi Hotărnicii, datată la 1 Iunie 1796:
”… apoi întrebând şi pe moşnenii Scăieni de au ei veri unu sinet cu semne pentru acest loc de pricină, şi scoaseră o carte de hotărnicie a 6 boeri hotarnici cu leat 7212 din zilele lui Constantin Vodă în care zice că arată semnele dinspre Scăieni şi Sibiceni la cel dos al Bâştei în care s-a hotărât prin jurământ în biserică atunci de cei 6 boeri de au jurat 16 oameni din Scăieni şi că acei oameni au jurat a arăta că au pomenit din moşii lor ştiinţă la hotarul de către Sibiceni printre aceste semne: din Brusturii Hânsarului până în piscul Ciopârtac şi până în piscul din jos de stâna lui Jercău şi în piscul Tainiţei din jos şi din piscu drept în apa Fulgerişului şi că acei hotarnici, văzând că moşnenii Sibiceni nu scot hotărnicia ce o arată în hrisovul lor, au pusără sfoară din Brusturii Hânsarului de unde scrie hotărnicia Scăienilor şi, puind piatră, au mers prin piscul Ciopârtac şi prin piscul cel din jos de stâna lui Jerpău (Jercău - n.n.)şi în piscu Tainiţii din jos şi drept la apa Fulgerişului, unde s-au împlinit sfori 98, şi a pus piatră hotar la colţul moşii de către Brăeşti şi de către Sibiceni. Au tras şi la mijlocul moşii la capul Pietrei Tainiţii unde au pus piatră către Brăieşti, lângă drumul ce urcă şi drept pe deasupra malului Şutu şi din vârful Făgeţelului şi devale până la Izvorul Hânsarului şi au prins piatră unde s-au făcut sfori 95. A treia tăsură lângă apa Pârscovelului de către Brăieşti au pus piatră şi au mers din capul Chinovii ce urcă în muchie, ce l-au arătat moşnenii că este al Agatonului, unde în muche au făcut semne..."9.
I.5. Moşia Nucu-Scăieni (Băleanca)
I.5.1.Din Cartea Albă a comunei Bozioru (2009)aflăm succesiunea transferului de proprietate al unei importante părţi a moşiei Scăienilor către boieri:
"Analiza mutaţiilor imobiliare relevă fărămiţarea moşiilor moşneneşti şi mănăstireşti şi închegarea treptată a unor mari domenii ale boierilor Cândeşti, ajunse apoi la cpt. C-tin Filipescu, la Ianache Văcărescu şi date de el ca zestre fiicei şi ginerelui - marele logofăt Nicolae Băleanu"10.
I.5.2.O detaliere a acestor transferuri găsim în documentele Procesului care a opus Schiturile moşnenilor Scăieni şi clucerului Nicolae Băleanu, încheiat prin hotărârea nr. 95 din 23 septembrie 1837:
“Aceasta (moşie ce umblă pe 6 moşi) fusese vândută de către moşneni boierilor Cândeşti jumătate (adică 3 moşi). Paharnicul Ioniţă Cândescu şi soţia sa o dăruiseră nepoatei lor la căsătoria cu medelnicerul Constantin Filipescu, iar acesta o vânduse lui Iorgu Văcărescu. […] aşa cum se vede din trăsurile (măsurătorile) ei, docxument din 1781, conform căruia Filipăescu stăpânea Muntele (2120 de stânjeni), iar moşnenii Siliştea (tot 2120 stânjeni)”11.
I.5.3.Dintr-un Regulament de exploatare a pădurii Nucu-Scăieni a moştenitorilor Ghika datat 1923 aflăm istoria moşiei, tipul pădurii şi unele toponime de interes:
"Pădurea Nucu, situată pe moşia Nucu-Scăieni, numită şi Băleanca (după numele fostului proprietar Grigore N. Băleanu), a fost cumpărată de Gheorghe Gr. Cantacuzino, fost prim-ministru. După moartea lui (1913), a trecut lui George şi Matei N.I. Ghica, primul major, ultimul minor. Pe baza înţelegerii dintre ei, proprietatea s-a împărţit în două, urmând o linie de-a lungul pârâului malul Şut, prelungindu-se pe Izvorul Mare şi pârâul Poieniţa până în Vârful Schitului, de unde se lasă pe piciorul ce dă în apa Pârscovelului. Partea stângă e a lui Grigore N.I. Ghica, cea dreaptă (până la Martiri-Nucu) e a lui Matei N-I. Ghica".
”Aspectul pădurii: codru neregulat de fag, în cea mai mare parte pur, în unele locuri cu mici ochiuri de răşinoase”.
”În timpul ploilor de lungă durată, argila îşi pierde din aderenţă şi provoacă alunecări şi surpări - Bahna, Vărf, Pietrele Stâlpilor, Iconiţa, Poiana Stâlpilor, Piatra Găurită”12.
Mulţumim Dlui. Prof. Ilie Mândricel pentru preocuparea sa de o viaţă privind aducerea la lumină a documentelor de arhivă care fac referinţă la comuna Bozioru şi nu numai.Cărţile sale sunt o adevărată mină de aur pentru orice cercetător serios al enigmelor şi misterelor din Munţii Buzăului.
Note:
*În paranteze sunt daţi anii după Cronologa Bizantină sau Domnească (numită şi de la Adam), socotiţi de la facerea lumii (AM). Diferenţa faţă de calendarul curent (AD) este de 5508 ani pt. o dată cuprinsă între 1.I şi 31.VIII şi 5509 ani pt intervalul 1.IX-31.XII.
1-6. Ilie Mândricel - Scormonind prin cenuşa veacurilor, Ed. Vega, Buzău, 2011. Indicaţiile bibliografice urmează structura autorului: nr. de referinţă document - pagină cărţii: 2/47, 50/61, 545/205, 24/53, 26/54, 147/90;
7. Ilie Mândricel - Fosta Mănăstire Găvanele, Ed. Editgraph, Buzău, 2015, pg. 76;
8-10. Ilie Mândricel - Scormonind prin cenuşa veacurilor, 397/157, 520/195, 1050/359;
11. Ilie Mândricel - Fosta Mănăstire Găvanele, pg. 76;
12. Ilie Mândricel - Scormonind prin cenuşa veacurilor, 790/280.
V.I.M.
