Vouchere sociale 2024. După ce au intrat pensiile majorate, se alimentează şi cardurile sociale! Banii ajung zilele urmatoare

vouchere socialeMinistrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a anunţat că prima tranşă din acest an pentru voucherele sociale va fi acordată în a doua jumătate a lunii februarie, fiind necesară o actualizare a bazei de date în condiţiile în care a crescut la 2.000 de lei venitul pe care trebuie să-l aibă o persoană eligibilă. Si în acest an, românii cu venituri nete sub 2.000 lei vor primi carduri sociale pentru alimente și mese calde în valoare de 250 lei. Acestea vor fi încărcate la fiecare două luni. Adrian Câciu, ministrul Investițiilor și al Proiectelor Europene, a anunţat că plafonul pentru acordarea sprijinului financiar s-a majorat la suma de 2.000 de lei. În acest fel, mai multe persoane care fac parte din categorii vulnerabile pot beneficia de acest program. În cadrul emisiunii acesta a fost întrebat despre care este demersul pe care trebuie să îl facă românii care până acum nu se încadrau în plafon pentru a primi banii din partea statului.

Adrian Câciu a adăugat că următoarea alimentare a cardurilor sociale va avea loc în aprilie. „Până la finalul anului, 6 tranşe, de câte 250 de lei”, a completat ministrul.

Astfel, pentru anul 2024, calendarul acordării celor șase tranșe de câte 250 de lei va fi următorul: februarie, aprilie, iunie, august, octombrie și decembrie. În 2023 banii au fost încărcați pe carduri între data de 10 și 15 a fiecărei luni.

Vouchere sociale 2024. S-au modificat radical listele cu beneficiari, cum afli dacă primeşti sau nu card

„Avem 2,6 milioane de beneficiari de carduri sociale. Noi am ridicat plafonul la cardurile sociale în acest an. Beneficiarii sunt persoanele care au venituri până în 2.000 lei. Anul trecut era la 1.700. Am avut și indexarea pensiilor și, având în vedere că încă prețurile sunt destul de sus – au început să mai stagneze, dar sunt încă sus, am zis că e mai bine să beneficieze cât mai mulți cetățeni. Prima tranșă intră în a 2-a parte a lunii februarie din această lună, undeva după 15 februarie avem primele încărcări.

Cetățeanul nu trebuie să facă absolut nimic. Nu există aici niciun efort din partea cetățeanului, totul este automat. Luăm o serie de baze de date care ne vin de la Ministerul Muncii, iar aceste baze de date validează cine este beneficiarul. Am făcut o punte față de programul vechi, în sensul în care acolo unde avem carduri deja emise să poată fi folosite în continuare. Și atunci aici, în acest caz, vom mai avea doar o încărcare.

Acolo unde au apărut cetățeni noi ca beneficiari ai programului, vom avea o emitere nouă de carduri și distribuire prin Poșta Română. Practic, cetățeanul nu va face absolut nimic decât va primi acasă cardul. O să anunțăm la momentul în care am început încărcarea cardurilor și distribuirea pentru cei care sunt noi beneficiați. Deci undeva în jumătatea lunii februarie vreau să facă acest anunț”, este declarația făcută de Adrian Câciu.

Cine primește ajutor social

Există mai multe criterii pe care beneficiarii trebuie să le îndeplinească pentru a primi acest ajutor. În primul rând, acest sprijin este acordat pensionarilor din sistemul de pensii. Totuși, este nevoie ca veniturile acestora să nu fie mai mari de 2.000 de lei.

Acest ajutor mai este oferit și copiilor și adulților care sunt încadrați cu grad de handicap grav, accentuat sau mediu. Și în cazul acestora veniturile proprii nu trebuie să treacă de suma de 2.000 de lei net.

Sprijinul financiar mai este acordat și familiilor care au cel puțin doi copii în întreținere. Cerința este ca venitul pe membru de familie să nu fie mai mare de 675 de lei. Acesta este cazul și familiilor monoparentale.

SURSE: CNPP, Gov.ro, MFP, RTV