Poliţiştii au reținut pentru 24 de ore un buzoian cercetat pentru proxenetism.

proxenet arestatLa data de 31 ianuarie a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au reținut pentru 24 de ore un tânăr de 29 de ani, din Râmnicu Sărat, bănuit de proxenetism.

În urma documentării activităţii infracţionale a reieșit că, în perioada 2018 și până în prezent, ar fi înlesnit practicarea prostituţiei pe teritoriul Germaniei de către o femeie din Suceava.

În acest mod, bărbatul ar fi obținut foloase patrimoniale injuste estimate la 234.000 de euro.

În baza probatoriului administrat, poliţiştii au luat față de tânărul de 29 de ani a măsura reţinerii pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă.

În cursul acestei zile, râmniceanul urmează a fi prezentat parchetului, cu propunere de sesizare a instanţei în vederea arestării preventive, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de proxenetism.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum şi prezumţia de nevinovăţie.

 

R.F.

Scroll to Top