Magda Isanos s-a născut la 17 aprilie 1916, la Iași, ca fiică a doctorilor Mihai Isanos și a Elisabetei Bălan, sora Elenei Alistar, singura femeie deputat din Sfatul Țării în 1918.

La vârsta de un an și șase luni, Magda s-a îmbolnăvit de poliomielită, fiind salvată datorită grijii deosebite a mamei sale. A rămas însă cu o sănătate delicată și cu o vizibilă dificultate la mers. De mic copil, a fost pasionată de lectură, citea zi și noapte din biblioteca părinților și a școlii. A urmat școala primară la Costiujeni, unde lucrau părinții ei, iar liceul la Școala eparhială de fete din Chișinău. Elevă în clasa a VI-a, Magda Isanos a debutat în literatură, publicând în revista liceului de băieți, „Licurici”, an. 1, nr. 2 din 28 mai 1932, poeziile „Aș vrea un basm” și „Primăvara”.

În 1933, pe lângă Liceul Eparhial de fete din Chișinău, s-a constituit Societatea culturală „Iulia Hașdeu", la înființarea căreia a contribuit în mod deosebit Magda Isanos. Poeta a participat, împreună cu alte colege, la concursul organizat anual de Societatea „Tinerimea română", la București, obținând premiul II la tema privind drepturile femeilor. Magda Isanos, încă elevă în clasa a Vll-a, a publicat poezii în „Viața Basarabiei”, în „Crai nou” și a contribuit ca redactor la apariția revistei „Ghiocei”, organul Societății culturale a școlii. A ținut o conferință cu tema „Femeia în literatura noastră”. A urmat în paralel cursurileFacultății de Litere și Filosofie și pe cele ale Facultății de Drept (1934-1938).

La 18 septembrie 1935, la Chișinău, s-a căsătorit cu Lev Panteleev, absolvent de limbi clasice, poet și cititor pasionat, dar căsnicia a durat doar câteva luni.

Magda Isanos a continuat să publice, în special poezii, în diferite reviste, a devenit colaboratoare la „Însemnări ieșene”, unde a scris, cu regularitate în anii 1936-1940, poezii ca „Învrăjbiri”, „La marginea cimitirului”, „Blestem”, „Lacul”, „Calul de la birja de noapte”, „Ultimul sărut”, „După scriptură”,

 „Logodnă de primăvară”, „Risipire”, „Greșeala de tipar”, „Vis vegetal”, „Capricii”, „Murim”, „Romanță”, iar în „Lumea” poezia „Cântarea păstoriței”. Paralel a publicat și în: „Viața Basarabiei”, „Cuget moldovenesc”, „Pagini basarabene” poeziile: „Dorința”, „Grădinărie”, „Atavism”, „Caisul”, „Toamnă”, „Cuvântul Evei”, „Jucărie” și altele.

În perioada studenției, s-a apropiat de colegii cu concepții social-democratice, integrându-se în Frontul Democrat Studențesc, de orientare pronunțat de stânga. În vara anului 1938, Magda Isanos a participat la conferințe și la strângere de fonduri pentru ajutorarea insurgenților republicani din Spania.

La 31 martie 1938 s-a căsătorit cu scriitorul Eusebiu Camilar, care îi citea poeziile în întâlnirile Societății Noua Junime, înființată din inițiativa lui G. Călinescu. Eusebiu Camilar a fondat, împreună cu Ion Frunzetti, Laurențiu Fulga, George Petcu și alții, Gruparea scriitorilor tineri.

În toamna anului 1938, Magda și-a luat licența în Drept, iar în anul următor s-a înscris în Baroul de Iași ca avocat stagiar și a avut un succes răsunător în avocatură.

În anul 1940, când URSS a invadat din nou Basarabia, Elena Alistar-Romanescu, mătușa Magdei, s-a refugiat la Iași, unde a locuit la sora sa, Elisabeta.

Din aprilie 1941 a început să apară ziarul de informații „Voința” – primul număr la 2 aprilie 1941–  redactor fiind Eusebiu Camilar, care – convocat sub arme – a lăsat toată munca redacției în grija poetei. Din lipsă de fonduri, ziarul și-a încetat însă apariția în a doua jumătate a lunii mai. La 8 iulie 1941 s-a născut Elisabeta, fiica poetei, viitoare scriitoare, iar Magda Isanos a început să sufere de inimă, în urma unui reumatism articular acut.

În anii celui de-al Doilea Război Mondial, a publicat în diverse reviste poeziile: „Spital”, „Auz”, „Poemul femeii care iubea primăvara”, „Când cel iubit...”, „Păsările”, „Solii cerului”, „Zeii”, „Fata bătrână”, „Bărbatul”, „Mai sunt câteva veri”, „Bunavestire”, „Oglinzi”, „Oamenii”, „Toamnă”, „Duhurile pământului”, „Am văzut și eu oameni plecând”, „Aștept anul unu”, „Doamne, n-am ajuns pînă la tine”, „Munții lumii pe inima mea”, „Ospăț” ș.a. A scris și proză: „Creionări”, „Inseparabilele”, „Despre iubirile mari”, „Îngerii”, „Magistrata”, „Studenta”, „Orașul cu minuni” ș.a.  În 1943, a apărut la Iași, la editura „Bravo”, sub îngrijirea lui Eusebiu Camilar, prima și singura carte a Magdei Isanos: „Poezii“.

La sfârșitul lui martie 1944, soții Camilar au plecat în refugiu. În noaptea de 5 spre 6 iunie un bombardament de aviație a distrus toate manuscrisele celor doi scriitori din locuința lor din Iași. A rămas doar un caiet, cu patru povestiri inedite, păstrat de Veronica Gorgos, prietena Magdei Isanos.

În acest an, boala Magdei Isanos s-a agravat. În 17 noiembrie 1944, poeta s-a stins la București, în locuința părinților săi din strada Popa Nan, nr. 49.

După moartea ei, în 1945 a apărut volumul „Cântarea munților“, drama în patru acte, „Focurile“ de Magda Isanos și Eusebiu Camilar, în colecția „Operele premiate ale scriitorilor tineri români“, precum și „Minunata istorie a lui Nastratin Hogea“ de Leonid Soloviev, traducere din limba rusă de Magda Isanos și Eusebiu Camilar.

Să ne amintim de Magda Isanos și de versurile ei prezentate de-a lungul anilor în diferite reviste.

Acuma cântecul s-a sfârsit - Magda Isanos

Acuma cintecul s-a sfirsit.

Nu stiu de-i bine ori rau.

Din frunze-am cintat. Dumnezeu,

linga mine stind, mi-a soptit.

De fapt nu era Dumnezeu, era pom.

Si citeodata-avea glas de om.

"Sarbatoreste, mi-a spus el, aceste

cimpii dezmierdate si creste..."

Si ca o pasare neinvatata

m-am apucat sa cint. Eram mirata

si bucuroasa, si nici n-am simtit

cum trece anotimpul fericit !

Zburati, cintece, zburati departe,

scuturati-ma de pamint si moarte,

si preamariti natura-n care inca

e liniste si-ntelepciune-adinca.

Când cel iubit - Magda Isanos

Când cel iubit departe plecase,

toate s-au retras în linistea lor,

numai vremea nefolositoare rămase

și numele-n suflet, sonor.

Moartea veni atât de simplu, tăcut.

Mânile care nu puteau cuprinde-au zăcut,

puse una lângă alta, cum sunt uneori

anume așezate unelte sau flori.

Părea că n-au fost niciodată

verile nalte, toamnele-n zarea cu steme.

Sub iarbă, poate, sânul mic de fată

respiră încă noaptea și se teme.