În ziua de 7 aprilie a.c., poliţiştii din cadrul Biroului Arme Explozivi şi Substanţe Periculoase au efectuat controale pentru verificarea modului de asigurare, păstrare şi transport al armelor şi muniţiilor, de către deţinătorii legali din municipiul Buzău, orașul Pogoanele şi din comunele Țintești, Smeeni, Florica şi Gherăseni.
În urma verificărilor efectuate la domiciliile a doi unui bărbaţi de 49 şi 55 de ani din municipiul Buzău şi Ţinteşti, deţinători legali de arme şi muniţie letale, respectiv arme neletale supuse autorizării, s-a constatat că aceştia nu a luat măsuri de a preda la un armurier autorizat armele şi muniţia deţinute, în termen legal, după expirarea valabilităţii permisului de armă.
În ambele situaţii s-au întocmit dosare penale sub aspectul comiterii infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, iar armele, o puşcă de vânătoare cu ţeavă lisă şi un pistol cu bile de cauciuc, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor. Totodată, faţă de persoanele în cauză a fost dispusă măsura anulării dreptului de a deţine, purta şi folosi arme şi muniţii.
De asemenea, în aceeaşi zi, în urma controalelor effectuate la domiciliile altor doi bărbaţi, de 62 şi 70 de ani, din municipiul Buzău şi Gherăseni, poliţiştii au constatat că aceştia nu au respectat condițiile legale de păstrare ale armei, în sensul că lăzile metalice nu erau fixate în niciun mod.
Faţă de cei doi s-a luat măsura sancționării contravenționale şi a fost aplicată sancțiunea complementară a anulării dreptului de deținere arme și muniții, conform prevederilor Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor şi muniţiilor.
Poliţiştii reamintesc că, în cazul în care valabilitatea permisului de armă nu a fost prelungită până la data expirării valabilităţii documentului, deţinătorii au obligaţia legală ca în termen de 10 zile de la data expirării permisului să predea armele şi muniţia la un armurier autorizat, în caz contrar, fapta de a deţine armele şi muniţia în baza permisului de armă cu valabilitatea expirată constituind infracţiunea de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul Penal.
De asemenea, în cazul în care deţinătorii nu mai doresc prelungirea valabilităţii permisului de armă urmează să predea armele şi muniţia deţinută, până la data expirării valabilităţii permisului, la un armurier autorizat, iar permisul de armă şi copie de pe dovada predării vor fi înaintate la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Buzău – Biroul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase.
Poliţiştii atrag atenţia celor care, în diferite conjuncturi, ar putea ajunge în situaţia de a deţine/procura/folosi în mod ilegal arme şi muniţii cu privire la normele în vigoare şi obligaţia de a sesiza instituţiile competente!
Ecaterina Stroescu