Tocmai ce-am citit o postare despre cafea de-a sociologului de renume mondial - și uneori galactic - Mirel Palada. Omul e băutor d-ăla retrograd, de cafea doar la ibric și a avut niște considerații juste referitoare la cafelele tefeleilor. Mă rog, tefeleii nu e oameni, așa că nu trebuie luați în considere. Dar tovarășul sociolog m-a întărâtat, astfel încât mă simt nevoit să mă dau mare cu știința mea în domeniu.

Așadar, sunt două moduri de a bea cafea (restul ignor):

- modul considerat acum retrograd, adică la ibric. În general această cafea aduce și cele mai mari satisfacții;

- modul științificat, adică la mașinăria aia care ajunge să te coste cât o mașină, cu presiunea calculată la sutime și alte asemenea nebunii.

Diferența dintre cele două tipuri de cafea trebuie să înceapă de la prăjire, continuând apoi cu râșnirea. Aici e știința!

Prăjirea cafelei e un procedeu simplu și complicat în același timp. Când pui cafeaua la prăjit trebuie să știi că există două momente esențiale: primul și-al doilea trosc. Ce-i asta? Boaba de cafea pocnește de două ori dacă e lăsată la prăjit și acestea sunt cele două momente cheie de care trebuie să țineți cont. Așadar:

- pentru cafeaua la ibric, prăjirea trebuie oprită între primul și al doilea trosc. Mă veți întreba când? Nu știu, depinde de boaba de cafea(adică tipul cafelei, umiditatea s.a.m.d.). Nu vei ști decât în urma experimentării, dar din moment ce-ai ochit pentru o anume cafea, oprești prăjirea doar atunci și gata! Cafeaua va ieși excepțională;

- pentru espresso, treaba e mai simplă, adică trebuie să oprești cât mai aproape după cel de-al doilea trosc. Șmecheria e că nu toate trosnesc de-odată, astfel încât trebuie să te ghidezi astfel încât să fie cât mai multe boabe trosnite.

De obicei, după prăjire, profesioniștii folosesc termenii de răcire și apoi „degazare”. Chestie pe care subsemnatul o ignoră. Eu nu răcesc cafeaua proaspăt prăjită, ci o bag direct în râșniță(mă rog, o las destul de puțin să se răcească). Știu, urlă puriștii, dar vă garantez rezultatul excepțional. Nu prăjesc cafeaua pentru a o vinde, ci pentru a o savura și de aceea râșnirea și prepararea cât mai aproape de momentul prăjirii e benefică.

Aici mai e o șmecherie. Cafeaua pentru ibric trebuie măcinată „turcește”, adică făcută ca o făină. Aia e adevărata cafea pentru ibric. Cafeaua pentru espresso, trebuie măcinată ceva mai mare; nu e o știință, orice râșniță mai de soi vă va da granulația perfectă.

Și-ar mai trebui să vă spun acum cum se face cafeaua la ibric, dar las pentru altă dată. Pe moment n-am vrut decât să mă bag în seamă și să mă bat cu pumnii-n piept de cât de meseriaș sunt în domeniul ăsta. Iar adevărul e că sunt! Laudă-mă gură!

Cum faci cafeaua la ibric? Adevărata magie care, de fapt, nu e magie ci ceva mai mult de-atât. O spirală infinită în care, cu cât faci mai multă cafea, cu atât iese mai bună. Atât de bună încât ajunge să te surprindă de fiecare dată. Să începem!

După cafea și râșnire, cel mai important lucru e ibricul. Ca idee, cu cât e mai mic, cu atât e mai potrivit. Din punctul meu de vedere, la cafea trebuie să fii egoist! Fiecare cu ibricul lui sau, dacă nu se poate, stai la coadă la același ibricel. Cea mai importantă e forma ibricului. Standardul, desigur, e ăla turcesc pe care-l știe toată lumea. Dacă te tocmești și cauți să dai lovitura în Bazar, te vei alege cu unul de tablă subțire având doar aspectul de cupru. Dacă însă cauți ceva mai bun, te vei alege cu un ibric dichisit, mai gros și solid, de care nu te vei despărți toată viața(situație în care sunt eu acum). Cafeaua, ca să nu vă mint, va ajunge să aibă gust similar în oricare dintre ibrice deoarece esențială este forma, cea cunoscută, cu mici variațiuni.

Și-acum, după introducere, e timpul să intrăm direct în magie. Cu ibricelul pregătit ne apucăm să punem 2 lingurițe de cafea pentru fiecare ceșcuță de apă(cantitatea variază în funcție de gustul fiecăruia). Dacă-ți place cafeaua cu zahăr, acum e momentul să-l pui. Pentru cafeaua la ibric opțiunea de a completa cu zahăr după ce e făcută nu trebuie luată în considerare. Ce-a mai rămas? Apa, desigur. Și după ce-ai pus apă, amesteci energic.

Am uitat să vă spun secretul, anume unde fierbi cafeaua. Îmi place să mă visez călătorind pe-o cămilă și traversând Sahara, oprindu-mă în mijlocul zilei și făcând cafea în nisipul fierbinte. Doar că nu-s în povestea aia! Norocul nostru e că avem șmecherii suficiente pentru a face o cafea minunată inclusiv pe un aragaz mediocru. Caută așadar ochiul cel mai mic și încinge-l înainte de a pune ibricul pe foc. După ce e încins dă focul mic(dacă o faci pe plită electrică dă pe nivelul minim după ce ai încins-o) și-abia atunci pui ibricul. Lasă-l să se acomodeze și stai în preajma sa. Dacă simți nevoia să amesteci cafeaua(cu toate că nu e necesar), o faci doar la câteva secunde după ce ai pus ibricul pe foc și după ce-ai terminat cu amestecatul nu te mai atingi de ea!

De-acum totul e poezie. Stai și te uiți cum se face caimacul, te uiți în modelele magice pe care le desenează și visezi cu ochii deschiși. Retrăiești povești cu sultani, cadâne djini, covoare zburătoare s.a.m.d. Dar rămâi cu picioarele pe pământ! Cafeaua va începe să se umfle și, probabil, la fel ca mine, ai ibricul aproape plin. Se umflă prima dată, îl iei de pe foc și pui puțin caimac în ceașcă. Ai ceșcuță de-aia mică, ne-am înțeles!? Îl pui la loc și vezi că acolo sus s-a format o zonă mai deschisă. „Ăsta e Bosforul cafelei”, mi-a spus un turc bătrân. Dar nu-i timpul de reverii deoarece din nou se umflă și trebuie s-o iei de pe foc. Mai iei puțin caimac și-o mai arunci încă o dată în focul iadului. De data asta se umflă aproape instant și gata, ai luat-o de-acolo definitiv. Cafeaua e făcută, gata să fie turnată cu grijă în ceașcă/cești. Dar nu s-a terminat încă deoarece mai trebuie să faci „asezonarea”, o șmecherie pe care-am învățat-o de la un armean. Iei cu degetele din cafeaua râșnită așa cum ia țăranul sare din solniță să-și pună pe mâncare. Și la fel ca el presari puțin praf de cafea deasupra cafelei gata făcute. Acum e gata. Să facem liniște pentru că n-a mai rămas decât s-o savurăm, iar prima gură o luăm mereu în liniște, cu emoție. De-abia apoi ni se dezleagă limba și ne întindem le discuția „de cafeluță”.

Asta-i cam tot, dragii mei. Dacă n-ați mai făcut, nu vă așteptați să vă iasă bine din prima. Și ibricul ăla are sufletul lui, trebuie să se obișnuiască atât cu tine cât și cu cafeaua. Dar fii sigur că după ce-ai făcut de câteva zeci de ori cafea în el, gustul va deveni sublim. E o alchimie aici, pe care băutorul de espresso n-are cum să înțeleagă.

P.S. Și-ar mai fi ceva. În mod normal aș mai fi făcut un episod, dar trebuie s-o știi pentru că deja te-am introdus în familie. Ce faci atunci când cafeaua pe care-o ai nu e grozavă? Cum salvezi situația și-ți faci o cafea bună? Ei bine, dragii mei, aici intervine cardamonul. Aici și numai aici!(din punctul meu de vedere) Doar că, în ceea ce privește cardamonul, utilizarea sa e o adevărată artă. Pe care, sunt convins, o vei deprinde, dar în timp. Cafeaua la ibric te învață ceva ce timpul nostru vrea să uiți: cele mai bune lucruri din viață se fac domol, fără grabă, cu timp pentru reverii și experiențe minunate. Avem doar o viață, e păcat să ne grăbim!

de Dan Diaconu