Clientii ENEL, ENGIE, E.ON şi Hidroelectrica, trebuie sa citeasca asta!

Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energie Inteligentă, a dezvăluit că există posibilitatea ca unii clienți ai furnizorilor de energie electrică precum ENEL, ENGIE, Hidroelectrica sau E.ON să beneficieze de o reducere de până la 10% la prețul facturilor. Această reducere ar putea fi realizată în special pentru cei care consumă peste 250 de kilowați/oră pe lună și care au un plafon de preț ridicat de 1,3 lei pe kilowatt/oră, cu TVA inclus.

Potrivit unei informatii oficiale, clienții care se încadrează în această categorie ar putea avea facturi mai mici în viitorul apropiat. Totuși, cei care au un consum sub acest prag minim probabil nu vor simți o scădere semnificativă a prețului și a valorii facturii lor.

„În principiu, vom avea astfel de situații, în special la nivelul celor care consumă în momentul de față peste 250 de kilowați/h pe lună și cei care aveau un plafon foarte ridicat 1,3 lei pe kilowatt/oră, cu TVA inclus. Aceștia vor fi principalii beneficiari și vor resimți un impact în ceea ce privește factura gazelor naturale. Pentru cei care în momentul de față au plafonul minim, cel mai probabil nu va exista o scădere efectivă a prețului și a valorii facturii, având în vedere că acest plafon minim în momentul de față este la nivelul ofertelor care sunt în piață, deci, ca atare, cel mai probabil ei nu vor fi beneficiarii evenimentelor din momentul de față”, a spus Dumitru Chisăliță.

Președintele Asociației Energie Inteligentă a explicat că energia solară, deși este produsă în cantități semnificative în România, nu ajunge adesea în facturile românilor din cauza lipsei cererii interne și a exportului la prețuri reduse. Energia solară produsă în exces este vândută la export la prețuri reduse sau chiar negative. Pentru a gestiona acest surplus de energie, se lucrează la dezvoltarea sistemelor de stocare și reconversie a energiei solare în energie electrică atunci când există cerere pentru ea, în special în perioadele de consum ridicat, cum ar fi seara, noaptea sau dimineața.

„Dacă această producție se suprapune pe o reducere a consumului sau pe un consum redus în timpul zilei, practic, acea energie nu ai ce să faci efectiv cu ea și ca atare încerci să o vinzi și ajungi în situația în care nu ai cui să o vinzi, nu ai timp să oprești anumite echipamente, iar în acest caz prețurile ajung negative. Trebuie să spunem că în general, atunci când avem energie solară, mai ales în România, nu se consumă sau se consumă foarte puțin. Este partea de jos a curbei de consum. Atunci nu dorește nimeni și de multe ori te rogi sau ajungi să o vinzi la export la niște prețuri foarte coborâte. Tocmai de aceea această energie nu ajunge de cele mai multe ori sau aproape niciodată în facturile românilor, pentru că românii efectiv nu consumă atunci. Noi ne dezvoltăm sisteme de stocare până la momentul de față sau alte sisteme care să preia această energie în exces și s-o reconvertească în energie electrică atunci când este cerere, în special, seara, noaptea, dimineața”, a mai precizat Dumitru Chisăliță.

SURSE: Asociația Energie Inteligentă, RTV, ENEL, ENGIE, E.ON,  Hidroelectrica