Cum se fura lemnele la Beceni! Sancționați de polițiști pentru transport ilegal de material lemnos

În cadrul acţiunilor desfăşurate la sfârşit de săptămână, polițiștii din cadrul Secției de poliție rurală Beceni au depistat, pe DJ203K, în Lopătari, un tânăr în vârstă de 29 de ani, din aceeași localitate, ce transporta material lemnos cu autoutilitara.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că există neconcordanțe între cantitatea faptică și cea scriptică de material lemnos transportat.
Unitatea emitentă a avizului de însoțire a fost sancționată contravențional pentru nerespectarea prevederilor legale ale Legii 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, iar diferența de material lemnos a fost confiscată și predată reprezentanților silvici.
De asemenea, polițiștii au depistat în aceeași zi, în Bisoca un şofer de autoutilitară de 51 de ani, din Mărăcineni, care transporta material lemnos în afara cadrului legal. Bărbatul a efectuat mai multe transporturi în baza aceluiaşi aviz şi a încălcat şi regulile privind destinaţia de descărcare a materialului lemnos.
În urma verificărilor s-a stabilit că șoferul a efectuat descărcarea materialului lemnos la altă locație față de cea înscrisă în avizul de însoțire.
În ambele cazuri, materialul lemnos, aproximativ 20 de metri cubi, era din speciile răşinoase, respectiv fag.
Lemnul transportat în afara cadrului legal a fost confiscat şi predat reprezentanţilor silvici.