Bănuiti de furturi depistat de polițiști (arbori taiati ilegal, furt din societati)

În aceste zile, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Râmnicu Sărat au depistat principalul bănuit în cazul unui furt dintr-o societate comercială.

Fapta a fost sesizată în data de 5 martie a.c., de către o tânără de 29 de ani, din Boldu, administratora unităţii economice.

Din cercetări s-a stabilit faptul că bănuitul, un bărbat de 64 de ani, din Râmnicu Sărat, ar fi profitat de neatenția femeii și ar fi sustras suma de 200 de lei, ce se afla pe tejgheaua societății comerciale.

Prejudiciul cauzat a fost recuperat și predat persoanei vătămate.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt pentru stabilirea întregii activități infracționale a bănuitului.

Dosar penal pentru furt

Saptamana aceasta polițiștii din cadrul Postului de poliție Tisău au identificat principalul bănuit în cazul unui furt de material lemnos, un bărbat de 32 de ani, din Merei.

Fapta a fost sesizată de către administratorul unei societăți comerciale, în data de 11 martie a.c.. Lemnul ar fi provenit din extravilanul localităţii Grăjdana.

Din cercetări s-a stabilit că bănuitul ar fi sustras din rampa de exploatare a operatorului economic de profil mai mulți arbori de esență salcâm, fag, carpen şi jugastru, pe care i-ar fi secționat și i-ar transportat la domiciliu cu ajutorul unui atelaj hipo.

În cauză polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt în vederea stabilirii întregii activități infracționale a bănuitului.

E.S.