Eram prin anii "78" cu amicul meu Alexandru , Dumnezeu sa-l ierte, si cu unchiul lui , Dumnezeu sa-l ierte si pe el, la restauranul Moldova de linga parcul Dacia aproape fiind si teatrul Bulandra. Dar nu oriunde in acel restaurant ci jos la crama. La acel faimos restaurant se stringeau fosti colegi de-ai unchiului amicului meu fost prin guvernele si institutii sau ministere trecute necomuniste, arhitecti, doctori, profesori.

El insusi, unchiul amicului meu, fusese in ministerul de Finante de atunci. Ei bine era un ospatar deosebit acolo la Crama Moldova si il chema Gherghinescu. Toti ii spuneau nea GICA fiind de aceiasi generatia cu scriitorii ce veneau mereu la acest restaurant si se incingeau mici zaiafeturi. Nea Gica lua comanda spunind mai mereu "vine baiatu'!" Nea Gherghinescu a trecut intre timp si el in lumea celor drepti. Sint convins ca acolo in ceruri continua acele seri minunate cu prietenii lui de -o viata . Mai toti trecuti de 70 de ani .

Crama Moldova – intalniri boeme

Veneau si se stringeau acolo la o bere la un muschiulet la tigaie tavalit in unt sau cite o tava cu organe de la rinichi, momitze, creir, ficat asezonati cu mitiei si crochete de cascaval cu un mustar cu hrean si balacite in cite o bere rece cu spuma ce statea sa dea afara din pahar fiind atit de tare incit putea si o tigara sa stea in ea. Era acel ceva ce nea Gherghinescu stia sa le prepare si sa le serveasca cum trebuie . Fusese mandator cindva si ii cunosteta bine pe cei ce se adunau in acel restaurant de ani si ani de zile. Am avut prilejul sa-i cunosc sa vorbesc cu ei sa ii ascult. Nu cred ca treceau mai mult de 10 minute sa nu rizi. Erau atit de veseli si ceea ce povesteau de Pastorel Teodoreanu, de Grigore Bajenaru, Caragiale, Nae Ionescu, Cioran, Tutea, Blaga , Arghezi erau delicii pur si simplu. Asa se face ca intr-o zi am auzit de la distinsii cu care ma intilnisem cum a decurs reabilitarea lui Octavian Goga. Am sa va povestesc la rindu-mi povestea asta care este colosala. M-a marcat teribili iar genialitatea lui Arghezi era din nou scoasa in evidenta.

Reabilitarea lui Goga, povestita la “una mica”, in Crama!

In anii imediat de dupa razboi in plin avint comunist la uniunea scriitorilor a avut loc o sedinta unde a fost prezenta toata flora intelectuala scriitoriceasca din tara. subiectul era Octavian Goga. Dupa cum stiti Octavian Goga a avut chiar un guvern. extrem de nationalist avea sa intre in dizgratia hahalerelor si a celor ce nu intelegeau acel nationalism adevarat ce nu are legatura cu fascismul cu xenofobismul cu tot ce poate fi mai rau propagat de alte forte ce nu doreau natii ci populatii. Ei bine, Zaharia Stancu a fost cel mai vehement contestatar lovind cu tot ce a putut in distinsul Goga care nu mai putea sa se apere. Zaharia Stancu a fost cel mai virulent si cel mai negativist neaprobind reabilitarea lui Goga. La sfirsitul cuvintarii lui Stancu, Tudor Arghezii a cerut sa i se acorde citeva minute in a spune si el ceva. Iata ce a spus!

Cuvantarea lui Arghezii…

“… eram in iarna anului..... la conacul marelui Goga. Depanam amintiri si multe alte probleme ale timpului. La un moment dat se auzi batai la usa conacului. Goga s-a dus a deschis usa si vazu un tinar zgribulit cu niste manuscrise in mina. Il ruga sa le citeasca si daca se poate sa le publice in ziarul ce il conducea. Goga il invita inauntru pe tinar, lua manuscrisele ce cuprindeau incercari poetice ale tinarului. Goga le citise pe indelete si concluzia era clara. Tinarul era plin de talent. Ii spuse ca nu poate sa le pubilce acum dat fiind ca revista era deja la tiparnita. Insa Goga i-a dat un “aconto” tinarului si promisiunea ca in numarul viitor al revistei ii vor apare incercarile poetice ale tinarului neuitind sa mentioneze ca sint pline de talent. Acel tinar se numea Zaharia Stancu. Concluzia lui Arghezii a fost colosala si a intrat in istoria acelui moment. A concluzinat arghezii spunind: "Acum iata de ce pe lumea asta sint scriitori culti sau ... desculti." Apropo-ul era vis a vis de romanul lui Stancu "Descult". Arghezi a fost aplaudat cu cei din sala in picioare minute in sir. Octavian Goga era reabilitat iar Stancu parasea sala jenat vadit de adevarul spus de Arghezi. Sper ca v-a placut si o sa o faceti cunoscuta si prietenilor vostri”.

Adi

P.S. O numărătoare din 1943 zice că-n București erau, nici mai mult, nici mai puțin de 687 restaurante (local mare unde se prepara mâncarea și se servea, alături de băuturi), 381 birturi (restaurante mai mici), 610 bodegi (localuri mici unde se serveau gustări și băuturi), 61 cârciumi (bodegi mai țeapene), 33 hanuri (localuri unde puteai să și dormi). Și cum cartierele boierești din nord colcăiau de plictiseală și fasoane, grosul distracției rămânea în centrul și la periferia orașului. În cârciumi cu nume care mai de care mai deșucheate, precum Vaca Norocoasă (Apărătorii Patriei), La Borțosu‘ (Grivița), La Leul și Cârnatul (Filaret), Amărășteanu‘ (Văcărești) sau Fata Veselă (Calea Șerban-Vodă), se strângeau grămadă chefliii și petreceau în legea lor. (Sursa: bercenidepoveste)