BATAIE DE JOC! Fermierii primesc subvenții mari din UE, dar fructele și legumele se tot scumpesc!

România se numără printre cele mai generoase țări europene cu fermierii. Autoritățile de la noi i-au sprijinit în ultimii doi ani cu peste 770 de milioane de euro. Cei mai mulți bani, au ajuns la producătorii de fructe și legume.

Însă legumele românești sunt tot scumpe, deși fermierii primesc sume mai mari decât colegii lor din Spania, Germania sau Austria.

În ultimii ani, statul român a sprijinit fermierii prin mai multe scheme de finanțare. Iar sumele care au intrat în conturi, pe lângă subvențiile europene, nu sunt de neglijat.

Dacă judecăm după ajutorul financiar pe care autoritățile l-au acordat fermierilor în ultimii doi ani, România ocupă locul 4 în topul țărilor europene care au dat cei mai mulți bani pentru agricultură - peste 770 de milioane de euro. O treime din această sumă a mers doar la producătorii de fructe și legume.

Cu toate acestea, fermierii care au accesat banii nu sunt mulțumiți. Spun că reușesc să acopere prea puțin din ce investesc așa că, la final, nu își permit să scadă și din prețul alimentelor pe care le scot în piață.

Mihăiță Cobag, agricultor: ”Ne ajută într-un fel....dar, oricum, nu e suficient la munca care se prestează în solar. Cheltuim prea mult pe căldură, tratamente, semințe”.

Vlad Gheorghe, președintele unei asociații de legumicultori: ”Legumicultura este subfinanțată astăzi. Să sperăm că vor reveni cu alte subvenții, pentru că, indiferent de ce vor da anul acesta, suprafețele de legume sunt în scădere de la an la an”. Deși subvențiile se acordă pentru ca prețurile finale să fie mai mici, în realitate nu se întâmplă acest lucru. La piață, legumele și fructele sunt tot mai scumpe.

”Nu am văzut vreodată un fermier mulțumit”

Pentru un coș în care am pus câțiva castraveți, morcovi, mere, pere și câte o legătură de ceapă verde, ridichi și salată, am plătit aproape 50 de lei. Dacă mai punem la socoteală și un kilogram de roșii, cartofi și ardei, depășim 100 de lei.

Românii plătesc pentru legume mai mult decât spaniolii, austriecii și germanii, de pildă, cu toate că sprijinul oferit de aceste state fermierilor este mai mic decât la noi, după cum arată site-ul Comisiei Europene care monitorizează prețurile alimentelor.

Gabriel Razi, analist pe piața agricolă: ”Eu nu am văzut vreodată un fermier mulțumit. Prețurile evoluează în sus sau în jos în funcție de cerere și ofertă. În general, acești bani se duc în acoperirea costurilor fermierilor. Nu cred că subvențiile ajută la orice limitare de preț, mai ales că nu e condiționată în niciun fel utilizarea acestor subvenții”.

Totuși, ajutoarele financiare, în special cele europene, au dat un imbold sectorului agricol, iar acest lucru este vizibil în special de când România face parte din Uniunea Europeană. Pe lângă fructe și legume, statul român a mai investit puternic în procesare și în fermele de animale.

Sursa: Pro TV