Ofițerii de la Siguranţă Şcolară au desfășurat activități informativ-preventive cu elevii ai mai multor unități de învățămând din județul Buzău.
Elevii au primit informații utile despre cum să circule în siguranță pe drumurile publice, precum și despre importanța abordării unui comportament corect ca pietoni și bicicliști, pentru prevenirea implicării acestora în evenimente rutiere.
Dialogul a fost unul interactiv şi s-a purtat în termeni adaptaţi vârstei interlocutorilor, astfel încât mesajul instituţional să fie bine receptat şi sedimentat.
La acest început de săptămână, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Buzău au desfășurat o activitate ce a avut ca scop conștientizarea importanţei utilizării corecte a numărului de urgenţă şi despre consecinţele apelurilor abuzive.
Cei mici au desfășurat activități interactive prin care au invățat ce înseamnă „urgența”, cum să conștientizeze o stare de pericol, care sunt situațiile în care pot apela numărul unic pentru apeluri de urgență, dar și faptul că apelurile abuzive sau nejustificate pot împiedica oamenii care au nevoie de ajutor să primească asistenţa necesară.
Activitatea s-a desfășurat sub egida campaniei ”Gândește! Nu este o glumă! Apelul fals la 112 se pedepsește! Sună responsabil!”.
Sfaturi utile:
- apelarea prin sistemul naţional Apeluri de urgenţă 112, trebuie făcută numai în cazuri de urgenţă, care necesită intervenţia promptă a structurilor de poliţie pentru soluţionarea evenimentului;
- este important ca indiferent de situaţia în care vă aflaţi, să vă păstraţi controlul şi să răspundeţi la întrebările pe care vi le adresează operatorul Serviciului de Telecomunicaţii Speciale sau al dispeceratului de poliţie, pentru a scurta timpul de culegere a datelor necesare efectuării intervenţiei de către structura competentă;
- este important să comunicaţi cu exactitate timpul şi locul producerii evenimentului, numărul şi semnalmentele persoanelor implicate, numărul camerei/apartamentului, intersecţii, cartiere, străzi apropiate, obiective din zonă etc;
- nu abuzaţi de acest număr de telefon fără motiv real .