Planul de operaţiuni al Organizaţiei Poliţiilor Rutiere din Europa (ROADPOL) – Transportatorii de persoane şi mărfuri, în atenţia poliţiştilor

Politiste sexiPoliţiştii buzoieni desfăşoară, în perioada 19 – 25 februarie a.c., activităţi de verificare a legalităţii transportului public de persoane şi de mărfuri, în conformitate cu Planul de operaţiuni al Organizaţiei Poliţiilor Rutiere din Europa (ROADPOL).

În cadrul acţiunii, sunt verificate autovehiculele destinate transportului public de persoane, cu capacitatea de transport mai mare de 8+1 locuri, precum şi cele destinate transportului de marfă, cu masa totală maximă autorizată mai mare de 2,5 tone.

Activităţile sunt coordonate la nivel naţional de ofiţerii specialişti ai Direcţiei Rutiere din cadrul IGPR şi vizează prevenirea accidentelor rutiere produse, în special, din cauza încălcării normelor privind circulaţia pe drumurile publice de către conducătorii autovehiculelor destinate transportului public de persoane şi de mărfuri.

Acţiunea se desfăşoară conform Planului de operaţiuni al Organizaţiei Poliţiilor Rutiere din Europa ( ROADPOL), la care România este parte.

Informaţii de background

Organizaţia ROADPOL a fost înfiinţată de către structurile de poliţie rutieră din Europa, pentru perfecţionarea modului de aplicare a legislaţiilor rutiere şi reducerea accidentelor de circulaţie.

Poliţia rutieră din România, prin Direcţia Poliţiei Rutiere din cadrul I.G.P.R., a devenit membră cu drepturi depline a organizaţiei începând din anul 2003.

 

I.G.