Povestea Gerovitalului incepe undeva pe la jumatatea secolului al XX-lea. Sa fie prin anul 1967… Ana Aslan, pe atunci in varsta de 52 de ani, preda la Facultatea de Medicina din Timisoara si era preocupata de studierea procainei, un cunoscut anestezic local.
De-a lungul anilor, mai multi medici evidentiasera cateva efecte surprinza toare: uneori, durerile articulare cedau, parul alb se recolora, iar calitatea tegumentului se imbunatatea. Erau insa doar observatii disparate, venite in special din partea chirurgilor. In premiera, Ana Aslan lua in calcul potentialul procainei de a fi utilizata in lupta impotriva imbatranirii. Ea o folosea de mai mult timp in tratarea arteritelor, in afectiunile circulatiei periferice, dar dorea sa o extinda si la cazurile de reumatism. In primavara anului 1949 s-a ivit ocazia.
“Pe 15 aprilie, am cunoscut un tanar student la medicina, care suferea de artroza acuta, in stare de criza de trei saptamani – nota ea. Genunchiul lui era imobilizat si fiecare miscare ii provoca dureri atroce. Medicatia care-i fusese administrata nu-i usurase suferinta decat pe termen scurt.”A ales sa-i administreze o solutie cu procaina 1% in artera femurala, desi exista riscul sa nu o nimereasca, artera unei persoane tinere fiind foarte subtire. A reusit, iar dupa cateva minute tanarul a ridicat piciorul si l-a indoit de mai multe ori. La scurt timp, el a parasit spitalul. “Socul si interesul erau atat de mari, incat am renuntat la cariera universitara – careia ma dedicasem trup si suflet – pentru a ma consacra studiului acestei substante.” Dupa doi ani, Ana Aslan a inceput un experiment de lunga durata pe animale, asociat cu un studiu clinic pe 25 de pacienti varstnici, bazat pe procaina injectabila, si a constatat imbunatatirea starii lor generale.
Printre exemplele care au demonstrat ulterior eficienta tratamentului se afla si cel al unui pacient in varsta de 110 ani. Dupa patru ani de tratament, tremuraturile mainilor si ale capului aproape incetasera, putea sa mearga singur, avea pofta de mancare, parul alb se repigmenta, iar depresia era inlocuita de o stare psihica buna. Rezultatele satisfacatoare au determinat-o pe Profesoara sa caute o compozitie care potenta efectele benefice ale procainei si a continuat cercetarile impreuna cu farmacista Elena Polovrageanu. Ele au scazut pH-ul procainei de la 4,5 la 3,3, care era astfel stabilizata si exercita in organism o actiune mai indelungata inainte de a intra in reactie de hidroliza (in mod obisnuit, e eliminata in circa o ora).
In final, au ajuns la un compus format din procaina 2%, acid benzoic 0,12%, metabisulfit de potasiu 0,10%, fosfat disodic 0,01%, pH-ul amestecului situandu-se intre valorile 3 si 4. Ingredientii adaugati procainei erau agenti antioxidanti si stabilizatori, iar mentiunea H3 adaugata denumirii produsului – Gerovital – indica actiunea de tip vitaminic a medicamentului.
Acesta se mentinea in organism peste sase ore si depasea cu mult efectele anestezice. Evaluarea clinica a Gerovitalului pe 7.600 de pacienti a determinat omologarea sa in anul 1957 si trecerea la productia de serie sub forma de fiole, iar cinci ani mai tarziu si sub forma de drajeuri, crema terapeutica si lotiune capilara.
In anul 1980, Ana Aslan a inventat, impreuna cu Ion Polovrageanu, un nou produs geriatric, Aslavitalul, la scurt timp brevetat si introdus in productia industriala. Intre timp, participarile si prezentarile Profesoarei la sesiunile si intrunirile de specialitate au facut Gerovitalul cunoscut si peste hotare. Acesta si-a castigat numerosi sustinatori, mai ales in afara lumii medicale. Intr-o lume care cauta febril elixirul tineretii fara batranete, Gerovitalul a fost la moda asa cum au fost recent implanturile cu silicon – explica, amuzat de propria comparatie, Stelu Petricu, medic primar dermatolog, unul dintre cei familiarizati cu istoria medicamentului. Numarul solicitarilor de tratament a crescut si, cum Institutul de Geriatrie nu era pregatit pentru atati pacienti, in 1972 fostul sanatoriu de la Otopeni al CC al PCR a trecut in dotarea institutului, devenind Sectia clinica Otopeni.
In jurul numelor care au trecut pragul institutului s-au tesut legende. Printre cei care au venit se numarau Somerset Maugham, Pablo Neruda, Salvador Dali, Miguel Asturias, Charlie Chaplin si Claudia Cardinale. La Otopeni se crease o atmosfera elitista. “90% dintre pacienti erau din strainatate. Sectia era destinata pacientilor straini si toata lumea vorbea cel putin o limba straina. Aveam un bagajist care vorbea la perfectie franceza si italiana” – isi aminteste Georgeta Popescu, medic primar, care de peste douazeci de ani lucreaza la Sectia clinica Otopeni. In timp, lucrurile s-au schimbat in rau: Ana Aslan si-a atras antipatia Elenei Ceausescu (motivul a fost invidia acesteia pe titlul de academician al Profesoarei), iar lipsa apei calde, mancarea si conditiile proaste – cu care se confrunta intreaga tara – au afectat imaginea institutului. In 1978, colegiul de partid i-a cerut sa plateasca 1,5 milioane de lei, bani care reprezentau contravaloarea unor taxe de spitalizare pe care ea nu le percepuse batranilor saraci.
Dupa sapte ani de procese, demarate in 1981, si cu numai cinci luni inainte de a inceta din viata, Ana Aslan a avut castig de cauza. La acea ora, metoda de tratament Ana Aslan aducea anual peste 17 milioane de dolari statului roman.
Ana Aslan s-a nascut pe 1 ianuarie 1897, la Braila, intr-o familie de intelectuali numeroasa (erau cinci frati). Tatal, Margarit Aslan, a murit cand ea avea numai 13 ani. “Pe mine ma iubea enorm pentru ca eram dovada tineretii lui tarzii. La nasterea mea, el implinea 59 de ani, eu fiind mezina familiei” – isi amintea ea mai tarziu. La 16 ani visa sa devina pilot si a zburat pe un aparat mic, iar la absolvirea liceului, in fata opozitiei mamei de a deveni medic, a trecut la solutii extreme si a intrat in greva foamei. In cele din urma, in 1922 a absolvit Facultatea de Medicina si apoi si-a desfasurat activitatea la mai multe spitale, pana in 1952, cand a fost numita, cu sustinerea unuia dintre mentorii ei, doctoral C. I. Parhon, director al Institutului de Geriatrie din Bucuresti, functie pe care a detinut-o pana in 19 mai 1988, cand a incetat din viata, la varsta de 91 de ani. Doctorita Monica Barsan face parte din vechea garda a Institutului de Geriatrie si Gerontologie si se numara printre persoanele care au lucrat alaturi de Ana Aslan. Vorbeste despre ea cu respect, utilizand tot timpul apelativul “Profesoara”. “Profesoara era foarte draguta. In primul rand, avea umor. In al doilea rand, stia sa fie foarte dura cand trebuia si-ti era apropiata cand erai numai cu ea. Trebuia sa mentii totusi o distanta, altfel te domina si ajungea sa te anihileze cu totul. Pe de alta parte, Profesoarei nu-i placea sa fie lingusita. Prefera sa-ti pastrezi parerea.” Doctorita este nostalgica dupa anii in care lucra la Sectia clinica de la Otopeni: “Marea majoritate a pacientilor se intorceau anual pentru cure, tratamente si investigatii. Totul era combinat cu fizioterapie, gimnastica, erau programe sociale, cu plimbari la Sinaia si la manastiri. Era altfel decat acum. Si, desigur, era mana Profesoarei, care proteja toata aceasta atmosfera de lucru. O mana de fier, dar, in acelasi timp, protectoare.” Renumele ei s-a raspandit in lume, iar colectia de scrisori pe care le primea la institut contine 130.000 de piese din 123 de tari (scrisorile ajungeau la destinatie chiar si atunci cand pe plic scria doar “Prof. Ana Aslan, Romania”). Eleganta, cu maniere ireprosabile si tinuta distinsa, in ciuda varstei inaintate, insasi Ana Aslan era un exemplu pentru pacienti – isi aminteste doctorita Barsan. “Eu am prins-o cand facea vizita la saloane, asa cum se face in medicina traditionala. Vreau sa va zic ca avea tocuri asa de inalte (si arata cu degetele cam 8 cm) si isi facea vizitele la Otopeni de trei ori pe saptamana.
Pe atunci avea in jur de 80 de ani.” A ramas fidela toata viata pasiunilor si tabieturilor ei: citea Balzac, Dostoievski, Marguerite Yourcenar, iubea anemonele lui Luchian, operele lui Van Gogh si Masa Tacerii a lui Brancusi. Saptamanal, primea la institut vizita unei femei care-i ghicea in cafea si in fiecare dimineata isi savura cupa de sampanie. Ii placeau materialele fine, mobilele de calitate, muzica buna si oamenii frumosi. “Uratenia ma crispeaza, ma blocheaza si ma anihileaza. Nu as sti cum sa traiesc intr-o ambianta respingatoare. Detest batranetea, uratenia si minciuna” – se confesa lui Dinu Lipatti. “Era foarte exigenta, foarte rafinata si foarte umblata – povesteste Georgeta Popescu. A trait ca o printesa.” In lumea medicala, parerile privind Gerovitalul erau impartite: erau voci care spuneau ca Gerovitalul reprezinta una dintre cele mai insemnate inventii din medicina, dar si contestatari. Cei mai inversunati adversari l-au numit Zerovital. Un studiu realizat in 1975, intitulat “Effects of a procaine preparation (Gerovital H3) in hospitalized geriatric patients: a double-blind study”, arata ca, in urma cercetarilor efectuate pe un grup de 63 de pacienti cu varste cuprinse intre 45 si 83 de ani, nu s-au constatat ameliorari psihice si fizice. Pe de alta parte, un articol publicat un an mai tarziu in revista americana Psychosomatic venea in sprijinul Gerovitalului. Sub supravegherea FDA (Federal Food and Drug Administration), au avut loc testari pentru ca Gerovitalul sa fie utilizat ca antidepresiv pe piata americana. In mod normal, acestea au loc in mai multe etape, tot mai complexe, dar Gerovitalul a trecut doar de prima faza, testarile fiind oprite din cauza lipsei banilor.
In SUA, Gerovitalul s-a lovit de scepticismul specialistilor, nu a fost aprobat, iar importul a fost oprit inca din 1982. Oricum, continuarea studiilor privind Gerovitalul este improbabila. Prezenta metabisulfitului de potasiu a compromis producerea Gerovitalului, deoarece Ghidul european recomanda evitarea metabisulfitilor in medicamente. Cu toate acestea, Ana Aslan si Gerovitalul sunt nume care aduc in continuare multi bani, mai putin statului roman, mai mult companiilor, firmelor si centrelor de tratament private (un centru de spa si tratament situat la Eforie-Nord, plasat pe pozitii de concurenta cu INGG, a preluat numele Ana Aslan ca parte a strategiei de marketing). De asemenea, Ana Aslan a brevetat doar doua produse cosmetice (lotiunea capilara si crema Gerovital H3), incredintand producerea acestora firmelor Farmec, din Cluj-Napoca, si Miraj, acum Gerovital Cosmetics, din Bucuresti.
Ramase de atunci rivale, acestea si-au diversificat gama de produse cosmetice, chiar daca traditionala procaina clorhidrata a iesit din formula. Pe langa cele doua firme, in discutie mai intra si puternicul grup farmaceutic Zentiva, care are drepturile pentru fabricarea produselor farmaceutice, iar serviciile de tratament sunt oferite de Institutul National de Geriatrie si Gerontologie. Cele 34 de hectare de padure pe care se intinde Sectia clinica Otopeni alcatuiesc un decor pitoresc si o surprinzatoare oaza de liniste aflata in imediata vecinatate a capitalei. Pe cararile care se afunda printre copaci si pe la umbra cladirilor vechi, cu decoratii grecesti, se plimba agale oameni varstnici. Nici sectia de la Otopeni, vestita odinioara, nu se mai adreseaza exclusiv cetatenilor straini. Motivul este simplu: acestia au renuntat sa mai vina in Romania, cand in alte parti exista oferte mai atractive si conditii mai bune. Partea buna a lucrurilor este ca in prezent cele doua saptamani de terapie cu Gerovital, combinata cu fizioterapie, hidroterapie, masaj si kinetoterapie, atrag numerosi pacienti romani, care sunt nevoiti sa-si faca programari in avans.
Prezentul este prea putin stralucitor la Otopeni, de aceea legatura cu trecutul este pastrata aici cu sfintenie. Albumele cu poze care o infatiseaza pe Ana Aslan si articolele din publicatiile vremii alcatuiesc o colectie impresionanta. In corpul principal, la parter, se afla apartamentul patru. Acesta i-a si ramas numele. Apartamentul Profesoarei….
Sursa: historia.ro, natgeo.ro
R.F.
