ANM anunță prognoza meteo pentru următoarele luni!

Elena Mateescu, directorul Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) a explicat la ce să ne așteptăm din punct de vedere al prognozei meteo după temperaturile de 33,9 din Franţa şi Germania.

"În continuare și în țara noastră, o vreme caldă pe parcursul acestei săptămâni. Cel puțin până la mijlocul lunii aprilie vorbim de temperaturi cu mult mai mult față de normalul datei din calendar și vorbim, în medie, cu 8°C-10°C față de ceea ce ar fi normal să consemnăm în această perioadă.

Dacă duminica am consemnat 26°C în partea de vest a țării, am depășit maxima unei zile de vară, mâine deja temperaturile vor fi în creștere în această parte a țării 27°C.

Începând de miercuri deja să consemnăm valori de 28°C, la început în partea de vest, sud-vest, apoi și în zonele sudice, sud-estice ale țării, astfel încât cea de-a doua lună de primăvară și în țara noastră să fie caracterizată, cel puțin așa cum arată estimările la acest moment, ca fiind o lună mai caldă decât în mod obișnuit după în martie, cea mai caldă din istorie a măsurătorilor meteorologice.

1 aprilie a adus în țara noastră valori de 31°C, iar la 125 de stații meteorologice am consemnat cele mai ridicate temperaturi maxime pentru o zi de 1 aprilie, de când se fac măsurători meteorologice și vorbim de un procent de 75% din totalul stațiilor care monitorizează parametrii meteorologici.

Cum va fi vremea la vară în România

"Cu siguranță, vara va fi caracterizată de valori de temperaturi cu mult peste 35°C. Ne amintim anii anteriori în care vorbeam de posibilitatea ca în fiecare lună, anotimp sau sezon, să depășească recordurile înregistrate în anii anteriori și întotdeauna când aceste valuri de căldură apar mult mai timpuriu, mult mai devreme și sunt mai frecvente, iată, încă din lunile de primăvară, ele se prelungesc cu siguranță și vor avea efecte și în lunile de vară și chiar și debut de primăvară, în condițiile în care există o probabilitate foarte ridicată ca 2024 să înregistreze noi recorduri și să fie potențial mai cald decât 2023, atât la nivel mondial, dar și în țara noastră", a spus Elena Mateescu, la Antena 3 CNN.

SURSE: ANM, Antena 3 CNN