Efectele consumului de droguri, consecințele în plan social, familial, juridic și medical

În aceasta saptamana, polițiștii din cadrul Compartimentului Analiza și Prevenirea Criminalității, împreună cu reprezentanţi ai Centrului de Prevenire, Evaluare si Consiliere Antidrog Buzau, au desfășurat activități informativ-preventive cu elevii Școlii Gimnaziale “Sf. Andrei” Buzău.
Activitățile au avut ca scop prevenirea traficului de persoane şi prevenirea traficului şi consumului de droguri.
La activități au participat și părinții elevilor din ciclul gimnazial și au fost dezbătute aspecte despre efectele consumului de droguri, consecințele în plan social, familial, juridic și medical.
De asemenea, le-au fost prezentate în detaliu formele asociate traficului de persoane (exploatarea sexuală, traficul de organe, exploatarea prin muncă, introducerea în rețelele de cerșetorie sau în rețelele infracționale, racolarea minorilor prin intermediul rețelelor de socializare), fiindu-le expuse situaţiile de risc prin care pot ajunge victime și modalităţile de recunoaştere a situaţiilor de pericol, în vederea însuşirii unor măsuri de autoprotecţie.
Și polițiștii Biroului Rutier au desfășurat o activitate educativ-preventivă cu peste 100 de liceeni clasele a XI-a şi a XII-a și cadre didactice de la Colegiul Național Pedagogic ”Spiru Haret” Buzău pe linia prevenirii și combaterii victimizării prin accidente rutiere.