Tânăr şofer vasluian scos din trafic – gonea noaptea cu peste 200 km/h!
Last Updated on 11/04/2024 by Iulian Gavriluta

În ultimele 24 de ore, poliţiştii cu atribuţii pe linie rutieră au aplicat 231 de sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 80.000 de lei.
Astfel, pentru nerespectarea regimului legal de viteză, polițiștii rutieri au sancţionat 74 de conducători auto, 13 au fost opriți în trafic pentru că au circulat la volanul unor autovehicule cu defecțiuni tehnice, iar alţi 36 pentru că nu au purtat centura de siguranță.
Cea mai mare viteză – 201 km/h a fost înregistrată de aparatul radar ce a acţionat pe DN2E85, pe timp de noapte, în afara localităţii Poşta Câlnău. Autoturismul era condus de un tânăr şofer vasluian, în vârstă de 21 de ani.
20 de permise au fost reținute în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 6 permise au fost reţinute celor care nu au acordat prioritatea de trecere pietonilor aflaţi regulamentar în traversarea drumului public sau autovehiculelor ce aveau acest drept și două pentru efectuarea de depășiri neregulamentare.
Polițiștii rutieri au întocmit dosar penal în cazul unui șofer care s-a urcat la volanul mașinii, cu toate că aceasta nu era înmatriculată.

Conducătorii de vehicule sunt sfătuiţi să reducă viteza de deplasare şi să circule cu atenţie sporită:

  • la apropierea de trecerea pentru pietoni, astfel încât să poată opri şi acorda prioritate;
  • în zona instituţiilor de învăţământ, obiectivelor social-culturale sau economice, unde observă un flux mare de pietoni, în special copii;
  • la apropierea de staţiile mijloacelor de transport în comun, în special cele care nu sunt prevăzute cu alveole sau refugii pietonale, unde unii pietoni se pot angaja în traversare prin faţa mijlocului de transport.