In ultima vreme, exista un import masiv de sarbatori straine de aceste meleaguri si de conceptiile romanilor, de aceea ne-am gandit sa va oferim explicatii pentru acestea doua: Valentine's Day si Dragobete. Voi stiti ce semnifica? Voi le serbati? Chiar daca sunt voci care contesta o sarbatoare sau a alta, e vorba despre Sf.Valentin sau Dragobete, ele sunt totusi sarbatorite in tara la noi si “consumatorii” unor astfel de evenimente
trebuie sa stie cu exactitate ceea ce contesta sau respecta. Astfel, o sarbatoare provine din America, cealalta face parte din traditiile romanesti. Cu totii ne intrebam: care este deosebirea intre cele doua? Ce semnificatie au ele? Cat de importante sunt aceste zile pentru noi?
Valentine’s Day
La catolici, se spune ca Sfantul Valentin a fost un preot care a trait in timpul domniei lui Claudius cel Crud. Se zice ca acest preot casatorea in secret cuplurile indragostite, incalcand astfel, decizia imparatului. Valentin era astfel, slujitorul familiei, si al tinerilor indragostiti care doreau sa-si intemeieze o familie. In momentul in care imparatul Claudius a aflat de secretul preotului, a poruncit sa fie incarcerat. Pe langa faptul ca, apara cu tot sufletul sau dragostea si indragostitii, preotul Valentin avea si puteri tamaduitoare. In inchisoare a vindecat-o pe fiica unui paznic (de orbire), si de care, s-a indragostit nebuneste. Claudius a aflat de fapta sa, si a dat ordin sa fie omorat. Astfel, in dimineata zilei de 14 februarie, preotul Valentin a fost decapitat. Inainte de a muri, el i-a trimis o scrisoare de dragoste celei care era in inima sa (fiica paznicului), in care i-a scris: “Cu dragoste, de la al tau Valentin”.
Dragobetele – “iubeste fetele”
Dragobetele este o sarbatoare din traditia romaneasca, care insa nu este la fel de cunoscuta, deoarece nu este la fel de mediatizata. Sarbatorita pe 24 februarie, Dragobetele este celebrat de cei din zona ruralului (acolo unde traditiile inca se mai respecta) si semnifica “o zi frumoasa pentru baietii si fetele mari”. Cercetatorii in folclor spun ca, Dragobetele (Logodnicul Pasarilor sau Cap de Primavara) este fiul Babei Dochia, care era un barbat chipes, inalt, care era supranumit si zeu al fertilitatii. 24 februarie semnifica in traditie, inceputul primaverii, al renasterii si al imperecherii pasarilor. Se zice ca Dragobete era un fel de Cupidon, ce oficia casatorii in randul animalelor. Preluata din natura si de catre oameni, aceasta sarbatoare este dedicata tinerilor care doresc sa se logodeasca, sa se casatoreasca si sa faca copii. Din traditii, se spune ca fetele si baietii se intalneau in aceasta zi, pentru a participa la jocuri distractive, care sa le ofere sansa de a se cunoaste si de a se indragosti. Daca un baiat saruta o fata care-i placea, in vazul tuturor, ei urmau sa o ia in casatorie. La fel ca si Sfantul Valentin, Dragobetele reprezinta ocrotitorul dragostei si al tinerilor indragostiti. Indiferent care este ziua pentru care d-voastra optati sa o sarbatoriti, ganditi-va ca ambele au o semnificatie unica!
I.G.